Ciorba de zucchini, dreasa cu ou si smantana

de RODIMUR in Ciorbe, 14 Iun 2021 | 3770 vizualizari

 

Încep să apară, rând pe rând, legumele verii, așa că abia așteptăm să le includem în lista ingredientelor pentru rețete gustoase și la îndemâna oricui...
Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de ciorbă.

 

INGREDIENTE

  • 4 bucăți zucchini (mici)
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 felie de țelină
  • 2 roșii
  • 1 ceapă galbenă
  • 4-5 căței de usturoi
  • 2-3 linguri de orez
  • 3-4 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 1 gălbenuș
  • 300 ml de smântână
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ciorba de zucchini, dreasa cu ou si smantana:

Se curăță rădăcinoasele (morcovii, țelina și pătrunjelul) se spală, se mărunțesc și se pun la fiert cu 3 litri de apă. Când se formează spumă, se culege și se aruncă. Se completează cu apă caldă, când este cazul.

Se spală zucchini, se taie cubulețe și se lasă în așteptare.

Se curăță ceapa, se spală, se taie mărunt și se călește ușor în ulei suficient și la foc mic, până ce devine transparentă.

Se curăță usturoiul, se spală, se mărunțește și se adaugă în tigaie, peste ceapa călită, pentru încă 1 minut.

Se spală roșiile, se taie cubulețe și se adaugă în tigaia cu ceapa și usturoiul. Se lasă tigaia la foc mic, până ce scade lichidul lăsat de roșii.

Se alege orezul, se spală în câteva ape, se fierbe pe jumătate, se clătește și se lasă să se scurgă de apă.

Când rădăcinoasele sunt aproape fierte, se adaugă cubulețele de zucchini și legumele călite în tigaie. După un clocot se adaugă și orezul prefiert și clătit bine.

Cât timp legumele fierb încă două clocote în oală, se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se toacă.

Se amestecă smântâna cu gălbenușul și se subțiază cu ciorbă, până ce ajunge la aceeași temperatură ca cea din oală. Atunci se adaugă în ciorbă (când zucchini este pătruns) și se mai fierbe încă 2-3 minute, la foc mic.

Se condimentează ciorba cu sare și piper, se presară pătrunjel tocat, se pune capacul pe oală și apoi se ia de pe foc. După 10 minute de ”odihnă”, ciorba poate fi servită.

TIPS-URI

1

Nu prăjiți tare ceapa, ca să nu se ardă și să devină amară. Căliți-o doar puțin, în ulei suficient și la foc mic, până ce se înmoaie și devine transparentă și dulce.

2

Zucchini fierb mai ușor decât cartofii, așa că va trebui să-i adăugați în oala de ciorbă doar când rădăcinoasele sunt aproape fierte.

3

Puteți curăța zucchini de coajă, dacă așa vă place, dar atunci există riscul să se terciuiască.

4

Este necesar să fierbeți pe jumătate orezul și să-l clătiți, înainte de a-l adăuga în ciorbă, pentru ca aceasta să nu se tulbure.

5

Subțiați amestecul de smântână și gălbenuș cu ciorbă fierbinte, până ce ajunge la temperatura din oală. În acest fel vă asigurați că nu se va brânzi.

6

După ce ați dres ciorba cu ou și smântână, reduceți intensitatea focului, până la sfârșitul preparării (încă 2-3 minute).

7

Presărați pătrunjel tocat la sfârșit, când luați oala de pe foc.

8

Lăsați ciorba ”să se odihnească” timp de 10 minute, înainte de servire.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de zucchini, dreasa cu ou si smantana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Reteta de ciorba de stevie cu orez