Era luna august a anului douamiitreisprezece,o vară fierbinte la fel ca dorinţa ce mocnea de ceva vreme în sufletele noastre.Vară în care s-a mai scris o pagină din frumoasa poveste a bucătăraşilor,o poveste cu domni,domniţe,zâni şi zâne,Cenuşǎrese,Motani ba chiar şi cu ….zmei.Toate astea în Regatul Mǎriei Sale Bucǎtǎraşul Suprem.
Cred că în sufletul meu simţeam că voi trăi clipe unice atunci când anul trecut am avut iniţiativa de a transpune în plan real prietenia noastra virtuală.Atunci ca şi acum,vestea s-a răspândit cu repeziciune prin ţara bucătăraşilor şi mulţi s-au molipsit de entuziasmul nostru,răspunzând „prezent”.
N-am pornit noi de peste mări şi ţări dar ne-am adunat de prin toate colţurile ţării.Unii au fost mai avantajaţi de distanţă,alţii (cum e şi cazul meu) nu prea,dar ce mai conta când aveam drept ajutor mai mulţi cai …putere.Vesela domniţa Mihaela mi-a fost din nou partener de drum, în compania ei timpul se scurge destul de repede,nu-i de mirare ca uneori am mai deviat de la traseu cufundate în poveşti hazlii ori din lipsa indicatoarelor.
Prin grija domniţei Merişor şi a soţului Adi,locul de întâlnire a fost chiar aşa „pe-un picior de plai,pe-o gură de rai”,un loc minunat care a sporit şi mai mult farmecul întâlnirii,o locaţie care s-a potrivit perfect nevoilor noastre.Merişor toatǎ numai suflet,cred cǎ mai are unul şi de rezervǎ,ca o gazdǎ adevarata nu s-a liniştit pâna când ultimul cǎlǎtor a ajuns la destinaţie.Tare te iubesc fatǎ dragǎ şi ma bucur cǎ o prǎjiturǎ delicioasa ne-a intersectat drumurile.
La loc de cinste în sufletele noastre este Bunica cu eleganţa şi prestanţa unui dascăl care ne-a mai înfrânat de la pozne fără număr,un dascăl pe care-l îndrăgeşti aşa cum îţi iubeşti părinţii chiar şi atunci când te dojenesc.
Motanul,simpatic ca cel din poveste se face uşor îndrăgit şi n-ar lipsi nicidecum de la vreun eveniment al site-ului,mai ales o întâlnire ca aceasta.Si pentru ca era cât pe ce sa nu ajung din diferite motive,Motanul mi-a spus „ Hai Dia te rog,aşteptam de un an de zile aceste clipe”.Si m-a convins deşi erau multe împotriva ,dar inima îmi era cât un purice ca voi rata şansa de a întâlni oameni dragi,unii cunoscuţi deja iar alţii pe care abia aeptam sǎ-i cunosc.
Si daca avem o generaţie de aur,avem şi tânăra generaţie reprezentată atât de frumos de minichefiţele noastre dragi,nişte zâne în miniatura îndrăgite de toata suflarea prezentă.Aici am să adaug admiraţia mea nemărginită pentru Mama Miti,o armonie totală în familia lor frumoasa. Zânele noastre mititele şi-au ales un …zân ,adica soţul domniţei Timea,pe care tare o îndragesc pentru caracterul ei frumos şi corect.
Cum vă spuneam,domniţele au venit însoţite de cavalerii lor la aşa o adunare măreaţă,doar ei sunt cei care suportă consecinţele timpului petrecut pe site,care au răbdare pâna pregatim frumos mâncarea şi facem pozele de rigoare.
Am spus că am avut chiar şi zmei,adică Cristina (mama Zmeilor) cu Tata Zmeu din dotare,un cuplu admirabil,daca energia inepuizabila a Cristinei o cunoaştem, tata Zmeu m-a surprins prin eleganţă şi blândeţe.Totuşi parca asta se schimba atunci când îşi îmbraca costumele şi încalecă motorul lor cu mulţi cai putere.
Prezente au fost şi domniţele mele dragi cu ai lor soţi ,adica Mena şi Ancuţa toate numai suflet pentru comunitatea noastrǎ dragǎ.N-au venit cu mâna goala,au adus şi
bunataţi preparate de ele,alintându-se care erau mai bune.Pe Ancuţa o ştiam vorbareaţă dar acum parcă a vorbit şi mai mult. Mi-a adus aminte de o colega de serviciu care a spus odată „ vorbesc cam mult,nu te doare capul?” Ha ha haaaaaaaa dar nu s-a pus problema deloc aşa,dar l-a cam surclasat chiar şi pe Padre.
