Desert prajitura cu crema de mascarpone si ananas

de Merisor in Prajituri, 7 Feb 2014 | 235340 vizualizari

 

Este o prajitura delicioasa cu blat insiropat si crema de ananas amestecata cu mascarpone.

 

INGREDIENTE

Pentru blat:

  • 4 oua + 4 albusuri
  • 10 linguri zahar
  • 6 linguri ulei
  • 8 linguri faina
  • 3 linguri cacao
  • 1/2 lingurita sare

Pentru sirop:

  • 500 ml apa
  • 1 lingura esenta de rom
  • 3 linguri zahar

Pentru crema:

  • 1 cutie compot de ananas(400 gr)
  • 4 galbenusuri
  • 500 ml lapte
  • 6 linguri faina
  • 3 linguri zahar
  • 2 plicuri zahar vanilat
  • 1 varf lingurita sare
  • 500 gr mascarpone

Pentru glazura:

  • 100 gr ciocolata
  • 25 gr unt
  • 1 lingura lapte

Pentru decor:

  • fulgi de ciocolata alba
Portii: 20
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu crema de mascarpone si ananas:

Pentru blat, separam albusurile de galbenusuri si le vom mixa cu putina sare pana devin spumoase, apoi vom adauga treptat zaharul si mixam pana obtinem o bezea foarte tare, atat de tare incat atunci cand adaugam galbenusurile, acestea vor ramane deasupra.

Din cele 8 galbenusuri dam deoparte 4 pe care le vom folosi la crema, iar pe celelalte 4 le vom adauga pe rand peste bezea si vom mixa incet sa nu se lase, apoi adaugam uleiul si treptat faina amestecata cu cacaua (cernute impreuna).

Tapetam tava cu hartie de copt, eu am folosit o tava de 22/36 cm, apoi rasturnam compozitia de blat in ea si nivelam.

Coacem blatul la 180 de grade pentru 35-40 de minute, dar nu uitam nici de testul cu scobitoarea.

Blatul meu a crescut foarte mult, asa ca dupa ce s-a racit l-am taiat in trei parti pe orizontala.

Pentru crema, punem intr-un vas galbenusurile pe care le frecam cu zaharul, sarea si zaharul vanilat pana devin spumoase, apoi le diluam cu putina zeama de la compotul de ananas, adaugam faina, omogenizam si turnam peste compozitia rezultata toata zeama de compot(200 ml).

Incalzim laptele si cand este destul de fierbinte, adaugam crema in el si amestecam bine sa se omogenizeze, apoi lasam crema pe foc pana incepe sa faca basicute, dar nu uitam sa mestecam continuu pentru a nu se lipi de peretii vasului.

Dam crema deoparte si o lasam sa se raceasca, dar o acoperim sa nu se formeze crusta deasupra.

Eu mai amestec in ea din cand in cand.

Dupa racire vom amesteca in crema si mascarpone, punand putin cate putin si mixand pana se incorporeaza bine.

Bucatile de ananas scurse de zeama le vom taia mai micute si le vom adauga la final in crema.

Pentru sirop: punem apa cu zaharul intr-un vas pe foc si le vom fierbe pana cand se topeste zaharul, apoi ridicam vasul de pe foc, adaugam esenta si lasam siropul sa se raceasca.Cand siropul si blatul sunt racite complet, asamblam prajitura.

Intr-o tava punem prima foaie de blat si o insiropam, dar nu prea mult, nu o inecam in sirop.

Intindem peste blat jumatate din crema si asezam deasupra cea de-a doua foaie de blat si o vom insiropa usor, cu atentie sa nu ajunga siropul in crema.

Intindem restul de crema si acoperim cu ultima foaie de blat. Insiropam si dam prajitura la rece aproximativ o ora inainte de a o glazura.

Pentru glazura, punem ciocolata rupta impreuna cu laptele si untul intr-un vas pe foc si mestecam continuu pana se topesc si se omogenizeaza toate ingredientele, apoi intindem glazura calda peste prajitura.

Am ornat cu fulgi de ciocolata alba.

 

 

TIPS-URI

1

Daca doriti crema mai spumoasa, reduceti cantitatea de faina, eu prefer cremele cu textura mai groasa.

2

Reusita unui blat bun de prajitura este in functie de cat de bine se bat albusurile, iar atunci cand se bat foarte bine si iese bezeaua tare nu mai folosesc praf de copt.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu crema de mascarpone si ananas" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (74)

Merisor 1

21.12.2015, 15:26

Kyty, am specificat in reteta ca nu am folosit praf de copt

Merisor 1

21.12.2015, 15:26

Lina, noua ne-a placut tare mult.

marcela1979 1

21.04.2016, 15:21

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

ieri la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Prajitura cu crema de mascarpone si cocos prajit