Azi e Înălţarea Sfintei Cruci- zi de post
Într-o margine de sat, Hristos era rastignit pe o cruce. Sătenii erau foarte fericiţi că era aproape de ei. Astfel veneau să-i ceară diferite favoruri, pe care El le împlinea totdeauna.
Din dragoste şi milă pentru ei, Mântuitorul le-a zis:
-Nu vreţi să mă coborâţi după cruce să merg cu voi în sat? Să locuiesc cu voi, şi să vă împlinesc toate dorinţele, să nu vă mai osteniţi până aici?
Ezitând puţin, sătenii L-au dat jos după cruce şi au mers împreună în sat.
Domnul a spus că vrea să meargă întâi în Biserică. Iar un sătean auzind, a fugit înainte şi a dat de veste celor ce se aflau acolo. Aceştia ieşind în întâmpinarea Domnului au zis:
-Doamne, mergi mai departe că nu prea ai loc aici. Noi avem regulile noastre, obiceiurile noastre, deja suntem mulţi, nu prea ai loc aici.
Trist şi cu lacrimi în ochi, Domnul a mers din casă în casă dorind să rămână acolo, dar toţi s-au scuzat că nu-L pot primi, din diferite pricini.
Pentru că nu-L vroiau pe Hristos în mijlocul lor, sătenii au venit la El şi i-au zis:
-Doamne, nu ai loc la noi. Uite, ţi-am pregătit o cruce nouă, cuie noi şi o cunună nouă de spini. Nu vrei să te ducem să te răstignim din nou în marginea satului? Are să-ţi fie mai bine acolo. Şi Domnul, în marea sa iubire şi dragoste de oameni, s-a lăsat răstignit din nou, aşteptând şi azi ca tu suflet drag ce citeşti această istorioară, să dai fuga în marginea satului, să-L plângi, să-L rogi să vina în inima ta, în casa ta, în biserica ta.
p.s Aceste rânduri le-am primit pe mail.