Desert tort cu lalele

de Ancutsa in Torturi, 13 Apr 2018 | 3028 vizualizari

 

Un tort cu pandişpan clasic însiropat, cremă de mascarpone cu ciocolată, sos de zmeură şi multe lalele realizate cu nişte duze pe care mi le doream mult şi pe care le-am primit de Paşte.

 

INGREDIENTE

  • Blat:
  • 5 ouă
  • un vârf linguriţă sare
  • 1 lingură zeamă de lămâie
  • 4 linguri zahăr
  • 150 ml ulei
  • 5 linguri făină
  • un plic praf de copt
  • Sirop:
  • 300 ml apă
  • 2 linguri zahăr
  • 2 linguriţe esenţă rom
  • Cremă:
  • 200 g mascarpone
  • 200 g frişcă lichidă
  • 50 g ciocolată albă
  • 50 g ciocolată cu lapte
  • Decor:
  • 150 g mascarpone
  • 150 ml frişcă lichidă
  • 50 ml frişcă lichidă
  • 50 g ciocolată albă
  • 2 linguri gem de zmeură
  • 4 linguri apă
Portii: 16
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu lalele:

Blat: se bat spumă cu mixerul albuşurile cu zeama de lămâie şi un praf de sare, iar când se formează spuma, se adaugă zahărul. Când spuma devine consistentă, se adaugă treptat gălbenuşurile, uleiul, praful de copt şi făina. Compoziţia se toarnă într-o formă rotundă pentru copt (a mea a fost mai mică, dar tortul a ieşit înalt). Se dă la cuptorul preîncălzit, la foc mediu, aprox 30-35 de minute sau până devine auriu. Se lasă la răcit.

Sirop: acesta se prepară din apă şi zahăr, se lasă să fiarbă cam 5 minute, la foc mic. Se ia de pe foc, se adaugă esenţa de rom şi se lasă la răcit.

Tortul a ieşit destul de înalt, iniţial l-am tăiat în trei foi, însă una a ieşit mai groasă şi am tăiat-o din nou, astfel că până la urmă am obţinut 4 foi de pandişpan. Se însiropează, apoi se umple tortul cu cremă.

Cremă: Se amestecă mascarpone cu frişca lichidă cu o spatulă (nu cu mixerul pentru că se va bate prea tare), după care se da deoparte din ea o treime. Astfel, acea treime rămâne alba şi se mai amestecă doar cu ciocolata albă topită şi răcită. Iar cealaltă parte se amestecă bine cu o lingură cu ness şi ciocolata cu lapte de asemenea topită şi răcită. Mie mi s-a părut suficient de dulce, deci nu am mai pus zahăr, însă gustaţi şi adăugaţi, dacă vă place mai dulce.

Decor şi asamblare:

Se desface gemul de zmeură (eu am avut nişte gem făcut de mine) în puţină apă, se lasă să fiarbă cam 5 minute, până scade apa, apoi se lasă la răcit şi se strecoară de seminţe.

Pentru crema de decor, se amestecă mascarpone cu frişca lichidă. O parte se amestecă împreună cu sosul de zmeură, care îi va conferi o nuanţă subtilă de roz, iar altă parte dacă doriţi, cu puţin ness (mai puţin ca la crema din interior) doar pentru o nuanţă ivoire. Se îmbracă tortul în cremă, se decorează cu lalele, dar şi cu puţină frişcă pe margini.

Poftă Bună!

 

TIPS-URI

1

Diametrul formei de copt: 17cm

2

Au iesit 16 felii de tort.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu lalele" nu uita sa-i faci un review.
RETETA RECOMANDATA
Blat de tort, universal