Aperitiv tort sarat

de RODIMUR in Aperitive / Garnituri, 31 Iul 2017 | 5569 vizualizari

 

Un tort aperitiv foarte bun, atunci când aveți musafiri și vreți să faceți ceva special.

 

INGREDIENTE

  • 1 pâine rotundă
  • 600 grame brânză dulce de vaci
  • 200 grame unt
  • 4 ouă fierte tari
  • 4 felii groase de șuncă de Praga
  • 200 ml lapte
  • sare
  • 1 legătură de mărar
  • Pentru decor
  • maioneză din 1-2 ouă
  • 2 felii de șuncă de Praga
  • 50 grame unt
  • cașcaval, felii de ouă fierte tari, măsline, frunze de mărar...
Portii: 12
Timp de preparare: sub 60 minute

MOD DE PREPARARE RETETA Aperitiv tort sarat:

Luați o pâine albă, rotundă, pufoasă și tăiați-o în 3 foi. Nivelați foaia de deasupra, dacă este cazul.

Fierbeți ouăle tari, răciți-le în apă rece și decojiți-le.

Alegeți mărarul, spălați-l și tăiați-l fin.

Amestecați foarte bine brânza de vaci cu untul și când s-a uniformizat, împărțiți crema în două părți egale. Din prima parte faceți crema de brânză. Mărunțiți ouăle, după care amestecați-le cu crema de brânză, sare și mărarul tăiat fin.

Faceți crema de șuncă. Mărunțiți bine șunca de Praga și amestecați-o cu cealaltă parte de cremă de brânză. Puneți cremele la frigider pentru câteva minute, ca să se mai întărească.

Puneți prima foaie de pâine pe platou și umeziți-o puțin cu lapte, după care întindeți pe ea crema de brânză cu ouă și mărar. Suprapuneți peste aceasta a doua foaie de pâine, pe care o umeziți, de asemenea, cu lapte și apoi o ungeți cu crema de șuncă.

Umeziți cea de-a treia foaie de pâine cu lapte, dar pe partea care se va suprapune peste crema de șuncă. Suprapuneți cea de-a treia foaie, după care ungeți-o cu unt și decorați așa după cum doriți și cu ce doriți. Puneți tortul la frigider până în momentul servirii.

Pentru maioneză, se răzuie fin gălbenușul unui ou fiert tare, se adaugă 1/2 linguriță de muștar clasic și apoi se încorporează gălbenușul crud. Se toarnă ulei, puțin cîte puțin, până ce maioneza se îngroașă și se adaugă apoi câteva picături de zeamă de lămâie. Se mai mixează până ce rezultă o maioneză bine legată, bună pentru decorat.

TIPS-URI

1

Preparați acest tort doar cu câteva ore înainte de a-l servi, mai ales că se face repede.

2

Nu umeziți foarte tare foile, ci doar puțin. Faceți în așa fel încât cantitatea de lapte să vă ajungă pentru toate foile.

3

Cremele pot fi făcute mai devreme și ținute în frigider, să se mai întărească.

4

Cea de-a treia foaie de pâine trebuie unsă cu unt, pentru ca elementele de decor să nu alunece.

5

Se mănâncă fără pâine.

Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv tort sarat" nu uita sa-i faci un review.

RETETA IN IMAGINI

COMENTARII (22)

RODIMUR 1

03.08.2017, 20:20

Îmi pare tare bine că-ți place, Miki! Merci!

gerdan 1

04.08.2017, 11:29

este grozava

RODIMUR 1

04.08.2017, 11:45

Mulțumesc frumos, Gerdan!

COMENTEAZA

Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

ieri la 16:33

Tort de morcovi cu nuci pecan - Desertul care te va cuceri prin savoare și aromă

ieri la 16:03

Prăjitură turnată cu mere - Desertul rapid și gustos

pe 21.11 la 10:51

Pulpe de pui pe pat de varza dulce

pe 20.11 la 14:48

TOP
utilizatori

Caty

2052 puncte

Rocsi

1250 puncte

vasimur

1198 puncte

oanapl

1103 puncte

mirela0911

1000 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

RETETA RECOMANDATA
Aperitiv placintele din cartofi umplute cu cascaval, prajite