Sunt un om curios . Nu pot sa dorm daca nu stiu solutia la probleme care pe altii ii lasa reci , desi eu imi intreb foarte rar interlocutorii :”ce mai faci ?” . Am ajuns la varsta cand pot sa raspund corect la unele intrebari . Raspunsurile nu imi sunt intotdeauna pe plac si lucrul cel mai grav este ca nu imi aduc linistea atat de necesara .
Fac parte din generatia ce reprezinta jumatate dintre platitorii impozitelor din care se infrupta clasa politica si cine stie cati alti profitori oculti . De curand ni s-a spus o parte din adevarul devenit imposibil de ascuns : platim degeaba , noi n-o sa avem parte de pensia pentru care vom cotiza o viata !
Am pornit la drum intr-o perioada cand Romania parea sa fie capabila de lucruri mari , nemaivazute la noi si de neinchipuit pentru multe alte tari cu un potential urias in comparatie cu modesta noastra tara . Niciodata societatea romaneasca nu a fost mai capabila sa asigure resursele si conditiile necesare pentru evolutia personala a fiecarui cetatean , pe masura calitatilor sale . Paream gata sa ducem lucrurile la un nivel de vis , paream a fi siguri pe noi , bine pregatiti profesional si cu o ambitie de neinvins . Orice ne parea a fi posibil : parintii sau bunicii nostri erau niste analfabeti desculti si noi ne pregateam sa trimitem oameni in spatiul cosmic ! Urmasii tontilor , care credeau ca Nichipercea invarte rotile masinilor , acum construiau utilaje pentru mai toate ramurile industriale . Romanii erau cunoscuti si bine vazuti oriunde in lumea asta ! Cel putin asa credeam noi .
Si atunci , ca intotdeauna , facultatile si serviciile cele mai bune erau rezervate pentru ”elite” . Si atunci se dadea spaga pentru te miri ce , dar mai aveau loc si cei sclipitori . Cine dorea sa munceasca era respectat chiar daca nu era recompensat pe masura eforturilor depuse .
Ma intalnesc din cand in cand cu colegi din generatia mea , cea care parea de neinvins . Cei care au ajuns , fara sa emigreze , la un excelent confort material sunt putini si in mod ciudat , mai toti nu promiteau nimic spectaculos in anii de scoala . Multi dintre castigatorii in lupta cu viata au avut parintii securisti sau macar turnatori sarguinciosi , nomenclaturisti de partid , sefi sau sefuti in intreprinderile falimentate cat mai rapid cu putinta . Doar urmasii lucratorilor comerciali de altadata respectiv carciumarii si sefii de magazine din fostul comert de stat pot sa se laude ca au mai si muncit nu doar au profitat de ”vadul bun” sau de o mostenire . Cu cei mai multi dintre ei nu pot sa am o discutie normala si in functie de atitudinea lor , fie simt nevoia sa ma spal pe mana dupa ce am dat noroc sau macar sa-mi numar degetele , ca cine stie , eu sunt cam cascat si mi le pot pierde , fie raman cu ceva amar in gura , ce pare a fi un cuvant urat la adresa nulitatilor gretoase ajunse te miri ce mari sefi . Cu cei din urma de-abia astept sa ma intalnesc dupa ce chiar si stramba societate romaneasca o sa-i arunce la gunoi ...Nu sperati sa le raspund cu aceeasi moneda ...O sa-i ajut , nu fara a le spune ce caricaturi gretoase sunt .
Angajatii ”de top” din aparatul de stat imi acutizeaza acufenele cu tanguielile lor ipocrite : au credite refinantate pentru cele doua masini si casa cu etaj , obtinute din salariile modeste de la stat . Intai imi spun cu glas oftat ca n-au mai fost intr-un concediu adevarat din luna de miere . Cand le spun cat sunt de plimbaret imi reproseaza proasta alegere de a-mi cheltui banii pentru a suporta mizeria din statiunile romanesti ... Nu-s curios sa aflu preturile croazierelor in paradisurile unde cei ca Poponet , Sida sau Eba sunt ori niste ilustri anonimi ori de rasul curcilor occidentale .
