Fiecare epoca ce a trecut a avut propria teorie despre viata si opera lui Eminescu.Cu exceptia celor in stare sa-i recunoasa valoarea, contemporanii l-au privit ca pe un ciudat si nebunia din ultimii sai ani de viata le-a intarit convingerile.Anii ce au urmat au adus alte teorii conforme cu mentalitatile epocilor respective si cu interesele diferite.
Eminescu a avut o viata si o opera de exceptie.La romani, un popor conservator de tarani reticenti la schimbari si la iesitul din randul lumii, genialitatea trebuie sa invinga si mai multe obstacole.De aceea, multi din cei atinsi de aripa geniului aleg sa emigreze si unii raman cu resentimente fata de tara mama.
Eminescu a fost constient de aceasta cruce grea pe care a purtat-o cu demnitate si si-a transpus trairile in versurile Luceafarului.
Geniul nu este o stare normala si nu poti atinge acest nivel respectand o reteta.In antichitate, nebunii erau respectati deoarece se considera ca erau mesagerii zeilor.Bineinteles ca majoritatea nebunilor nu sunt geniali insa stiu multi eroi antici(si nu numai) care poarta pecetea genialitatii dar si a nebuniei.Primul exemplu care imi vine in minte este Alexandru cel Mare.
S-a scris destul despre dualitatea genialitate-nebunie, dar s-a pedalat doar pe partea patologica a problemei si nu stiu pe nimeni care sa fi zis (poate din lipsa de probe) ca geniul este o fortare a limitelor umane. Viata ne obliga sa evoluam si ca o consecinta a acestui efort, genele noastre cunosc un numar necunoscut, poate infinit de permutari, unele fatidice care duc la tot felul de boli dar altele care duc omenirea pe o alta treapta de evolutie.Dupa un timp, ceea ce era de exceptie, inexplicabil si nestapanit indeajuns, daca isi dovedeste utilitatea, devine ceva normal si bine pus la punct. Asa ne-am dezvoltat toate abilitatile fizice,psihice si intelectuale ce ne-au permis sa stapanim lumea.
Este doar credinta unui om care nu este atins decat de aripa plictiselii si a frustrarilor date de propriile-i neputinte ce duc si la neputinta de a-si pune in aplicare dorinta din ultimele zile de a se opri din scris.Sunt destui mai buni ca mine ce ar putea scrie mult mai bine decat o fac eu, dar din motive necunoscute mie acest lucru nu se intampla, fapt ce imi da o stare de frustrare ce duce la nebunia de a va explica cu mijoacele mele modeste tot ce cred eu despre lumea in care traim.