Desert musuroi de cartita

de Merisor in Torturi, 26 Mar 2017 | 10050 vizualizari

 

Cred că este unul din cele mai simple și ușoare torturi, dar și tare bun!
Merită preparat, iar fructele pot varia după placul fiecăruia.

 

INGREDIENTE

  • Pentru blat:
  • 6 ouă
  • 8 linguri zahăr
  • 3 linguri ulei
  • 3 linguri apă
  • 3 linguri cacao
  • 3 linguri nucă măcinată
  • 5 linguri făină
  • zeama de la 1/4 lămâie
  • 1 linguriță esență de rom
  • 1/2 plic praf de copt
  • un praf sare
  • Pentru cremă:
  • 4 gălbenușuri
  • 100 g zahăr
  • 3 plicuri zahăr vanilat
  • 6 linguri făină
  • 750 ml lapte
  • 250 g mascarpone
  • un praf sare
  • 3 banane
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert musuroi de cartita:

Mai întâi, aducem toate ingredientele pentru blat, la temperatura camerei, cam cu 30 de minute înainte de a începe procesul tehnologic și în special, ouăle.

Separăm albușurile de gălbenușuri și presărăm câte puțină sare peste ambele.

Mixăm albușurile până devin spumoase, apoi adăugăm treptat zahărul și zeama de lămâie și mixăm la treapta maximă până când obținem o bezea fermă.

Zeama de lămâie ajută la întărirea mai rapidă a bezelei.

Adăugăm apoi gălbenușurile și amestecăm ușor, cu o spatulă, nu mai folosim mixerul pentru a nu se lăsa bezeaua.

Adăugăm uleiul și apa și omogenizăm compoziția, apoi adăugăm treptat făina cernută împreună cu cacaua și praful de copt.

La final adăugăm și esența.

Tapetăm interiorul formei de copt cu puțin ulei si presărăm zahăr. Zahărul ajută blatul să se desfacă bine de pe pereții formei, după coacere.

Coacem blatul de copt în cuptorul preîncălzit, la 180 de grade C, pentru 35-40 de minute, sau până când trece testul cu scobitoarea.

Testul cu scobitoarea îl facem în ultimele 5-6 minute, nu deschidem ușa cuptorului mai devreme.

Între timp, ne ocupăm și de cremă.

Frecăm galbenușurile cu sare, apoi cu zahărul, până se spumează, le diluăm apoi cu puțin lapte rece și adăugăm făina.

Restul de lapte îl fierbem și îl turnăm în fir subțire peste compoziția de gălbenușuri și amestecăm intens pentru omogenizare.

Fierbem crema la foc mic, amestecând continuu, până se îngroașă ca o budincă.

Acoperim apoi crema cu o folie alimentară, apăsând folia direct pe cremă, pentru a nu prinde crustă și o dăm la rece.

După ce se răcește, o mixăm împreună cu mascarponele, zeama de lămâie și zaharul vanilat.

Blatul de tort răcit, îl scobim de interior cu o lingură, având grijă să lăsăm 2 cm de margine și tot aproximativ 2 cm la bază.

Crestăm mai întâi cu un cuțit cu lama subțire și ascuțită, marginile, adică desenăm practic un cerc, apoi îl decupăm cu lingura.

Miezul scobit îl sfărâmăm bine într-un vas.

Așezăm blatul scobit pe platou, iar în interior, așezăm cele trei banane decojite.

Peste ele, întindem crema, iar peste cremă presărăm firimiturile de blat.

Le presăm bine să se lipească de cremă, apoi putem orna pe deasupra cu diverse ornamente: ciocolată rasă, fulgi de migdale, floricele sau inimioare de zahăr, etc. Totul este să îi dăm alura de mușuroi de cârtiță.

Dăm tortul la frigider cel puțin o oră, înainte de a-l porționa.

Să vă fie de folos!

 

TIPS-URI

1

Dacă doriți o cremă fermă, vă sfătuiesc să adăugați 5, maxim 10 g gelatină hidratată și diluată.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert musuroi de cartita" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (24)

Xandrinne 1

28.04.2017, 10:02

Merisor 1

28.04.2017, 10:25

Diana, poti pune orice fructe vrei, tot bun va iesi! Merg la fix capsunile, merg si piersici sau caise din compot, toate merg.
Te imbratisez cu drag!

Ana S_I_D 1

17.01.2024, 09:27

Preferatul meu. 🤩🤩🤩

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi țărănești - Gust și savoare într-un preparat tradițional

ieri la 10:57

Plăcinte rapide cu vișine - Desert delicios și ușor

pe 01.11 la 17:47

Baghete răsucite cu măsline - Rețeta simplă și aromată

pe 01.11 la 14:05

Plăcintă creață cu brânză sărată - Gustoasă și ușor de pregătit

pe 01.11 la 09:52

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Gherca Daniela

3048 puncte

MotanLaOale

1084 puncte

trifadalia

800 puncte

laura_n

410 puncte

Rocsi

315 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Desert tort festiv Orange-Chocolate