Copiii au preferinţe culinare uneori greu de înţeles pentru noi adulţii şi pe care, oricât am încerca, nu prea reuşim să le influenţăm. Există mămici fericite ai căror copilaşi mănâncă orice. Există mămici care sunt nevoite să se împace cu gândul că puii lor nu mănâncă legume (în special cele verzi sunt protagoniste la acest capitol), carne sau anumite fructe. Există şi mămici disperate pentru că cei mici nu vor să mănânce nimic şi adesea sunt nevoite să apeleze la tot felul de trucuri pentru a-i face să înghită o lingură-două din mâncarea sănătoasă preparată cu grijă.
Cu toţii ne dorim ce e mai bun pentru copiii noştri. Vrem să-i creştem frumos, să le dezvoltăm calităţile şi să-i pregătim pentru a deveni oameni buni, sănătoşi şi echilibraţi. Astăzi mămicile sunt informate şi conştiente că alimentaţia copilului e la fel de importantă ca şi căldura sufletească. Şi totuşi, cu toate străduinţele noastre şi bunele intenţii, uneori greşim pe undeva. Sau poate că nu greşim. Fiecare copil are, ca orice fiinţă de pe planeta asta, personalitatea lui proprie şi, chiar dacă unele faţete nu sunt neapărat pe placul nostru, suntem datori să o respectăm.
Ca părinte care a crescut doi copii, am avut ocazia să constat că, deşi condiţiile în care s-au dezvoltat, ambianţa familială, afecţiunea primită – au fost aceleaşi, cei doi copii ai mei sunt, în privinţa personalităţii şi a gusturilor, la distanţă foarte mare – nu chiar ca Polul Nord şi Polul Sud, dar să zicem ca Swaziland şi Härnosänd :) Inclusiv în privinţa mâncării. Unul mănâncă aproape orice, altul are o paletă restrânsă de preferinţe. Unuia îi place carnea, altul preferă ciupercile. Unul iubeşte spanacul, broccoli sau lăptuca, celălalt nici să nu vadă vegetalele verzi. Unul vrea fructe, altul ar mânca numai produse de patiserie. Evident că există şi puncte comune: ciocolata, paste, varza albă, cartofi. Cu alte cuvinte, pe undeva pe la Banghazi se întâlnesc :) Am respectat preferinţele lor şi am căutat să le satisfac, inclusiv pe cele care nu corespund. Aşa mi s-a părut normal. Am procedat cu tot tactul de care am fost în stare. Şi cu răbdare. Şi, treptat, în ani, am putut să constat cu bucurie că multe dintre „mofturile” culinare ale copiilor au dispărut. Nu ştiu cât din asta reprezintă meritul nstru, ca părinţi, şi cât este altceva. Totul în lumea asta se află într-o continuă schimbare, prin urmare şi gusturile. Mi-am crescut copiii cu carţile la îndemână: de îngrijire, de hrană, de psihologie. Astăzi, când informaţia este mult mai accesibilă şi sfaturile mult mai generoase şi mai uşor de împărtăşit, când orăspunsul la orice întrebare e la numai un click distanţă, ar trebui să fie mult mai uşor. Astăzi pot să împărtăşesc şi eu, altor părinţi, din experienţa personală şi din cunoştinţele dobândite.
Cum conving un copil să mănânce sănătos? Voi enumera câteva variante. Nu le-aş numi sfaturi, mi se pare preteţions termenul. Le-aş numi simplu, „idei”, pentru părinţii care sunt în căutare de aşa ceva.
Să fiu un bun exemplu eu, ca părinte. Copiii tind să urmeze obiceiurile alimentare ale părinţilor. Verificat personal: eu ador ierburile, soţul meu nu :) Copiii seamănă cu părinţii, iar asta nu e decisă de noi, ci de gene şi de întâmplarea în care se combină. Important este să ţinem cont ca, atunci când alcătuim meniul, să fie unul sănătos şi adecvat vârstei.
Să evit asocierile negative. Nutriţioniştii interzic cu desăvârşire „mituirea” sau „şantajarea” copilului ca să mănânce, pentru că aceasta va conduce întotdeauna la o asociere negativă cu alimentul respectiv. Dacă îi spun că nu are voie la calculator dacă nu mănâncă mazărea, el va avea resentimente faţă de acest aliment şi îl va percepe ca pe ceva care îl împiedică să facă ceva ce-i place. În niciun caz nu îl va convinge să accepte mazărea.
