Desert tort cu alune de padure si fluturi

de Ancutsa in Torturi, 25 Ian 2019 | 3154 vizualizari

 

Pentru această mini-vacanţă, m-am gândit să-i răsfăţ pe ai mei cu ceva dulce. Am pregătit un tort cu cremă de alune şi ness, cremă cu ciocolată albă, decorat cu floricele din cremă şi alune de pădure şi fluturi de napolitană, iar ei s-au bucurat mult.

 

INGREDIENTE

  • pentru blat avem nevoie de:
  • 5 ouă + 1 albuş,
  • un vârf de linguriţă sare,
  • 65 g (4 linguri) zahăr,
  • 30 ml (3 linguri) apă,
  • 150 ml ulei,
  • 120 g (5 linguri cu vârf) făină,
  • 5 g (jumătate de plic praf de copt),
  • pentru sirop avem nevoie de:
  • 300 ml apă,
  • 1 lingură zahăr,
  • O jumătate de linguriţă esenţă de rom,
  • pentru crema de alune şi ness:
  • 250 ml frişcă lichidă,
  • 80 g ciocolată neagră,
  • 3 linguriţe alune de pădure rumenite şi măcinate,
  • 1 lingură ness,
  • pentru crema de ciocolată albă:
  • 250 ml frişcă lichidă,
  • 50 g ciocolată albă,
  • pentru ornat avem nevoie de:
  • jumătate din fiecare cremă,
  • 80 g ciocolată neagră,
  • Alune de pădure,
  • Fluturi de napolitană,
  • O linguriţă ness
Portii: 10
Timp de preparare: peste 120 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert tort cu alune de padure si fluturi:

 

Pentru blat: se bat cu mixerul albuşurile cu un praf de sare şi zahărul, se adaugă treptat gălbenuşurile, apoi apa şi uleiul. Se adaugă şi făina şi praful de copt, amestecând de-acum cu o spatulă, de jos în sus, pentru a aera compoziţia. Se toarnă în două forme rotunde pregătite cu foaie de copt şi se coace la foc mic, aprox 25 de minute sau până trece testul scobitorii.  Se lasă la răcit.

 Se prepară un sirop din apă şi zahăr, se lasă un pic să fiarbă, se dă de pe foc, se adaugă esenţă de rom şi se lasă la răcit.  

 Pentru crema de alune şi ness: se înfierbântă frişca lichidă, având grijă să nu fiarbă şi se toarnă peste ciocolata neagră ruptă bucăţele. Se amestecă, să se topească ciocolata, apoi se dă la rece, până se încheagă. Se bate apoi cu mixerul, până devine cremoasă. Se adaugă şi alunele de pădure rumenite şi măcinate şi ness după gust, omogenizând cu o spatulă. Nu am folosit prea multă ciocolată neagră, pentru că nu voiam o cremă aşa intensă, ci doar cu o notă delicată. În schimb, am vrut să primeze aroma alunelor şi a nessului.

 Pentru crema albă: se procedează ca la crema anterioară, doar că acum folosim ciocolată albă. Am folosit mai puţină ciocolată albă, ca să nu iasă prea dulce. Puteam să las frişca aşa, dar aveam nevoie doar de puţină consistenţă (de la ciocolatei albă), însă puteţi folosi câtă ciocolată doriţi.

 Pentru asamblare: se decupează marginile blaturilor (care rămân după ce se desumflă uşor, când se răcesc), dacă vă deranjează, pentru un aspect uniform.

Se însiropează delicat blaturile.

Se umple două poşuri cu cremele pregătite anterior. Se adaugă cremele desenând câte un cerc din fiecare cremă pe blatul-bază, alternând culorile, apoi se adaugă capacul tortului. Se foloseşte cam o treime din creme la umplut, iar ce rămâne se foloseşte la ornat.

 Pentru ornatul în degradé-uri: se desenează cu poşul pe laterala tortului dungi de lungime şi grosimea degetului mic, se alternează culorile, bej, alb, iar coloana următoare se schimbă ordinea: alb, bej… şi tot aşa. Se procedează la fel şi pe capac. Apoi se nivelează cu o racletă de patiserie.

 Pentru decorat: se mai topeşte puţină ciocolată neagră, se lasă la răcit, cât să devină vâscoasă, apoi se toarnă într-o pungă şi se prelinge pe tort, dar numai peste margine.

Cremele rămase se amestecă între ele, se mai adaugă puţin ness, pentru o culoare mai intensă şi se amestecă, apoi se desenează cu poşul margini decorative. Spaţiul rămas între glazură şi cremă se poate îndrepta cu ajutorul unei scobitori. 

Pentru mijlocul floricelelor se folosesc alune de pădure, iar pentru petale, cremă. Se decorează cu fluturi pictaţi, din napolitană.

 

Porţii: 10

Timp de pregătire: 2h 30min

Timp de coacere: 25 min

 

Poftă Bună!

 

Dacă vă place reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu: https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/01/tort-cu-alune-de-padure-si-fluturi.html

TIPS-URI

1

Nu am folosit prea multă ciocolată neagră, pentru că nu voiam o cremă aşa intensă, ci doar cu o notă delicată. În schimb, am vrut să primeze aroma alunelor şi a nessului.

2

Am folosit mai puţină ciocolată albă, ca să nu iasă prea dulce. Puteam să las frişca aşa, dar aveam nevoie doar de puţină consistenţă (de la ciocolatei albă), însă puteţi folosi câtă ciocolată doriţi.

3

Spaţiul rămas între glazură şi cremă se poate îndrepta cu ajutorul unei scobitori.

4

Pentru un aspect elegant, am ales nişte decoruri simple cu modele damasc.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert tort cu alune de padure si fluturi" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Tort de ciocolata cu capsuni