"Gătesc cu noile condimente Delikat, cu ingrediente 100% naturale."
Am mâncat acest preparat în 2010, la o prietenă din Franța și m-am gândit să fac rețeta acum, mai ales că vreau să pun în valoare și noile condimente naturale Delikat, care au fost foarte bune în toate rețetele în care le-am inclus, după începerea acestei campanii.
Acolo, în Provence (sudul Franței) se folosește foarte mult uleiul de măsline, pe care în general eu îl evit, pentru că are un gust amar. Dar pentru că știam ce gust bun are acest preparat, nu am ezitat nicio clipă să respect rețeta aproape în întregime. Am folosit ulei de floarea soarelui (două linguri) numai la sos. Rezultatul a fost o simfonie de savori...
Am preparat garnitura și sosul numai pentru două porții, rămânând ca pentru celelalte două porții de mușchiuleț să fac o altă garnitură, atunci când va fi cazul.
Mușchiulețul se spală, se scurge de apă și, dacă nu încape în vasul termorezistent, se poate tăia în două bucăți.
Se face un amestec din: cele 4 linguri de ulei de măsline, ierburi, oregano, sare, piper și condimente pentru porc. Când amestecul este omogen, se unge mușchiulețul pe toate părțile și restul de sos se toarnă în vasul termorezistent. Se adaugă un pahar de apă (sau de supă concentrată, în cazul în care nu folosiți condimente pentru porc), boabele de ienibahar și coriandru, după care se acoperă vasul și se dă la cuptor (foc mediu) pentru 30 de minute.
Între timp se curăță și se spală cartofii, socotind câte 2 cartofi/porție.
După 30 de minute, se scoate vasul termorezistent din cuptor, se pun cartofii întregi și se presară cu condimente pentru cartofi, sare și piper. Se stropește carnea și cartofii cu sosul format. Se acoperă vasul termorezistent cu capacul și se dă iar la cuptor, pentru încă 30 de minute, timp în care cartofii se vor pătrunde înăbușit, iar carnea se va prepara în continuare.
După încă 30 de minute, se scoate vasul din cuptor, se adaugă încă un pahar de apă/supă, se întorc cartofii pe partea cealaltă în vas, se toarnă sos din tavă peste carne și cartofi, după care se dă vasul la cuptor, fără capac, pentru 45 de minute, până ce se rumenește carnea, iar sosul mai scade puțin.
Între timp se prepară sosul. Ceapa roșie se curăță, se spală, se mărunțește și se călește ușor, până se înmoaie complet, în cele două linguri de ulei de floarea soarelui. Se adaugă smântâna și apoi cașcavalul răzuit. Se ține sosul pe foc, amestecând întruna, până ce se topește cașcavalul și sosul capătă consistența dorită (cam 3 minute).
Când mușchiulețul s-a rumenit, se scoate vasul termorezistent din cuptor, se lasă puțin să se răcorească, după care se porționează și se servește cu cartofii preparați, alături de carne și cu sosul din smântână și cașcaval. Și sosul format în vasul în care a stat mușchiulețul la cuptor este foarte gustos, așa că trebuie folosit la servire.
1
Mușchiulețul de porc are o formă neregulată și dacă doriți, îl puteți lega.
2
Respectați perioadele de coacere înăbușită (cu capac) pentru ca atât carnea, cât și cartofii, mai târziu, să se pătrundă bine.
3
Dacă nu aveți capac la vasul termorezistent, puteți folosi folie alimentară de aluminiu.
4
Nu puneți cartofii la cuptor de la început, ci abia după prima jumătate de oră în care mușchiulețul s-a preparat înăbușit. În caz contrar, ei se vor sfărâma.
5
Pentru sos, înmuiați bine ceapa, înainte de a adăuga celelalte ingrediente.
6
Amestecați sosul întruna, ca să nu se prindă de fundul vasului.
7
Preparați sosul cu puțin timp înainte de a pune mâncarea în farfurii, ca să fie cald.
8
Puteți orna mâncarea cu frunze tocate de pătrunjel.