Si pentru ca popsicles au avut succes la puii mei, m-am gandit sa le fac toata vara :)), dupa diferite retete, forme, arome si culori.
Pentru inceput punem la fiert zaharul cu apa. Lasam sa fiarba aprox 10 minute (trebuie sa obtinem un sirop gros asemanator glucozei).
Lasam la racit.
Daca avem miere sau glucoza renuntam la acest pas.
Punem laptele la fiert. Luam 30 ml din el si amestecam cu laptele praf, il adaugam in lapte apoi il lasam pana da in clocot. Il dam deoparte.
Separam albusurile de galbenusuri. Galbenusurile le frecam cu un tel para impreuna cu 1/2 din cantitatea de sirop, racita.
Adaugam in fir subtire laptele caldut amestecand energic apoi punem la foc mic si amestecam pana obtinem o crema asemanatoare smantanii.(nu lasam sa fiarba)
Albusurile le punem intr-un bol metalic, deasupra unui vas cu apa care fierbe. Bagam mixerul si le spumam bine apoi adaugam putin cate putin restul de sirop ramas mixand in continuare.
Cand compozitia cu galbenusuri s-a racit, o amestecam cu albusurile spuma, usor, usor pana ce se omogenizeaza amestecul.
Capsunile le trecem pe sub jetul de apa. Curatam coditele si le pasam bine cu blenderul.
Impartim amestecul de oua in 3. O parte o adaugam peste capsuni , in a doua punem vanilia iar in a treia cacaoa.
Pregatim pahare de unica folosinta. Le punem pe un plan unde le putem rezema asa incat primul strat sa inghete inclinat.
Impartim din amestecul cu capsuni in paharele (nu toata inghetata , celelalte compozitii sunt mai mici, cantitativ; ne orientam din ochi cam cat e in celelalte iar restul il punem intr-o caserola.) Dam la rece pentru cel putin 30 minute.
Scoatem si impartim inghetata de cacao in paharele.
Bagam iar pentru 30 minute (cel putin ). Ridicam paharele in picioare si punem inghetata de vanilie. Dupa 30 minute bagam betisoarele.
Dam la rece pentru 4-5 ore (recomandabil peste noapte).
Le scoatem, taiem margina paharului cu o forfecuta, apoi desprindem paharelul.