Luna Martie are o simbolistica importanta la romani. Pe langa Martisor, 8 Martie sau Dragobete se vorbeste despre legenda Babei Dochia, unul dintre cele mai importante mituri romanesti. Daca primele doua traditii romanesti se pastreaza, putini dintre noi, mai ales dintre cei tineri cunosc semnificatia legendei Babelor, cuprinse intre 1 – 9 Martie. De-a lungul timpului s-au pastrat mai multe variante despre zilele Dochiei, al carui nume pare ca provine din calendarul bizantin.
In jurul acestui personaj mitologic s-au nascut mai multe povesti, fiecare intruchipand-o pe Baba Dochia in mai multe ipostaze. Despre una dintre variante se afirma chiar ca ar sta la baza etnogenezei poporului roman. Este vorba despre mitul „Traian si Dochia". Se spune ca Dochia, fata lui Decebal ii cade draga lui Traian, cuceritorul Daciei. Urmarita de trupele lui Traian, ea se ascunde in munti impreuna cu oile ei, unde se transforma intr-o batrana cu oi cu ajutorul Maicii Domnului (sau de Zamolxis in unele surse).
O alta legenda despre Baba Dochia este legata de o pastorita cu vreo 20 de oi transformata in stana de piatra pentru ca a sfidat intemperiile declansate de zeul Gebeleizis, stapanul stihiilor naturii la daci. Aceasta varianta ne aminteste de destinul zeitei Niobe, zeita traca, care se mandreste cu cei 7 fii si cele 7 fiice ale sale fata de zeita Hera. Drept pedeapsa Hera ii omoara copiii, iar aceasta de durere se transforma in stana de piatra.
Altii povestesc despre Baba Dochia ca o femeie batrana, rea si cicalitoare care vrea sa scape de nora ei punand-o la tot felul de incercari imposibil de realizat. Intr-o zi o trimite la rau sa spele lana cea alba pana s-o innegri. Nereusind sa indeplineasca porunca soacrei, fata incepe sa planga si se trezeste cu doi barbati langa ea, Dumnezeu si Sf. Petru care, auzindu-i povestea, ii innegresc lana. Soacra vazand ca nora vine cu lana neagra o trimite inapoi sa faca lana la loc alba. Pe cand se chinuia fata sa albeasca lana apar iar cei dou batrani care in loc sa ii faca lana alba o trimit sa culeaga flori si fragi pe care sa i le daruiasca soacrei. Vazand florile si fragii, baba uita de lana si isi lua oile si pe fiul sau, Dragobete, sa plece la munte fiind convinsa ca a venit primavara. Se imbraca cu 9 cojoace (zilele Dochiei) de care se leapada treptat pe parcursul calatoriei. Dupa 9 zile, in urma unui inghet Baba Dochia se transforma in stana de piatra impreuna cu oile ei.
In traditia romaneasca intre 1 si 9 martie se spune ca Dochia isi implineste destinul urcand muntele, impreuna cu turma sa de oi. Aceste zile sunt cunoscute ca zilele Dochiei sau Babele cand vremea este schimbatoare datorita caracterului capricios al Babei Dochia. Semnificatia povestii babei Dochia, prezentata sub forma conflictului dintre nora si soacra, se refera de fapt la confruntarea dintre anul vechi si anul nou, dintre iarna si vara, dintre frig si caldura, dintre sterilitate si fecunditate. Printre obiceiurile populare din luna Martie s-a pastrat traditia ca fiecare sa-si aleaga o Baba intre 1-9 martie. Legenda Babelor spune ca si in functie de starea vremii se prezice caracterul si norocul persoanei respective in acel an.
Folclorul romanesc prin aceste legende si mituri devine o importanta sursa de inspiratie pentru multi prozatori si poeti. Veridicitatea legendei Babei Dochia este oferita de rocile din muntii Ceahlau, o marturie incontestabila a acestui mit romanesc.
