Pentru mine, “pizza al tonno” a însemnat – mulţi ani de zile – blat, ton, măsline, ceapă şi caşcaval. Aşa am văzut la pizzerie şi aşa am preparat-o şi eu în casă. De data aceasta, pentru că spiritele savante mă bântuie în continuare :), am decis să experimentez arome noi, şi am adăugat în această pizza mai multe ingrediente. Bogaţia de arome s-a revărsat peste papilele gustative ca un val cuceritor. Dacă vă plac toate aceste ingrediente, vă propun să le combinaţi, efectul e fantastic.
Drojdia am amestecat-o cu zahărul şi am lăsat-o 1 minut să se lichefieze, timp în care am încălzit apa. Am turnat apa caldă peste drojdie, am presărat o linguriţă de făină şi am lăsat circa 30 de minute, acoperit, la loc cald.
Într-un bol încăpător am pus 400 g făină şi am făcut în mijlocul ei o adâncitură în care am turnat drojdia dospită. Am amestecat, luând făină de pe margine, până când am încorporat toată făina. Am adăugat 40 ml ulei şi am frământat până s-a încorporat tot uleiul. Am lăsat aluatul la dospit, acoperit cu o coală de hârtie şi deasupra un prosop, la căldură, până când şi-a dublat volumul (circa 30 minute). În acest timp am deschis cuptorul, ca să se încingă. Am luat ½ din aluat (nu l-am mai frământat) şi l-am întins cu ajutorul palmei, în tava unsă cu 1 lingură de ulei (pe bază şi pe pereţi) şi pudrată cu făină, în strat de grosime egală, insistând la margini. Aluatul meu pentru pizza e moale, elastic şi mătăsos. Am uns aluatul cu 2 linguri de sos, am pus tonul mărunţit, felii de roşii, boabe de porumb, ardei, firele tocate de chives, mozzarella, măsline, am presărat caşcaval răzuit şi am introdus tava la cuptor, pentru circa 40 minute, la foc moderat.
Cealaltă jumătate de aluat am pregătit-o în acelaşi fel, în ultimele minute înainte să se coacă prima pizza, în aşa fel încât, atunci când am scos-o din cuptor pe prima, am introdus-o pe cea de-a doua.
Am servit-o caldă şi cine a vrut şi-a mai pus pe deasupra sos. Blatul este moale şi pufos la interior, uşor crocant la exterior, iar combinaţia de ingrediente îi dau o savoare de excepţie.
1
Nu am pus sare în aluatul de pizza, de obicei nu pun sare nici când fac pâine, pentru că îmi place mult gustul pâinii fără sare, e special pentru mine, e un gust unic şi pe care nu l-am găsit nicăieri altundeva, decât în pâinea făcută în casă.
2
De obicei nu cern făina atunci când fac pizza, iar asta nu a împiedicat ca aluatul să crească şi să fie pufos.
3
Pentru că nu toată lumea agreează ceapa în pizza, am ales să folosesc chives, care au o aromă blândă şi discretă, dar se pot folosi ceapă galbenă, roşie sau verde, la alegere.