Un desert fin si delicios, cu care sigur iti vei surprinde musafirii ... singurul inconvenient este ca necesita un timp mai mare de pregatire, existand timpi morti!
Mod preparare bezea:
Se separa albusurile de galbenusuri si se presara fiecare cu un praf de sare. Galbenusurile se dau la rece acoperite bine, pana facem crema. Albusurile se bat bine cu un praf de sare pana se spumeaza tot lichidul. Apoi se adauga lingura cu lingura zaharul si se bate pana se topeste tot zaharul, aproximativ 20 min. Intre prizele de zahar am adaugat si lamaia, otetul, zaharul vanilat si razatura de tonka. La final, cand am obtinut o bezea ferma (proba se face intorcand castronul cu susul in jos si bezeaua nu cade!) adaugam si amidonul si il incorporam cu o spatula. Se imbraca tava cu hartie de copt, punem bezea intr-un pos de patiserie (sau o punga taiata la un colt daca nu aveti pos) si apoi formam cerculete de aproximativ 10-12 cm diametru pe care le umplem. Pe margine mai trasam un cerc ca sa inaltam cosuletul si apoi eu am mai spritat mici gramajoare, pt a obtine un cosulet mai inalt in care voi pune crema. Preincalzim cuptoul la 180 grade. Se face apoi focul mic (100 grade la electric si treapta cea mai mica la cuptor pe gaz) si se introduce tava in cuptor. Usa se lasa intredeschisa (punem coada unei linguri intre usa si cuptor). Se coace bezeaua cam 2 ore, pana ce cosuletele sunt uscate si foarte putin rumenite pe fund. Ele trebuie sa se desprinda usor de pe hartia de copt. Dupa ce s-au copt, se stinge ochiul si se lasa tava in cuptor pana se racesc. Daca mai aveti un rand de copt, le formati si le lasati cu foaia de copt afara (abia se mai usuca) si apoi le trageti usor pe tava (daca aveti doar o tava, sau faceti direct in tava daca aveti 2 tavi). Dupa ce coaceti primul rand, le lasati in cuptor cam 30 min apoi le scoateti pe un gratar si le duceti intr-o camera inchisa, fara curent si calda) si introduceti a doua tava. Daca faceti pavlova mare, cat tava, cresteti timpul de coacere si lasati la racit in cuptor peste noapte sau minim 3-4 ore.
Mod de preparare crema chantilly:
Se prepara mai intai crema pasticcera astfel: se mixeaza galbenusurile cu zaharul si zaharul vanilinat (daca folositi) intr-un vas cu peretii grosi (eu am un tuci de la bunica, urateeeeel tare, dar super bun, nu lipeste deloc!) pana se dubleaza volumul. Adaugam si faina sau amidonul si omogenizam bine apoi incepem sa adaugam in fir subtire laptele rece, mixand continuu ca sa evitam formarea cocoloaselor de la faina. Dupa ce am omogenizat bine, dam pe foc tuciul si amestecam continuu pana da in clocot compozitia si se ingroasa. Stingem focul, acoperim crema cu o folie alimentara (ca sa evitam formarea unei coji groase) si lasam sa se raceasca. Dupa racire se adauga si fiola de vanilie. Frisca lichida se spumeaza cu zahar pudra (daca este naturala si neindulcita, daca este vegetala are deja zahar si mixam simpla) pana cand devine spuma tarisoara, dar nu batuta final (se mai ingroasa si cand o incorporam in crema de vanilie). Cand crema de vanilie este rece, se ia folia alimentara, se adauga fiola de esenta (daca folositi) si apoi cu o spatula incorporam frisca in crema. Crema trebuie sa fie la aceeasi temperatura cu frisca, in caz contrar frisca se va taia!
Se umplu cosuletele cu crema chantilly si se decoreaza dupa imginatie, cu fructe fel de fel, crude sau din compot, toppinguri diverse sau diversi biscuitei!
1
Eu fac cosuletele de bezea seara si le las sa se raceasca in cuptor peste noapte.
2
Daca nu consumati totul in ziua servirii, pastrati cosuletele in cutie etansa si crema la frigider si umpleti cand mai doriti. Altfel, in max 6-8 ore se inmoaie, dar sunt bune si asa.