Undeva pe-o straduta se cerne zapada si-o poveste calda. Undeva e o casuta cu geamurile pline de aburi moi, prin care-abia se vede afara. Miros de vanilie si unt. Cofetarul face ceva. Cofetarul gusta si zambeste.
Rostogolite pe masa, ouale se ghiontesc, ouale se ciobesc si el trebuie sa le poarte mereu de grija. Numai ce vede ca unu-i bosumflat si crapat de ciuda. Il ia deoparte. Faina sta cernuta intr-un bol, laptele cald si vanilinat motaie in pahar. Pisica toarce la picioare.
Untul il framanta cu faina, degetele calde topesc un aluat moale, apoi galbenusurile pline se-amesteca usor cu apa, framanta usor, iar framanta. Intinde aluatul. Torsul pisicii s-a domolit, i se gudura printre picioare. Aluatul e la cuptor. Zambeste.
Se pregateste sa amestece ingredientele pentru crema. Desface esenta de vanilie, mirosul cald umple bucataria. Isi aminteste povestea. Odata cofetar, mereu cofetar, chiar daca nu mai lucreaza. Pisica stie mirosul moale, iar el il imparte cu fiecare miscare molcoma ...
......................................
Era tanar cand bucatarul Marian Klimaczak i-a spus lui Stefan Jaskiewicz, cofetarul, ca a mancat undeva o prajitura atat de delicioasa ca nu si-o poate scoate din minte. Nu stia reteta, dar avea pe varful limbii amestecul clar al aromelor ce-o compuneau si a descris-o ca pe-o poezie. Stefan a pasit calm in regatul lui cu esente dulci si-a plasmuit din povestile lui Marian o kremowka atat de buna, incat a depasit-o in gust pe cea din amintiri. Ea era facuta si de un cofetar care a venit in Wadowice (din Austria unde se chema „Kremchnitte”), dar se spune ca a murit in 1942 fara sa lase nimanui reteta lui celebra. Jaskiewicz a devenit mai tarziu chef al hotelului Cracovia si pana la el, nimeni nu s-a gandit sa profite de pe seama acestei retete minunate chiar daca era deja celebra. Ea a inceput sa fie vanduta intr-o cofetarie din Cracovia si s-a bucurat de atat de mult succes incat a fost vanduta si la Paris si Roma. Hm, asa sa fie oare? Cine mai distinge povestea de legenda, adevarul de vorbe frumoase si visate?
Poate pe undeva s-au amestecat itele, pentru ca-n micul Wadowice, Karol Jozef, pe atunci un elev ca toti altii despre care nimeni nu banuia ca avea sa devina Papa Ioan Paul al doilea a descoprit si el kremowka adusa din Austria. Se pare ca totusi cofetarul strain ar fi lasat reteta in oras ... si toata lumea o indragea. Pudra sa dulce de zahar alb era pe buzele tuturor. La terminarea liceului si fericit la culme ca a scapat de bacalaureat, Karol si prietenii au facut un pariu pentru a vedea care mananca cele mai multe prajituri vanilate. Nu a castigat, ba mai mult, dupa 18 prajituri i s-a facut rau, insa i-a ramas in suflet la fel de mult. Iar la o vizita in orasul sau natal in urma cu cativa ani, a recunoscut ca ea, prajitura cu miez fin, a fost deliciul copilariei sale si a ramas reteta lui de suflet. Daca pana la aceasta afirmatie reteta era celebra, din 1999 ea se vinde in multe cofetarii sub numele de Prajitura Papei si a devenit o mandrie nationala. Mai umbla o vorba, o amagire, ca toata hlizeala iscata cand Papa a recunoscut ca iubeste celebra prajitura a avut de-a face cu faptul ca ea ar fi continut si niscaiva alcool. Ei, dar astfel de carcoteli au fost negate si nici pana in ziua de astazi nu se stie precis daca zambetul bunului parinte avea ceva sugubat in el sau era doar o tresarire nostalgica.
...............................
Cofetarul asaza foile, intinde crema, taie patrate. Zambeste. Kremowka, prajitura Cracoviei ... kremowka, Prajitura Papei, Napoleonka ... nimeni n-a spus-o mai bine ca Shakespeare „Ce-i intr-un nume?”. Prajitura e divina si ca toate minunile, nimeni nu mai stie exact cine a adus-o si de unde, ce nume poarta si pe cati i-a imbatat ... cu aromele sale.
Undeva, pe-o straduta, zapada s-a asternut molcom. Povestile torc in soba. Pisica tese amintiri. Coji de oua bosumflate si miros de vanilie. Cofetarul zambeste cu mustati albe de zahar vanilat.
Discursul este in poloneza, dar se poate auzi chicoteala cand spune "Po maturze chodzilismy do kremowki" (dupa bac am mers sa mancam kremowki :)
Aceasta poveste, pe jumatate-i intamplata, pe jumatate-i din nascociri framantata si nu mai stiu nici eu ce-a fost odata ca niciodata. Dar atata timp cat e citita, ea devine vie si adevarata.
Foto: garnek.pl
Afla reteta AICI!