O alta prezenţă care mi-a bucurat sufletul a fost şi domniţa Ruxandra cu soţul Dan.Draga mea Ruxy emana atâta caldura, atâta bunatate încât nu poţi sa nu te bucuri când o ai în preajma.Frumoasa,delicata dar cu un suflet de milioane.Tare aş fi vrut sa-i alung îngrijorarea de pe chip,fireasca la o mama care presimţea ca puiul ei nu e bine.Cred cǎ doar mama poate simţi asta,iar grija ei o simţim chiar şi atunci când avem tâmplele carunte.Ma bucur nespus cǎ m-am bucurat de compania lor la Cheile Grǎdiştei,unde frumuseţea peisajului îţi taie respiraţia.Ni s-au alaturat şi Padre Victor cu domniţa Liliana,doi oameni care mi-au intrat la suflet şi pe care în sfârşit am avut privilegiul sa-i întâlnesc.
Cred ca pe Padre l-a iubit tare Dumnezeu dacǎ l-a înzestrat cu un caracter atât de frumos şi cu o consoartǎ pe mǎsurǎ.Ma bucur foarte mult ca am reuşit sa-l conving sǎ ni se alature pe site pentru cǎ un duhovnic nu poate avea decât o influenţǎ pozitivǎ(desigur fac abstracţie de urecheala parinteasca pe care mi-a promis-o )puţini preoţi au aşa har şi dǎruire în ceea ce fac.
Povestea n-ar fi fost completǎ dacǎ la miezul nopţii nu ar fi apǎrut Cenuşǎreasa,Gaby draga mea dragǎ,cu ochii senini precum sufletul.Chiar mi-au dat lacrimi de bucurie când şi-a fǎcut apariţia alaturi de Cezar,un om minunat cu un nume care-i reflectǎ generozitatea,cǎ nu-i de ici de colo sǎ laşi totul baltǎ ,sǎ faci sute de kilometri ştiind cât de important era pentru domniţa lui sa fie acolo cu noi.
Prezenta a fost la întâlnire domniţa Patricia,o tânara minunată cu alură de copil dar foarte responsabilă,mai ales că a fi mamă implica destula maturitate.Mi-a placut atât ea cât şi soţul care a fost epuizat de Prâslea Rareş cu energia lui debordantă.
Dintre cei care ni s-au alaturat acum a mai fost Lavinia,o fata minunata si deosebit de talentată,care a venit cu parinţii ei care mi-au placut foarte mult.A mai fost Bya si Seby,cam retraşi mi-au adus aminte de mine la întâlnirea de anul trecut,eram atât de emoţionată şi vroiam să savurez prezenţa fiecaruia încât am primit reproşuri ca nu sunt aşa cum mă ştiau de pe site.
Si cum vă spuneam,au fost zile de poveste pline de veselie,în care ne-am delectat cu bucate delicioase ,cu licori fermecate,cu dulceţuri aromate,cu dulciuri savuroase,era trecut demult de miezul nopţii când plecam la culcare şi ne trezeam dimineaţa cu gândul că mai avem multe de povestit.Totul într-o armonie perfectă.Incredibil cum am reuşit să ne completăm unii pe alţii şi sa ne bucurăm de fiecare moment petrecut acolo.
Dar timpul e nemilos şi zboară cu viteza gândului în astfel de situaţii şi a venit ziua în care a trebuit să ne întoarcem la casele noastre.In dimineaţa aceea am simţit un nod în stomac şi o lacrima în colţul ochilor.Cel mai greu moment când rând pe rând ne-am încălecat „căluţii” şi am pornit pe drumul spre casă. Inainte de despărţire ne-am promis ca data viitoare,întâlnirea să ţină cel puţin trei zile şi trei nopţi.
Şi am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea-aşa,de data asta cred că l-am întrecut chiar şi pe Padre la vorbă,dar aş mai fi scris eu multe,fiecare persoana în parte merită mult mai multe cuvinte decât cele scrise.Povestea unor oameni frumoşi,uniţi de-o pasiune comună dar care au reuşit să împartaşească mult mai multe.
Va continua………….
cred ca din cauza ca mi-e tare tare dor de voi 