In spiritualitatea populara bucovineana, Dochia este divinitatea agrara care, la 1 martie (inceput de An Nou, in stravechiul calendar autohton), ajunsa la varsta senectutii, incepe o ascensiune cu valente magice pentru a muri si renaste simbolic la 9 martie ( inceputul anului agrar si ziua echinoctiului de primavara in Calendarul Iulian). Aspectul instabil al vremii din aceasta perioada este considerat a se datora caracterului capricios al Babei Dochia.
Dochia pastreaza amintirea Marii Zeite a Pamantului (Terra Mater), fiind identificata cu Iuno din panteonul roman sau cu Hera si Artemis din panteonul grec.
Obiceiurile şi practicile magice de înnoire a timpului se concentrează în prima zi a ciclului, 1 martie, numită zonal Dochia, Marta, Mărţişor, şi în ultima zi, la moartea Dochiei, 9 martie, numită Moşi, 40 de Sfinţi Mucenici.
Baba Dochia era, în concepţia arhaică, celebrată ca divinitate maternă, agrară şi lunară. Luna însăşi, ca zeitate, avea o semnificaţie malefică, fiind prototipul femeii capricioase, care patrona noaptea iarna şi frigul, spre deosebire de Soare, zeitatea paternă, înţelegătoare, patronul zilei, verii şi al vieţii. Zilele babei semnificau lupta dintre forţele întunericului şi ale luminii, între noapte şi zi.
Despre Baba Dochia tradiţia populară spune că a pus rămăşag cu omătul şi cu frigul că ea este mai voinică decât ei. Frigul s-a întărâtat, baba şi-a pus cele nouă cojoace şi frigul n-a avut ce-i face. Când a început să ningă, baba şi-a întors un cojoc pe dos şi tot ea a fost cea mai tare. Tot schimbându-se vremea, baba a început să-şi lepede din cojoace. Lepădând câte unul, în fiecare zi, a rămas fără nici unul şi a îngheţat, transformându-se în stană de piatră.
Socotite periculoase, zilele babei Dochia prilejuiau efectuarea unor rituri de divinaţie privind mersul timpului şi soarta omului: ‘Cum va fi în ziua Dochiei (1 martie) aşa va fi şi vara. Dacă în zilele babei Dochia ninge şi-i furtună, atunci se zice că ea leapădă un cojoc. Zilele ei se numesc cojoace’. (Straja, Bucovina). ‘Flăcăii îşi aleg, prin februarie, o zi a babei şi cum va fi ziua aşa va fi nevasta lui: urâtă sau frumoasă’.
‘La zi întâi martie se ursesc prieteni şi rude, cele nouă babe, câte una de persoană, numindu-şi zilele în care să fie fiecare ursit şi cum va fi timpul (luminos, noros sau posomorât) în ziua unui ursit, tot aşa îi va fi şi inima tot anul. (Ţepu, Tecuci). Obiceiul de a se repartiza o zi dintre cele 9 sau 12, câte unei persoane dintr-o colectivitate este încetăţenit în mai toate regiunile ţării. Se consideră că, după cum va fi ziua respectivă din Babe, aşa va fi şi sufletul sau firea persoanei ursite în acel an.
Scenariul ritual de înnoire a anului este format din obiceiuri şi acte magice arhaice: aprinderea focurilor, afumarea curţilor şi anexelor gospodăreşti, bătutul pământului cu ciomege pentru scoaterea căldurii şi alungarea frigului, prepararea alimentelor rituale (Măcinici, Sfinţi), previziunile meteorologice, descântecele, practicile de pomenire a morţilor, începerea simbolică a unor activităţi economice (scoaterea plugului, a stupilor de la iernat, semănatul răsadului de varză), confecţionarea calendarului simbolic din şnurul bicolor, reprezentând anotimpurile de bază ale anului (iarna, vara).
Fără să li se cunoască prea bine semnificaţia, multe din obiceiurile Zilelor Babei, se practică şi astăzi: Mărţişorul, prepararea mucenicilor, aprinderea focurilor rituale, pomenirile, etc. După zilele capricioase ale Babei Dochia ar urma alte 9 zile, mai blânde, numite zilele moşilor. Întregul ciclu al zilelor are semnificaţie meteorologică: 1 martie va caracteriza primăvara, 2 martie vara, etc.