DIFICULTATEA DE A TRÃI. Povestiri psihanalitice despre copii. Partea III

Postat de Dya Daniela Andrei in Cu de toate pe 27 Iun 2013, 15:59

Articol pe placul a 2 bucatarasi
comenteaza
DIFICULTATEA DE A TRÃI. Povestiri psihanalitice despre copii. Partea III

Relaţia mamă-copil în timpul sarcinii

 

G. H.: Nu am putea aborda şi un alt subiect, ca să ştim ce credeţi despre relaţia mamă-copil în timpul sarcinii?

 

F. D.: Ce cred... Ce cred despre relaţiile mele?

 

Eu am avut relaţii cu copiii mei înainte de naşterea lor; am fost foarte surprinsă de două momente: la cinci luni şi la şapte luni. Mai ales la cel dintâi copil, deoarece o femeie este foarte uimită la primul copil. La cel de-al doilea, recunoşti deja că ai trecut prin aşa ceva. Nu ştiu dacă mamele care au avut copii mici pot să confirme acest lucru...

 

JEAN BIENAYME: Vorbim despre relaţiile mamă-copil în timpul sarcinii. Am avut prilejul să ascult benzi sonore realizate de către acusticienii din echipa Tomatis, cei care au realizat un model fizic prin reproducerea urechii fetale în mediul ei lichid.

 

Acest model fizic reproduce cu exactitate tot ce aude fătul: o mulţime de lucruri. Aude muzica pe care o ascultă adulţii, precum şi vocile exte­rioare: vocea mamei, vocea tatălui si a persoanelor din jur, aude de ase­menea zgomotele digestive, dar aude foarte bine si inima; aceste zgomo­te organice sunt de altfel foarte puţin modificate. In schimb, zgomotele respiratorii pe care le aude sunt complet modificate. Iar zgomotul respi­rator pe care îl face mama, iată ceva ce i-a surprins pe toţi cei care au as­cultat banda sonoră, reproduce întocmai clipocitul apei mării la ţărm... Cu siguranţă, atracţia specială pe care o au unii indivizi pentru zgo­motul apei mării la ţărm se poate explica prin această engramă a zgomotului respiraţiei materne, imprimată luni în şir.

 

F.D.: Iată unele lucruri deosebit de interesante care ne arată că orice copil, indiferent de relaţia lui cu mama, indiferent de si­tuaţia lui, percepe unele lucruri din simplul fapt că este in utero; dar dacă ne referim la relaţia gândită şi vorbită a mamei cu co­pilul ei, aceasta este diferită de la mamă la mamă.

 

Aşa încât nu ştiu să vă spun cum stabilesc mamele această re­laţie; nu pot să vă spun decât experienţa mea personală. Eu am avut-o pe la cinci luni, fără nicio legătură cu faptul că pe la pa­tru luni aflasem de la medicul cu care urma să nasc că îi bate ini­ma; primul lucru care m-a surprins în mod deosebit s-a întâm­plat pe la cinci luni. Mă plimbam prin Jardin du Luxembourg când, deodată, am avut sentimentul unei prezenţe apropiate, foarte atente şi oarecum egală cu mine.

 

Mă întreb ce-o fi... mă întorc la dreapta, la stânga, nu văd pe nimeni, merg înainte şi sentimentul acelei prezenţe persistă... Odată ajunsă acasă, îi povestesc soţului şi, pe urmă, zic: „Ştii, poate e copilul care e aici. E totuşi ciudat că nu pot să ştiu dacă e fata sau băiat." Asta a fost! Din acel moment, prezenţa aceea nu m-a mai părăsit; era o prezenţă în mine.

 

Si am retrăit acelaşi sentiment în timpul celorlalte două sarcini, de fiecare dată cam în a cincea lună, fără nicio idee de per­soană de un anumit sex, ci de prezenţă certă, plăcută.

 

Iar apoi, pe la şapte luni, mi s-a întâmplat ceva foarte, foarte clar, a fost ca o luptă. Am avut sarcini fără niciun fel de proble­me, dar a fost ca o luptă psihică; pe de-o parte: „M-am săturat de ce faci... odihneşte-te", ceva de genul acesta... pentru că eu lucrez, lucrez, sunt foarte activă, iar cel mic voia odihnă. Cum să spun, eu aş fi continuat, dar simţeam (nu e numai o vorbă), sim­ţeam deci acest „Trebuie să te odihneşti". Nu corpul meu vor­bea, fiindcă el... eu am multe resurse! însă era cineva care nu avea aceleaşi resurse ca şi mine şi care voia ca eu să mă odih­nesc. Şi mi-am spus că, în mod cert, riscurile de naştere prema­tură pe la şapte luni puteau fi legate de faptul că „nu se ascul­tă" nevoilor copilului respectiv.

 

Pot să vă spun că toate astea s-au întâmplat în timpul războiu­lui; pe primii doi copii i-am avut în timpul războiului, cu pri­mul, am circulat cu bicicleta, cu cel de-al doilea, aveam motoci­cletă şi am condus-o până în ajunul naşterii. Era o motocicletă mică; îmi aşezam burtica pe rezervor şi îi dădeam bătaie! Nu era o oboseală fizică, era o oboseală de ordin general; îl simţeam pe cel mic în mine, iar eu nu eram obosită nici mental, nici fizic.

