Bors de fasole alba

de RODIMUR in Ciorbe, 27 Apr 2017 | 19237 vizualizari

 

Astăzi l-am așteptat pe soțul meu cu un borș de fasole, care-i place foarte mult, deși este ardelean. Și-i plac borșurile în mod special, mai ales că eu folosesc borș umplut în casă, ca o moldoveancă adevărată ce sunt...!
Borșul de fasole este o bună alegere în post.

 

INGREDIENTE

  • 0,750-1 litru borș natural
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 1 țelină mică
  • 1 ceapă mare
  • 2 roșii
  • 0,500 kg fasole albă
  • pătrunjel verde, tăiat mărunt
  • ulei
  • sare
  • piper
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Bors de fasole alba:

Fasolea albă se alege, se spală și se pune la înmuiat cu apă rece suficientă, de cu seară, până a doua zi.

A doua zi, se spală din nou fasolea în apa în care a stat la înmuiat, se mai clătește puțin, după care se pune la fiert, cu apă rece. Simultan, pregătim o oală cu apă fierbinte, pe care o vom folosi când vom schimba apa la fasole.

Se fierbe fasolea și se schimbă apa de două ori, dar numai cu apa fierbinte pregătită din timp, pentru a nu se întări.

În timp ce fasolea fierbe, se curăță morcovii, pătrunjelul și țelina, se mărunțesc și se pun la fiert într-o oală mare. Ceapa se taie mărunt și se prăjește în ulei (fără a se arde). Peste ceapa prăjită se pun roșiile spălate și tăiate mărunt, până se topesc și ele puțin.

După ce se schimbă apa la fasole și a doua oară, se scurge și se toarnă în oala în care au fiert legumele. Ceapa prăjită cu roșiile se pun, de asemenea, în oală și se mai dă un clocot. Se adaugă sare și piper, după gust.

În final, se toarnă borșul (natural, dacă se poate), se mai dă un clocot, se ornează cu pătrunjel verde și se pune capacul peste oală. Borșul (la fel ca ciorba și supa) trebuie să se "odihnească" după ce s-a oprit focul, un sfert de oră, după care poate fi servit.

Borșul se servește cu ceapă (cea roșie, este mai bună!) sau cu ardei iuți (proaspeți, sau murați în oțet).

TIPS-URI

1

Dacă nu puteți lăsa fasolea la înmuiat de pe o zi pe alta, după ce o alegeți și o spălați bine, o puneți într-o oală cu apă clocotită. Acoperiți oala cu un capac și lăsați-o așa timp de 2-3 ore. După timpul respectiv, veți vedea că fasolea s-a umflat, iar apa este gălbuie, semn că au ieșit din ea substanțele nedorite. Aruncați apa aceasta, turnați peste fasole apă fierbinte și fierbeți-o, schimbând apa (tot fierbinte să fie!) de două ori, ca în rețetă.

2

Borșul de fasole albă este aspectuos (nu se schimbă culoarea lui) și mai gustos. De aceea, recomand să folosiți fasole albă, nu colorată.

Daca ti-a placut reteta noastra "Bors de fasole alba" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

Recomandari pentru tine si casa ta

Sandwich-Maker Panini

- 17 %
239.99 lei
199.99 lei

COMENTARII (12)

RODIMUR 1

30.04.2017, 13:50

Foarte bine! Vineeeeeeeeeee!

Rahela Velicu 1

02.05.2017, 14:03

Foarte gustos!

RODIMUR 1

02.05.2017, 14:37

Merci, Mimi!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Castraveți murați pane - Aperitiv crocant și delicios

ieri la 08:37

Salată cu ton și avocado - Rețeta rapidă și delicioasă

pe 29.07 la 08:35

Prăjitură cu caise în blat - Super pufoasă și aromată

pe 28.07 la 09:06

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1282 puncte

RODIMUR

1106 puncte

vasimur

157 puncte

Valclaudia

100 puncte

MotanLaOale

52 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Bors de somn