Conflictul dintre generatii si pulverizarea societatii, by Mutulica

Postat de Ina in Cu de toate pe 20 Ian 2012, 19:26

Articol pe placul a 10 bucatarasi
comenteaza

 “Ce rost are sa vorbesti despre un conflict care exista de cand lumea ? “, se vor intreba unii si  pe buna dreptate . Acest conflict este imprimat in subconstientul colectiv la acelasi nivel cu conflictul dintre nora si soacra , deci inevitabil si peren .

   Nu este decat o iluzie . In nicio societate viabila nu exista acest conflict. El se manifesta doar cand societatea nu mai are ce sa ofere membrilor sai . Odata luminati la fata , unii vor spune ca de vina sunt generatiile mai tinere , care manifesta o lipsa totala de respect , nesimtire , incultura , nihilism. Niste  spirite anarhice si de needucat. E adevarat ca mai degraba dresezi un caine decat determini o beizadea sa respecte niste minime reguli de comportament . Sunt adevarate concluziile trase de gerontocrati , dar in ce context au aparut toate aceste manifestari de neinteles pentru patura mai in varsta a societatii ?

   Cand unui tanar  familia nu ii ofera destula atentie, nu se preocupa ca acesta sa isi insuseasca un bagaj minim de norme de comportament in societate , pe motiv de lipsa de timp , din dorinta de a munci   "pentru a-i oferi totul copilului ", preiau acest rol televizorul , internetul si strada , niciunul din acesti "educatori "neavand cei sapte ani de acasa .

   De unde a pornit totul ? Am aflat raspunsul la aceasta intrebare de la parintele Justin Parvu , un taliban al ortodoxiei ( nu dau amanunte pentru ca nu este bine sa il cunoasteti si sa  va umpleti de fanatism mistico-religios , care va va goli buzunarele de bani ). Ascultati de societatea civila si de mijloacele de informare in masa. Eu vreau doar sa va redau ce mi-a spus talibanul. Comunistii au realizat ca influenta lor este redusa daca nu se interpun mamei, cea care se ocupa zi si noapte de educatia copiilor si care in mod inevitabil era casnica.

   Intai au redus salariile si au dus o sustinuta  campanie de emancipare a femeii in toate domeniile si asa ,  doua sexe care nu pot fi egale pentru ca sunt diferite, fara a fi vreunul superior ci doar complementare au ajuns sa nu isi mai indeplineasca menirea .

   Femeile au fost incantate pentru ca li s-a oferit ocazia de a arata ce pot si, cu exceptia conservatorilor nu neaparat inteligenti, oamenii au fost multumiti pentru ca bunastarea materiala a crescut . Au aparut niste probleme , pe care statul comunist grijuliu , s-a oferit sa le rezolve. S-au infiintat crese , camine , gradinite ( la inceput cu caracter facultativ ,apoi obligatoriu ). Copiii nu mai erau lasati de izbeliste si nici pe mana unor bunici in varsta si depasiti de situatie. Copiii nu mai erau  simpli copii ci soimi ai patriei care crescand vor deveni pionieri, utecisti si comunisti de nadejde - si-au spus ideologii frecandu-si mainile de bucurie. Eu am crescut cu cheia de gat, am  baut  de la izvorul care a nascut  civilizatia strazii  si am observat ca ,  la generatia mea - nesupravegheata de mame  -  instinctele si-au cerut drepturile si am crescut la intamplare , unii frumos , altii cum ne-a fost norocul . Si toate astea pe fondul unei educatii ateiste care proclama omul -zeu , dator sa dea socoteala doar  partidului .(Pentru linistea feministelor , dau scris ca nu sunt pentru femeia suta la suta casnica , eu doar dezvalui care a fost motivatia reala a comunistilor in privinta emanciparii femeilor )

   Maturizarea celor crescuti departe de ochii mamelor a fost busculata de implozia sistemului de valori in care fusesera invatati sa creada de sistemul de educatie comunist . Peste toata aceasta masa de oameni debusolata s-a abatut furtuna informationala occidentala . Am aflat atat de multe despre sex incat am inceput sa-l practicam inainte de a sti cine suntem. Am aflat ca suntem liberi si ca cenzura este un obicei comunist asa ca la ce bun autocenzura ?         Tupeistii si hotii au ajuns in fruntea bucatelor , vechile femei usoare au devenit respectabile repere morale in politica si in afaceri. Intr-o societate prea putin preocupata de grija generatiilor viitoare si cu o economie la pamant , tinerii s-au simtit ca intr-o jungla, fara a avea niciun mijloc decent de aparare si cu o educatie tarata de haosul general  si de lipsa normelor morale .

