Desert prajitura cu nuci si smantana

de RODIMUR in Prajituri, 11 Iun 2017 | 7610 vizualizari

 

Este prăjitura mea preferată! Fină, consistentă, rafinată, cu un gust aparte, pe care o fac, de obicei iarna, când temperatura scăzută este mai generoasă cu ingredientele sensibile la căldură.

 

INGREDIENTE

  • Pentru foi
  • 4 ouă
  • 4 linguri ulei de floarea soarelui
  • 200 gr zahăr tos fin
  • 550-600 gr făină albă
  • 1 plic de vanilie
  • 1 linguriță de bicarbonat stins cu oțet
  • Pentru cremă
  • 500 gr smântână
  • 200 gr zahăr tos fin
  • 400 gr nuci măcinate
  • 1-2 plicuri de vanilie
  • esență de rom
  • Pentru decor
  • 2-3 linguri de miere de albine, lichidă
  • 30-40 gr de nuci prăjite și tăiate mărunt
Portii: 24
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu nuci si smantana:

Se amestecă zahărul cu ouăle, vanilia și uleiul până se dizolvă, după care se adaugă bicarbonatul stins cu oțet. În această compoziție se încorporează puțin câte puțin făina. La început, se folosește lingura pentru a amesteca ingredientele, dar când compoziția se îngroașă, se frământă cu mâna și se încorporează făina, în așa fel încât să rezulte un aluat elastic, potrivit de moale, pentru a fi întins pe fundul tăvii.

Se împarte aluatul în 4 părți egale și pe rănd, se întinde fiecare bucată de aluat pe fundul tăvii și se coace la cuptor la foc mic, doar pentru a se usca foile, nu pentru a le rumeni tare.

Când toate foile au fost coapte, se pregătește crema. Se amestecă smântâna cu zahărul și vanilia (până se dizolvă), iar apoi se încorporează nuca măcinată. La urmă se adaugă esență de rom, după gust.

Se ung foile, pe rând, suprapunându-se, cu umplutura de nuci cu smântână, se acoperă cu o foaie albă de hârtie curată, se pune o greutate peste prăjitură, pentru a presa foile unse și se dă la rece, până a doua zi.

Între timp, se prăjesc în cuptor nucile pentru decor și se taie mărunt.

A doua zi, se unge prăjitura cu mierea de albine și se decorează cu nucile prăjite și tăiate mărunt. Apoi se taie prăjitura în formă de romburi și se ține la rece, pentru că ingredientele sunt sensibile la căldură.

TIPS-URI

1

Nu folosiți smântână din comerț, pentru că are consistența și gustul iaurtului. Cumpărați smântână din piață, să fie naturală, groasă și onctuoasă.

2

Nu rumeniți foile în cuptor pentru că se usucă prea tare și va trebui să așteptați mai mult timp ca să se înmoaie, sau să le însiropați.

3

Pielița de la miezul de nuci prăjite este amară, așa că ar fi bine să o îndepărtați, înainte de a le tăia mărunt.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu nuci si smantana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

ieri la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

ieri la 12:28

Tarta cu mere, nuca si suc de portocale

de oanapl 7

pe 22.12 la 16:24

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Desert prajitura cu crema de lime