Acum cateva luni am postat pe blog o reteta din seria mea de prajituri Universul Dulce. Prajitura are doua foi albe, o foaie de cacao si creme cu unt, cacao si cafea. Este o prajitura pentru iubitorii de ciocolata si nu numai
Se preincalzeste cuptorul.
Pentru pandispan: se separa ouale, se bat cu mixerul albusurile cu un praf de sare pana se fac spuma, se adauga zaharul si se bat in continuare pana se intareste spuma. Dintre galbenusuri, unul il oprim pentru crema, iar pe celelalte le turnam unul cate unul in compozitia pandispanului. Se toarna incet si uleiul, amestecand continuu cu mixerul. Apoi se adauga praful de copt, faina si omogenizam. Vom obtine o compozitie moale, pufoasa si aerata.
Compozitia se imparte in trei vase: o parte se amesteca bine cu o lingura de cacao, iar celelalte doua parti raman albe.
Se toarna in tava, pe foaie de copt, compozitia care va fi prima foaie alba. Se coace la foc potrivit pana se face aurie (cam 15 minute). Cand este gata, se scoate intr-o tava incapatoare, apoi se coc si celelalte doi foi.
Cat timp se coc foile, putem pregati siropul si cremele, pentru a le lasa timp sa se odihneasca.
Pentru sirop: se pune pe foc mic un ibric cu apa si zaharul si lasam sa fiarba cam 5 minute.
Crema de unt:
Preparam un sirop, acum din 3 linguri de zahar cu 30 ml apa si lasam pe foc nu prea mult timp, ci pana se topeste zaharul.
Se amesteca un pic galbenusul, apoi incepem sa turnam pe marginea vasului siropul cu ibricul. Se obtine o spuma. Se lasa un pic la racit. (Daca am pune untul acum, s-ar topi.) Veti vedea ca dupa ce s-a racit un pic, se vede din nou galbenusul acela. Amestecam cu mixerul si incepem sa adaugam untul taiat cubulete, putin cate putin.
Adaugam si cafeaua si cacaoa si mixam bine. In momentul in care adaugam cacaoa, observam ca va capata o textura cremoasa – deci crema s-a definit. Se obtine o crema tare, consistenta. Eu consider ca o lingurita de cafea este suficienta.
Pentru a doua crema procedam astfel: intr-o craticioara se pun laptele cu faina, zaharul si semintele de vanilie (impreuna cu pastaia) si se fierb la foc mic. Cand incepe sa se ingroase, mai amestecam un pic, apoi luam focul. Abia acum adaugam untul, cacaoa, cafeaua si amestecam bine.
Pentru glazura de ciocolata: se incalzeste laptele (mai mult sau mai putin, in functie de cum o doriti de subtire) impreuna cu ciocolata rupta in bucatele in vasul de chocolate fondue si se amesteca bine pana se obtine o glazura omogena. Avantajul acestor vase este ca incalzirea se face lent, e constanta si ciocolata nu se arde. Insa daca nu aveti chocolate fondue, incalziti laptele intr-un ibric, dar nu il fierbeti. Il dati de pe foc si puneti ciocolata inauntru, amestecand bine pana se obtine o glazura omogena. Lasati-o cateva minute la racit.
Pentru a asambla: la baza se pune o foaie alba, se insiropeaza (nu prea tare, ci doar o atingere delicata. S-ar putea sa nu aveti nevoie de tot siropul). Se intinde crema de unt, dar nu toata, ci pastram o lingura pentru cateva flori de decor. Se asaza la mijloc foaia de cacao, se adauga a doua crema, iar deasupra vine cealalta foaie alba.
Se toarna glazura de ciocolata peste prajitura si se da macar o jumatate de ora la frigider.
Intre timp, frisca lichida se bate cu mixerul pana se obtine o frisca densa, cremoasa, apoi se poate orna prajitura cu frisca si decoratiuni de zahar sau orice decoratiuni va plac.
Se da prajitura la frigider.
Pofta Buna!
Reteta se gaseste si pe blogul meu: http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2016/03/prajitura-cosmos.html