   Daca in perioadele de liniste economica si sociala, indiferent de oranduirea existenta , tinerilor li se oferea un minim de sustinere materiala pentru a face primii pasi in siguranta, acum acestia sunt lasati de izbeliste si fie li se spune ca la vremea lor, celelalte generatii au primit casa, serviciu si alte gratuitati , fie li se spune ca cine are tupeu si nu se impiedica de morala, reuseste . Si mai vreti respect , mai “mosilor “, de la niste tineri care nu se pot casatori pentru ca n-au un loc de munca si cand il au e prost platit ? Vreti respect ,  dupa ce in anii formarii lor , copiii de bani gata au luat premiile si locurile cele mai bune din facultati , avand apoi firesc si locurile de munca cele mai bine platite ?

   Cum vreti sa vi se adreseze beizadelele, cand acestora nu li s-au aratat decat spinari indoite umil si li s-a dat de inteles ca nu trebuie sa respecte nicio regula ? Si toate astea au fost altoite pe niste  taranoi la care  obiceiul trasului de sireturi era deja o trasatura de caracter . A rezultat generatia Y, generatia care nu respecta pe nimeni si nimic , cei carora daca le atragi atentia ca nu e frumos  sa iti vorbeasca la per-tu , iti vor spune "mosule" , daca au bun simt nativ , daca nu ,  zi mersi ca nu te-au batut .

   Nu este totul negru la aceasta generatie mai furioasa decat toate generatiile la un loc. Nu s-au nascut cu capul plecat in fata autoritatilor statului si sunt constienti ca nu au nimic bun de asteptat de la clasa politica. Nu sunt disperati de grija zilei de maine si nici nu isi propun planuri stahanoviste de ascensiune sociala. Ba chiar nu dau doi bani pe asa zisa ascensiune sociala .

   Nu exista generatii bune si generatii proaste, difera doar grija societatii fata de ziua de maine .

   Generatiile mai in varsta primesc acum nota de plata pentru pasivismul lor , pentru mana intinsa catre  autoritatile statului, pentru acordul mai mult sau mai putin tacit pe care l-au dat clasei politice, impreuna cu care au confectionat funiile cu care se spanzura toti cei care au obosit sa mai spere la ceva bun. Au amanetat viitorul copiilor lor din dorinta de a trai ca in occident, fara sa renunte la  naravurile ancestrale. Si, repet , vor respect !

   Nu trebuie sa ne bucure nici corectia aplicata  de cei tineri si nici nu trebuie sa-i incurajam. Este nevoie de o revolutie morala care sa puna capat acestui conflict. Este nevoie de o renastere nationala, nu inainte de a ne curata de tot ceea ce ne-a mentinut si marit decalajul fata de societatile prospere. In goana dupa izabavirea morala si castigarea pacii sociale nu trebuie sa uitam sa punem societatea pe  fundamentul capabil sa genereze prosperitatea , care este mama reconcilierii dintre generatii .

   Renasterea nationala nu poate avea loc nici in stil s.f. , utopic , prin asa zisa venire la putere doar a reprezentantilor generatiei Y, care sa elimine gerontocratii si mimetica generatie X de la pupitrul de comanda a societatii. Avem destule exemple in istorie, cand tinerii care nu au avut loc in batrana Europa , dupa ce au emigrat in teritoriile puse la dispozitie de secolul descoperirilor geografice, au recreat in linii mari aceeasi societate nedreapta pe care au dus-o cu ei fara sa stie si sa vrea, caci aveau reflexele formate prin  educatia primita in scoli si in familie . 

   Directii de dezvoltare ? Nu v-ati saturat sa va spuna altii ce este mai bine pentru voi si sa traiasca ei in locul vostru o viata prospera ? Mai vreti sa traiti prin reprezentanti , sau asteptati o viata mai buna pe lumea ailalta ? Hotarati singuri  ce este mai bine pentru voi! 