Toti fostii mei colegi nu uita sa imi transmita lipsa lor de incredere intr-un viitor mai bun pentru noi si urmasii nostri . Nu vor sa faca nimic pentru a schimba ordinea lucrurilor pentru ca , spun ei , nu e nimic de facut . Chiar si pretiosii directori devin modesti , se considera prea mici si fara niciun cuvant de spus . Par niste papagali scumpi si inutili ce-si duc viata in niste colivii stralucitoare , inconstienti sau impasibili la faptul ca societatea se afla pe marginea daca nu pe fundul prapastiei . Cand naivitatea refuleaza din mine si le reprosez coparticiparea la distrugerea tarii devin distanti , se considera niste victime si sunt atacati de amnezie daca ne mai intalnim intamplator .
Celor care cred ca au muncit din greu , furand tot ce se putea fura de pe camp sau de la locurile lor de munca “pentru ca trebuia sa le faca un viitor copiilor” consider ca Dumnezeu le-a luat mintile in mod binemeritat de au ajuns sa-si ingroape banii castigati din munca necinstita in case ridicol de mari “pentru a le lasa copiilor “ care nu au nicio sansa de a mai continua stilul de viata al parintilor , pentru ca nu mai e nimic de furat si nici locuri de munca nu mai sunt , deci acestia trebuie sa lase de izbeliste casoaiele imposibil de vandut deoarece in orasele moarte nimeni nu vrea sa investeasca .
Tensiunea ce-mi umfla tamplele , greata si furia ce-mi declanseaza dorinta de a vedea societatea romaneasca disparand intr-un cataclism purificator sunt niste simple ciupituri de tantar in comparatie cu starea deplorabila in care ajung dupa o intalnire cu fostii colegi nevoiti sa mearga pe drumul aspru al castigarii existentei prin munca cinstita .
Chipurile prea devreme imbatranite de eforturile animalice si lipsurile indurate nu mai au nicio urma din stralucirea cutezatoare pe care o afisau acum un sfert de veac . Nu sunt doar resemnati , sunt indobitociti si repeta obsedant ca n-au niciun viitor deoarece lor nu le ramane nimic altceva de facut pana la sfarsitul vietii decat sa plece capul si sa duca o existenta de sclav pentru o farfurie de mancare si pentru cativa firfirei necesari supravietuirii pana la urmatorul salariu . Au o dantura cum n-am mai vazut din filmele care ecranizau operele lui Charles Dickens . Sunt neingrijiti , ponositi si cu o atitudine de caine batut . Muncesc fara a beneficia de drepturile inscrise in contractul de munca , nu au nici macar concediu si tot se gandesc la o zi de maine mai rea decat cea prezenta , dar imi spun ca nu au ce sa faca !?
Ce poate fi mai rau decat sa fii sclav ? Si ce ai de pierdut cand duci o existenta asemenea animalelor crescute pentru abator ?...
Nu mai vad nimic in fata ochilor cand observ lipsurile pe care le indura , viata lor irosita fara sa se bucure de un nivel minim de confort si demnitate , eforturile disperate pe care le fac pentru a-si trimite copiii la facultate desi sunt asemenea lor , modesti din punct de vedere intelectual , fara a avea atuul banilor sau relatiilor cu care idiotii utili din randul “elitelor” isi perpetueaza privilegiile ce au devenit blazon de familie .
Mi se pare inutil sa le mai atrag atentia ca isi distrug orice sansa la un viitor decent irosindu-si putinele resurse pentru singura iluzie ce-i mai tine in viata : diploma ce le va scoate mediocrele vlastare din saracie si le va pune pe tava o existenta calduta , fara niciun efort sau merit personal .
Stiu doar sa stranga cureaua , sa intre de buna voie in custile pompos denumite “ casa” si ”serviciu” . Dupa ce pleaca , privesc in urma lor cu ochii mintii si viata lor imi pare o intunecare ...