Să nu îl grăbesc. Ştiu, suntem mereu în criză de timp, dar trebuie să facem cumva ca mesele principale ale zilei să fie luate în linişte, dacă se poate cu toată familia la masă, şi fără să stăm cu ochii pe ceas.
Să îi ofer diversitate. Copiilor le place să simtă că au dreptul de a alege (asta le dă încredere în sine şi în faptul că sunt trataţi ca nişte oameni care au drept de vot :) ), aşa încât, le oferim variante sănătoase şi îi lăsăm să decidă singuri ce anume să conţină meniul lor, iar asta va avea drept rezultat nişte copii care papă tot din farfurie şi nişte părinţi fericiţi :)
Să îi ofer culoare. Copiii adoră culorile. Copilăria însăşi e plină de curcubee, flori şi fluturi. Baloanele, acadelele, îngheţata – lucruri care le plac tuturor copiilor – sunt colorate şi vesele. Dacă vreau să-mi fac puiul să mănânce, îi pun pe farfurie cele mai colorate ingrediente. Galben, portocaliu, roşu, verde – sunt cele mai apetisante culori şi asocierea lor înveseleşte farfuria şi încântă ochiul. Specialiştii în marketing cunosc foarte bine asta. Aţi analizat reclama la fast-food? Niciuna dintre aceste culori nu lipseşte din pozele cu sandvişuri, shawarma, kebab sau alte minuni de genul acesta. Copilului meu care nu mănâncă fructe, îi fac o salată din piersici, portocale, kiwi sau struguri şi căpşuni şi linge farfuria :)
Să îi strecor alimentele sănătoase le lângă cele care îi plac. Unul dintre copiii mei nu mănâncă iaurt, dar dacă îi pun în el nişte bucăţi de fructe, nu mai face mofturi. Dacă nu îi place laptele şi sunt preocupată de raţia lui de calciu, îi fac un smoothie. Am povestit despre copilul care nu mănâncă spanac ori broccoli dar iubeşte produsele de patiserie. Am făcut plăcintă cu spanac şi am fost fericită să aflu că îi place. Văzând asta, am încercat şi alte variante: pâine cu spanac, paste cu spanac; sufleu cu broccoli – şi funcţionează!
Să îl implic în alcătuirea şi chiar în prepararea meniului. Copiii adoră să fie trataţi ca nişte oameni mari. Cine are grădină e norocos. Îşi poate lua copilul la cules de legume şu fructe. Mărul luat din pom cu mânuţa lui, roşia culeasă direct de pe tulpină sau păstaia de mazăre verde şi cu aspectul ei interesant – sunt cele mai gustoase. Pot să îl implic în spălarea fructelor şi legumelor, pot să îl las să apese butonul de pornire la blender, ori să scoată boabele de fasole din păstaie – toate acestea îl vor face să simtă că participă efectiv la prepararea mâncării şi o va privi cu totul atfel.
Să îl înveselesc. E cel puţin la fel de important ca toate celelalte. Poate chiar cel mai important. Voia-bună şi afecţiunea sunt lucruri care nu trebuie să lipsească niciunui copil. Noi suntem adulţi, avem griji, avem probleme, facturi de plătit şi termene presante; dar copiii nu au nicio vină pentru asta. În plus, câteva clipe de joacă sau zâmbet cu ei funcţionează ca un resort pozitiv şi detensionant.
Ar fi multe de povestit. Subiectul e vast şi inepuizabil. Nutriţioniştii şi psihologii sunt preocupaţi încontinuu de această tematică şi zilnic apar noi şi noi explicaţii, răspunsuri, corelaţii. Zilnic apar noi idei care să ajute părinţii să-şi crească pruncii cât mai frumos. Acestea sunt doar câteva dintre ele.
Voi cum vă convingeţi copiii să mănânce, dragi bucătăraşi? Mi-ar plăcea să ne împărtăşim experienţele şi să învăţăm unii de la alţii – pentru că sunt convinsă că avem ce învăţa.
Articol inspirat de pe saitul www.eatingwell.com(„Where good taste meets good health”)
