Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl in Prajituri, 22 Dec 2024 | 104 vizualizari

 

Eu ador tartele cu mere și m-am gândit că ar fi perfectă combinația dintre mere, nuci și suc de portocale. Eu am adaptat rețeta după gustul meu și ingredientele pe care le aveam prin casă. A ieșit un deliciu. 
Am avut ca sursă de inspirație o rețetă de la Oana (Savori Urbane) și îi mulțumesc pentru idee. 

 

INGREDIENTE

  • -pentru aluat:
  • 300 g făină
  • un praf bun de sare
  • 200 g unt rece (cu min. 80% grăsime)
  • 80 g zahăr pudră
  • 1 ou
  • 2-3 linguri de apă rece (cca. 30 ml) - se pune treptat
  • -pentru umplutură:
  • 1 kg de mere acrișoare (cca. 7 buc)
  • sucul stors de la o portocală
  • 100 g nucă ușor prăjită și măcinată
  • 2 plicuri zahăr vanilat
  • 3 lingurițe rase de scorțișoară pudră
  • 40 g amidon alimentar
  • 100 g biscuiți rași (măcinați) - eu am folosit speculoos (cu scorțișoară)
  • În plus:
  • 1 ou bătut cu un pic de sare
  • 20 g fulgi de migdale
Portii: 12
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Tarta cu mere, nuca si suc de portocale:

Se lucrează cu un robot procesor cu cuțite. Se pune făina, sarea, zahărul și sarea. Peste ele se pune untul foarte rece, tăiat în felii. Se procesează totul 30 de secunde sau până ce-am obținut o masă cu aspect de nisip umed.

Se adăugă oul întreg și 30 ml de apă rece (începeți cu 20 ml și vedeți dacă e nevoie de mai multă) și se procesează alte 30 de secunde sau până ce aluatul fraged s-a legat frumos. NU îl lucrăm mai mult deoarece NU dorim să-i dezvoltăm rețeaua de gluten! Un aluat fraged frământat aiurea devine elastic, cauciucat și se întărește în timpul coacerii!

Se răstoarnă aluatul fraged pe o folie alimentară, se învelește cu ea și se dă o oră la frigider. Acest pas este foarte important deoarece relaxarea la rece a aluatului contribuie la textura lui fragedă finală. Puteți păstra aluatul fraged și peste noapte la frigider sau chiar 48 de ore și-l folosiți ulterior.

Se spălă și se șterg merele, fără să se decojească (dacă nu au coajă tare). Merele mele au avut coaja cam tare și gașca mea a zis că mai bine le decojeam. Se taie merele în sferturi și în felii subțiri de 3-4 mm. 

Se rumenește nuca și apoi se macină. Se asemenea, se macină biscuiții, transformându-i în pesmet dulceag și aromat. Puteți folosi și alte tipuri de biscuiți fragezi.

Într-un castron încăpător se pun feliile de măr, nucile și zahărul vanilat. Se completează cu scorțișoara și se stropesc cu zeama stoarsă de la o portocală. Se amestecă totul și, în final, se presără amidonul. Acesta va lega frumos sucurile lăsate de mere și sucul de portocală  și se va transforma într-un fel de cremă. Se amestecă cu o lingură amidonul care îmbracă bine feliile de mere. 

Se scoate aluatul fraged de la frigider și  se cântărește: cca. 630 g. Se divizează în 2 bucăți: una de 200 g și alta de cca. 430 g.

Se pune bucata mare de aluat peste o bucată de hârtie de copt și se întinde sub formă de foaie. Se cam lipește de sucitor așa că l-am înfăinat și pe acesta. Grosimea foii a fost cam de 0,5 cm iar dimensiunile de ca. 40×40 cm. Se pune o coală de hârtie de copt pe fundul formei (de 24 cm diametru) și se fixează cu cercul lateral. Se transferă aluatul și se îmbracă și pereții formei, ajutându-mă de palmele înfăinate și prin presare ușoară, din aproape în aproape. Se lucrează cu grijă cu aluatul deoarece este extrem de fraged. 

Se presară fundul tartei cu pesmetul obținut din biscuiți măcinați. Acest strat va absorbi o parte din sucul lăsat de mere în timpul coacerii. Imediat se răstoarnă umplutura de mere în forma de tartă tapetată cu aluat. 

Se pune cuptorul la preîncins la 180 C cu ventilație (căldură sus+jos) respectiv treapa medie la cele pe gaz.

Se întinde restul de aluat fraged sub formă de foaie de cca 40×20 cm. Se taie cu rola pentru pizza benzi  și se aranjează fâșiile de aluat sub formă de împletitură, la suprafața tartei. Se unge aluatul cu ou bătut cu puțină sare și se decorează tarta cu fulgi de migdale.

Se introduce tarta în cuptorul preîncins la 180 C și se coace 30 de minute. Apoi se reduce temperatura la 170 C și se mai coace alte 30-40 de minute. Când tarta s-a rumenit frumos se scoate și se lasă să se răcească complet. Nu se poate servi caldă deoarece umplutura ei are nevoie de răcire. Așa că se mută prăjitura (în formă) la cămară și se lasă la răcit peste noapte. Umplutura de mere cu zahăr și amidon se va lega frumos la rece. A doua zi se desprinde cu grijă inelul lateral al formei circulare și se transferă tarta pe un platou. Cu un cuțit bine ascuțit se taie felii.

Daca ti-a placut reteta noastra "Tarta cu mere, nuca si suc de portocale" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tarta cu pere si budinca de vanilie