   Candva , un filosof pierdut pe drumul emanciparii sociale(Jean-Jacques Rousseau)  spunea ca este nevoie de un contract social intre clasa conducatoare si popor si de atunci cuvintele lui au devenit litere de lege! Aveti in continuare nevoie de o clasa conducatoare care sa se autoreproduca sau vreti conducatori fara instincte sexuale? Nu preferati sa aveti un contract adevarat  cu cei care se angajeaza  sa va apere interesele  si acestia sa raspunda disciplinar , material , civil sau penal , dupa caz ? Cat timp o sa va mai lasati inselati de eficacitatea  asa-ziselor sanctiuni sub forma de vot ? Chiar credeti ca daca ii bateti obrazul unui hot , de multe ori recidivist , se va rusina si isi va schimba stilul de viata ? Chiar nu v-ati dat seama pana acum  cine sunt infractorii cu gulere albe si cat de grave sunt infractiunile lor ?

   Daca nu, daca inca credeti ca mergem pe drumul cel bun, intrebati-va ce puneti in locul societatii pulverizate , daca se poate construi sub tirul demolator al mentalitatilor noastre si intrebati-va ce poate pati un om care s-a imbolnavit datorita stilului de viata nesanatos  si care  spune ca nu poate renunta la obiceiurile sale .

   Un print dintr-o tara unde soarele nu apune niciodata , dar care nu si-a gasit un loc al sau , a descoperit ca stramosii sai regali din tara noastra ocupa o pagina de ziar. M-am simtit complexat si mi-am spus ca nu am niciun  drept de a-mi face cunoscute opiniile pentru ca pedigree-ul meu nu se compara nici macar cu cel al unui caine de rasa. Sunt sigur ca stramosii mei sunt ingropati in pamantul acestei tari si in aceeasi situatie se afla majoritatea romanilor , indiferent de nationalitate. Sunt convins ca pe umerii acestor stramosi  se sprijina aceasta tara. Mi-am infipt degetele in pamantul din Baragan, care are  o textura atat de placuta  incat iti vine sa-l mananci. M-am uitat cu atentie si mi-am dat seama ca nu pot deosebi tarana stramosilor mei de tarana stramosilor celorlati romani , indiferent de nationalitate . Ma vad astfel in situatia de a nu avea niciun drept moral sau juridic de a striga : "dati-mi un punct de sprijin si voi rasturna Pamantul !" Dar sunt ferm convins ca ,  impreuna , noi romanii , asa ticalosi si de nimic cum suntem , putem rasturna Pamantul !

FOTO: Theodor Aman - Hora Unirii la Craiova

 

Comentarii (45)

Ina

Ina
21.01.2012, 11:38

uite ca s-au tinut de cuvant

22.01.2012, 19:51

Acum am citit articolul, mulţumesc pentru atenţionare, dar nu-l văzusem.
Eu am învăţat că femeile sunt egale cu bărbatul, doar în faţa ofiţerului de stare civilă. În rest, dacă sunt persoane civilizate sunt complementari, iar dacă unul e mai cocoş decât altul, cel care este mai cocoş este mai egal decât partenerul, vorba nu ştiu cui, în nu ştiu ce scriere. Despre conflictul dintre generaţii, pot să spun doar că şi asta ţine de educaţie,adică de cei 7 ani de-acasă, completată de autoeducaţie. Iar conflicte există în general între oameni, nu doar între generaţii. Eu, de exemplu, nu mă înţeleg cu sora mea, nu m-am înţeles cu părinţii, dar am în soacră cel mai bun prieten după soţ. Viaţa este complexă sau o facem noi să fie aşa.

Ina

Ina
23.01.2012, 08:34

Atat de frumos ai scris, anomisana
Cat despre relatia cu soacra, iti impartasesc sentimentele : si eu am o soacra taaare buna Imediat dupa casatorie, cand eram intrebata cum ma impac cu ea si raspundeam ca totul e ok, mi se replica: "- e sita noua..." Acum, dupa aproape 10 ani de stat cu soacra in aceeasi curte, imi place sa le spun ca " am stiut cum se intretine o sita..."

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl 7

ieri la 16:24

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs