Ardei copti, in sos de smantana

de RODIMUR in Mancaruri de legume, 10 Iul 2018 | 4759 vizualizari

 

Ardeii copți, proaspeți, fragezi și răcoroși sunt buni în diferite combinații de ingrediente, dar cu smântână par și mai buni. De altfel, smântâna îmbunătățește în mod evident, orice preparat...
Eu am preparat această mâncare cu ardei grași verzi, dar ea este mai aspectuoasă și mai dulce, dacă este făcută cu ardei capia.

 

INGREDIENTE

  • 7 ardei copți
  • 2 cepe medii
  • 200 ml smântână grasă
  • 5-6 căței de usturoi
  • 1 lingură de amidon alimentar
  • ulei de floarea soarelui, pentru călit ceapa și usturoiul
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel
  • sare
  • piper
Portii: 3
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Ardei copti, in sos de smantana:

Ardeii grași se spală, se șterg de apă și se coc, după care se țin 30 minute într-un vas cu capac. (Astfel, ei vor fi curățați de pielițe mult mai ușor.)

Se curăță ardeii copți și se lasă în așteptare, până ce se pregătesc celelalte ingrediente. Se va folosi și zeama lăsată de ardei.

Se curăță cepele, se spală, se taie mărunt și se călesc ușor, până se înmoaie, în ulei suficient și la foc mic, ca să nu se ardă.

Se toarnă peste ceapa călită zeama lăsată de ardei și se lasă la foc mic încă 3-4 minute.

Se amestecă amidonul alimentar cu smântâna, se subțiază cu 100-150 ml de apă rece și se adaugă în cratiță, peste ceapă și usturoi. După încă 3-4 minute se adaugă și ardeii copți feliați și se lasă la foc mediu încă 3-4 minute, ca să mai scadă puțin sosul format.

Se curăță usturoiul se spală, se taie mărunt și se adaugă în cratiță. Se amestecă și după încă 2-3 minute se condimentează cu sare și piper și se oprește focul de la aragaz.

Se presară frunze de pătrunjel tocate fin și mâncarea se poate servi deja.

TIPS-URI

1

După ce coaceți ardeii, țineți-i 30 minute să se înăbușe, într-un vas acoperit cu capac, ca să-i puteți curăța mai ușor de pielițe.

2

Nu aruncați zeama lăsată de ardei, pentru că o veți folosi la mâncare.

3

Nu prăjiți tare ceapa, ci căliți-o doar puțin, ca să se înmoaie și să rămână dulce.

4

Dacă nu aveți amidon alimentar, puteți folosi o lingură încărcată de făină albă.

5

Feliați ardeii copți, înainte de a-i pune la gătit.

6

Dacă sosul format scade prea mult, aveți grijă să nu se prindă de fundul cratiței și suplimentați cu puțină apă.

7

Mâncarea se prepară rapid, pentru că ardeii sunt deja copți. Așa că nu este nevoie să țineți cratița prea mult pe foc.

8

Mâncarea aceasta este mai bună, mai dulce și mai aspectuoasă dacă folosiți ardei capia.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ardei copti, in sos de smantana" nu uita sa-i faci un review.
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

ieri la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs
 
RETETA RECOMANDATA
Ardei la cuptor cu sos de branza