 

Aşa se explică poate faptul că fiului meu, celui de-al doilea, îi plac atât de mult motoarele. Mi-a prins bine că am avut moto­cicletă, fiindcă la primul aveam bicicletă şi, atunci, ce se mai agi­ta după luna a şaptea! Era extraordinar când urcam pe strada Saint-Jacques. (Locuiesc pe această stradă şi trebuie, într-adevăr, să urci zdravăn pe strada Saint-Jacques!)

 

Urcam chinuit şi ceva bombănea la mine în burtică şi cu cât se agita mai mult, cu atât oboseam mai tare... Şi aşa am început să-i vorbesc, îi spuneam: „Ştii ce, te rog, nu o să meargă aşa... (Râsete în sală.) Stai cuminte, nu te agita şi am să reuşesc, dacă nu, nu am să reuşesc... sunt obosită, iar tu ai nevoie, ca şi mine, de odihnă."

 

Ei bine, imediat după asta, simţeam că se opreşte. Când cobo­ram de pe bicicletă în faţa porţii, spuneam: „Acum poţi să-i dai drumul" şi începea o agitaţie... rumba aici înăuntru... rumba este cel mare, de altfel. Dar s-a oprit când i-am vorbit. De altfel, când aud vocea tatălui, toţi copilaşii sunt extraordinar de receptivi! Vocea tatălui oprea imediat orice mişcare şi îl făcea să asculte.

 

(Pag. 65-68)

 

Importanţa cuvintelor rostite în jurul leagănului

 

F. D.: Aş vrea să insist asupra unui lucru adresându-mă în special moaşelor prezente, pentru că ştiu că există moaşe aici cu noi, şi anume impactul cuvintelor rostite asupra mamelor chiar la început, ca şi importanţa persoanei care se ocupă de cel mic, mai ales dacă este o femeie, importanţa felului în care aceasta se ocupă de el şi vorbeşte, prima dată, despre bebeluş.

 

Am întâlnit multe femei care au copii cu probleme grave şi care îmi spuneau: „Dar... moaşa, când am născut, mi-a spus deja." Este extraordinar impactul acelor prime cuvinte! Ca şi cum, în acel moment, fiinţa umană trăieşte cu o asemenea in­tensitate arhaică relaţia cu celălalt, încât o vorbă, rostită în sens peiorativ, va acţiona asupra relaţiei pe care o are mama cu copi­lul ei şi va compromite reacţia de apărare a acelui copil, favori­zând o relaţie socială cu mama, care va fi... De exemplu, o mamă îmi vorbeşte despre copilul ei „insuportabil" (acei copii insuportabili pe care îi ştim, insuportabili în special de la vârsta când ştiu deja să meargă bine, când spun nu mamei).

 

Ştiţi că există o vârstă când copiii îi spun nu mamei, un „nu" prin ceea ce fac sau prin expresia feţei şi care de fapt vrea „să spună da" subiectului care devine el însuşi, iar pentru a deveni el însuşi subiectul este obligat să spună „nu" acestei fatale de­pendenţe faţă de mamă, cea care face ca o fiinţă umană să se alie­neze în celălalt la modul isteric. Dacă la acel „nu" al copilului mama răspunde „Am zis" şi nu face o dramă din refuzul lui, peste câteva momente copilul va asculta fără nicio obiecţie. Are nevoie de acel timp în care „este da", la modul personal, la su­gestia mamei lui. Este o perioadă cunoscută care apare între opt­sprezece luni şi doi ani şi jumătate. Ei bine, este perioada în care unii copii devin „perverşi" din cauza unui fel de angoasă a ma­mei în faţa opoziţiei verbale a copilului. Şi întotdeauna mamele acestora vor spune: „Ah! dar moaşa m-a prevenit, mi-a spus că va fi un copil îngrozitor!" Sau: „Prietena mea Cutare, care cu­noaşte mulţi copii mici, m-a prevenit, a venit lângă leagănul co­pilului şi mi-a spus: «Ah! ce-o să mai trageţi cu fetiţa asta, nici nu ştiţi ce vă aşteaptă cu ea!»"

 

De multe ori este vorba despre o mamă care până atunci şi-a crescut copiii fără nicio problemă. A fost suficient ca o singură femeie să îi prezică că „va avea de tras" cu acesta, pentru ca să nu se aştepte de la el decât la... ceva rău. Apoi, de îndată ce, cum se spune, „are de tras" cu acel copil, gata, e clar! Pe urmă apare efectul bulgărelui de zăpadă. Şi relaţia se strică.

 

Până în ziua în care mamele reuşesc să spună toate aceste lucruri copilul respectiv rămâne marcat, ca şi cum destinul lui ar fi să fie tot timpul agresiv cu propria mamă, ca şi cum aşa ar fi fost scris, să o facă să sufere din cauza asta.

 

Cuvintele rostite deasupra leagănului unui nou-născut se gravează ca un destin.

 

B. T.: Ca si cum ar vorbi ursitoarele si i-ar hotărî viaţa!

 

R D.: Exact — asta mă face să mă gândesc la poveştile cu ur­sitoare sau vrăjitoare aplecate deasupra leagănului copilului.

(Pag. 77-78)


Sursap; http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Francoise_Dolto_Dificultatea.htm

Comentarii (0)

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Cartofi țărănești - Gust și savoare într-un preparat tradițional

ieri la 10:57

Plăcinte rapide cu vișine - Desert delicios și ușor

pe 01.11 la 17:47

Baghete răsucite cu măsline - Rețeta simplă și aromată

pe 01.11 la 14:05

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

mihaelar63

1000 puncte

Rocsi

500 puncte

vasimur

251 puncte

 Adi

200 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]