Cum se face aluatul de foietaj

de AlexTeacher in Scoala de gatit Bucataras, 3 Apr 2017 | 27647 vizualizari

 

Aluatul de foietaj este un aluat care necesita mai multa atentie, pentru ca este migalos si nu iese daca in camera e o temperature ridicata. Ar trebui sa nu ai mai mult de 18-20 de grade, pentru ca untul sa nu se topeasca prea tare.

 

INGREDIENTE

Pentru baza de aluat :

  • Faina 550 (cu continut ridicat de gluten) – 220 g
  • Unt 82%-84%, nesarat, topit – 40 g
  • Otet – ½ lingurita
  • Apa foarte rece – 100 ml
  • Un praf de sare

Pentru foietaj:

  • Unt 82%-84%, nesarat, uscat de preferabil – 180 g
  • Extra faina pentru intins – 50 g
Portii: 1
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Cum se face aluatul de foietaj:

  1. Foloseste o faina tip 550 cu continut mare de gluten si un unt cu 84% -82 % grasime, care sa fie rece. E foarte important, daca il apesi, sa nu iasa apa din el, asa stii ca este un unt bun. Presara putina faina pe unt si remodeleaza-l intr-un dreptunghi. Foloseste doar buricele degetelor, palma e mult mai calda si risti sa incalzesti untul. Baga-l apoi la frigider.

  2. Pentru baza aluatului, topeste 40 g de unt. Intr-un robot de bucatarie, pune 220 g faina, sarea si otetul. Porneste robotul.

  3. Incorporeaza untul topit si apoi 100 ml apa rece. Faina trebuie hidratata treptat. Este recomandabil sa folosim apa rece, cam la temperatura de 6-8 grade Celsius. Iar cantitatea de apa este influentata de calitatea fainii: cu cat faina este mai buna si are un grad crescut de maturitate si umiditate, cu atat mai multa apa necesita. Cam 2-3 minute dureaza acest proces de framantare. Baza aluatului este gata.

  4. Atunci cand lucrezi cu aluat de foietaj, temperatura optima din bucatarie trebuie sa fie in jur de 18-21 de grade Celsius, iar acest lucru este destul de greu de obtinut, iata un mic truc. Tine o tava de cuptor in frigider pentru cca 30 de min, inainte de a te apuca de treaba. Aluatul trebuie framantat direct pe ea. Pune o carpa dedesubt ca sa nu fuga tava, si o intoarce-o invers si acum ai un blat rece.

  5. Pudreaza tava cu foarte putina faina. La fel si baza de aluat. Acum trebuie intins cu sucitorul.

  6. Pune deasupra bucata de unt de la frigider. Apoi impatureste cu aluatul, intoarce invers alutul si delicat apasa cu sucitorul aluatul, cu grija, sa nu iasa untul prin laterale. Pune putina faina deasupra si intinde pana de vede untul prin aluat. Cand ajungi la jumatate de cm grosime, impatureste aluatul de sus si apoi de jos si baga-l cu tot cu tava la frigider pentru 10 minute.

  7. Repeta intinderea aluatului, impaturirea si bagatul la frigider pentru 10 minute de inca 5 ori pentru a obtine straturi subtiri de foietaj. In momentul in care impaturesti aluatul in mai multe etape, untul se va distribui in mai multe straturi, ceea ce va determina umflarea sa. Motivul pentru care-l bagi in atatea etape la frigider este pentru ca nu vrei ca faina sa absoarba umiditatea untului. Nu trebuie sa-i dai prilejul s-ajunga la temperatura camerei.

  8. Dupa a 6-a impaturire, aluatul e gata.   

Daca ti-a placut reteta noastra "Cum se face aluatul de foietaj" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (12)

kytz 1

04.04.2017, 10:36

Aluatul de foietaj facut in casa este extraordinar de bun dar trebuie mult timp, rabdare, indemanare....bunica facea, imi aduc aminte cum il framanta iarna, cu geamul deschis...deci foarte bun pontul cu tava rece!

simona72 1

04.04.2017, 12:56

Perfect! Chiar am să încerc...

Spiridus 1

21.02.2018, 19:20

Preferatul meu aluat! Rusinica sa imi fie ca nu am stiut sa il fac desi e preferatul meu!😂😍😍😍

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Cum se face aluatul foietaj pentru placinta