Desert mucenici moldovenesti, de post

de Ancutsa in Dulciuri, 6 Mar 2020 | 2696 vizualizari

 

De obicei pregătesc mucenicii moldovenești, de dulce, însă anul acesta i-am făcut de post. Am adăugat curcuma (turmeric), care i-a dat o culoare frumoasă, că nici nu am simțit lipsa ouălor, dar și aromat de la vanilie și lămâie. I-am însiropat bine și au ieșit buni ca o prăjitură. Pe unii i-am decorat cu nucă, tradițional, iar pe câțiva am presărat cocos, pentru că sora mea iubește cocosul.

 

INGREDIENTE

  • Pentru aluat:
  • 10 g drojdie uscată,
  • 400 ml apă,
  • 80+30 ml ulei,
  • 1 linguriță sare,
  • 5 ml îndulcitor,
  • 1 linguriță esență de vanilie,
  • 1 linguriță coajă rasă de lămâie,
  • O jumătate de linguriță curcuma (turmeric),
  • 570 g făină,
  • Pentru însiropat:
  • 700 ml apă,
  • 1 linguriță coajă de portocală (în zahăr la borcan),
  • 5 ml îndulcitor,
  • Pentru decor:
  • Mieji de nucă, după gust,
  • Nucă măcinată, după gust,
  • Nucă de cocos, după gust,
  • Stafide, după gust
Portii: 16
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert mucenici moldovenesti, de post:

 

Se pregătește aluatul: se amestecă drojdia uscată cu 100 g făina, se face un spațiu în mijloc, se toarnă apa caldă, se adaugă îndulcitorul, curcuma (eu am pus o jumătate de linguriță, însă se poate pune doar un vârf, pentru că are o culoare intensă), esența de vanilie, coaja de lămâie, sare, dar și 80 ml ulei. Apoi se adaugă făină câtă cere aluatul, până se obține un aluat consistent. Eu am avut nevoie, în total, de 570 g de făină la acest pas.

Se frământă aluatul, aprox 5 minute, iar la procesul de frământare se adaugă aprox 30 ml ulei (nu tot odată, ci teptat, atât cât avem nevoie).

Se lasă aluatul la dospit, acoperit cu folie alimentară, pentru o oră.

 Se împarte aluatul în jumătate, apoi fiecare jumătate, iar în jumătăți, și tot așa, ca să obținem bucăți mici, dar egale. Eu am pregătit 16 astfel de bile. Se întinde fiecare bilă de aluat, cu podul palmelor, sub formă unui șnur, pe care îl lungim. Apoi se ia fiecare șnur și se aranjează sub formă de 8, într-o tavă pregătită cu foaie de copt. Se decorează cu mieji de nucă și stafide, dar nu prea mult, pentru că scopul e să-i decorăm la final. Eu am obținut 3 tăvi.

Se lasă acum mucenicii, în tavă, la dospit, pe masă, o oră.

Apoi se dă fiecare tavă de mucenici la cuptorul preîncălzit, la foc mic, aprox 30 de minute.

 Se fierb într-un ibric, pe foc mic: apa împreună cu îndulcitorul și coaja de portocală (ținută în zahăr la borcan), aprox 5 minute, apoi se dă de pe foc.

 Când se scot mucenicii din cuptor, se îndepărtează hârtia de copt și se toarnă siropul fierbinte peste ei. Se ung cu miere și se presară peste ei nucă măcinată și/sau nucă de cocos,

  

Porții: 16 mucenici

Timp de pregătire: 2h 30 min

Timp de coacere: 30 min*3 tăvi

 

Poftă Bună!

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2020/03/mucenici-moldovenestide-post.html

TIPS-URI

1

Sfat: dacă aveți de obicei arsuri la stomac (cum am și eu) de la combinația drojdie+nucă măcinată, puteți înlocui nuca măcinată cu nuca de cocos. În plus, eu am observat că tolerez mai bine drojdia uscată față de drojdia proaspătă.

2

Sfat: nuca măcinată și nuca de cocos vor adera mai bine la aluat, dacă se toarnă înainte siropul fierbinte și se ung cu miere, vor avea o notă aparte, o aromă mai intensă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert mucenici moldovenesti, de post" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Desert la pahar cu înghețată crunchy - Rapid și perfect pentru orice ocazie

ieri la 21:49

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

ieri la 21:31

Prăjitură cu căpșuni și cremă fină - Desert delicios și aromat

pe 29.05 la 15:54

Pastă de avocado - Sosul perfect pentru gustările preferate

pe 29.05 la 10:34

Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară

pe 27.05 la 16:41

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Constelatialeu

2120 puncte

Rocsi

220 puncte

Sidy

107 puncte

MotanLaOale

47 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

 
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară
De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța deserturilor franțuzești și din plăcerea micilor momente...
Vezi toate rețetele Carte d’Or
Shake cu înghețată de căpșuni - Deliciu răcoritor de vară