Dacă vrei un desert elegant, poți opta pentru o prăjitură cu două foi de pandișpan și trei straturi în degradé: sos de zmeură, cremă de zmeură, cremă albă. Pentru o notă finală, am adăugat și alune de pădure și fistic mărunțite împreună, la râșniță și presărate între straturile de cremă. I-au dat un gust complex, bogat, foarte interesant.
Sosul de zmeură: se fierb pe foc mic 500 g zmeură spălată delicat împreună cu 2 linguri îndulcitor pudră, până a scăzut un pic, apoi se pasează cu blenderul și se strecoară. Din sosul obținut, am folosit 170 ml pentru această prăjitură, iar restul la înghețata de zmeură.
Foile: se bat albușurile spumă, cu mixerul, se adaugă îndulcitorul, apoi gălbenușurile și uleiul. Se adaugă și făina, coaja de lamaie, migdalele și praful de copt, amestecând acum cu o spatulă, cu mișcări delicate, pentru a nu desumfla compoziția. Se coc două foi într-o formă de copt 23x25 cm, pregătită cu foaie de copt.
Cremele:
Se amestecă crema mascarpone cu mixerul, se adaugă frișca lichidă, se continuă amestecarea până devine cremoasă. Jumătate din această compoziție se amestecă împreună cu 50 ml sos de zmeură (sau după gust), pentru crema de zmeură, iar cealaltă jumătate se lasă albă, adăugând doar zahărul Bourbon și omogenizând.
Montare:
Pe o tavă se așază prima foaie de pandișpan, apoi se întinde un strat subțire de sos de zmeură (120 ml). folosind un inel detașabil și spatule, se întinde și se nivelează frumos crema de zmeură, apoi se presară fisticul și alunele de pădure mărunțite împreună, la râșnița de cafea. Se întinde și crema albă. Se obțin degradéuri frumoase. Apoi se așază cu grijă a doua foaie de pandișpan. Se dă la frigider.
Glazura de ciocolată:
Într-un vas aflat pe baie de aburi se pun: ciocolata neagră, ciocolata cu lapte, untul și laptele, amestecând când și când, până se topește și se omogenizează. Se lasă un pic la răcorit, apoi se scoate prăjitura și se toarnă glazura. Se dă înapoi la frigider, să se întărească un pic.
Decor:
Se bate puțină frișcă lichidă (aprox 50 ml), se umple un pos și, folosind un dui foarte subțire, se scoate și se decorează prăjitura. Se dă la frigider din nou, până la servire.
Timp de pregătire: 1 h 30 min
Timp de gătire: 40 min
Porții: 12
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/08/prajitura-trio-cu-zmeura.html