Tâlharul Dumnezeu

Postat de portiadelumina in Bucataras hai hui pe 12 Sep 2013, 06:54

Articol pe placul a 13 bucatarasi
comenteaza
Tâlharul Dumnezeu

Este Dumnezeu un tâlhar?  Poate vă miră întrebarea, dar o parte din evrei acum 2000 de ani l-au băgat între tâlhari, între făcătorii de rele. Ba mai mult, unul din ei zicea să se dea jos de pe cruce dacă e Hristos. Celălalt, cel mântuit, l-a apostrofat într-un mod frumos, pur omenesc: „nu  te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?” Adică şi Dumnezeu a ajuns să fie osândit, pe nedrept, trecut în rândul făcătorilor de rele şi blamat de toţi trecătorii. Credeţi că s-a schimbat ceva? Păi mergem pe drum, deschidem televizorul, radioul, ziarul şi aflăm.

Despre Dumnezeu se vorbeşte peste tot. Dacă ai veni din altă lume, la prima impresie ai crede că pământul este un loc binecuvântat unde oamenii trăiesc în armonie datorită credinţei lor în Dumnezeu. Dar, că mereu există câte un dar, din nefericire nu este chiar aşa. De fapt e aproape invers. Dumnezeu încă este băgat între tâlhari. Zilnic Dumnezeu suferă pedeapsa unui făcător de rele, zilnic mântuieşte suflete, se răstigneşte continuu omorât fiind de vorbele, faptele, gândurile celor care zic că au credinţă în Dumnezeu. Treaba stă în felul următor.

Dumnezeu a devenit cantitate neglijabilă în viaţa oamenilor. Mulţi iau în deşert numele lui Dumnezeu prin felurite expresii şi înjurături ce conţin termeni ca preciste, grijanii, dumnezeii mamii lui, până la expresii elaborate de genul celor care spun că Dumnezeu este o energie, e ceva abstract, că nu poate fi persoană şi că e de discutat pe acest subiect. Unii o spun mai pe şleau şi zic că Dumnezeu face mai mult rău decât bine, că din cauza lui se întâmplă ceea ce se întâmplă prin lume, că e un tâlhar şi că mai bine nu exista. Acum, dacă ar fi să luăm la bani mărunţi aceste afirmaţii am vorbi ani. Lucrurile sunt mult mai simple însă. Hristos spune aşa:  „oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri; ar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” 

Cu alte cuvinte nu trebuie să treacă prea mult timp pentru a te convinge de existenţa lui Dumnezeu şi de atributele sale. Doar ce se termină viaţa în trup şi afli mintenaş. Că nu trăieşte nimeni o mie de ani, acum cu atâtea boli şi griji repede se face pasul către Dumnezeu cel pe care l-ai crezut un tâlhar cât ai trăit. Ori cei care zic că Dumnezeu acceptă relele poate nu au citit că ne-a lăsat voie liberă de alegere şi acţiune, menţionând însă că dacă vrei să trăieşti e corect să alegi să faci binele. Căci dacă cineva zice că Dumnezeu acceptă relele şi că nu e drept şi corect să facă el binele, cel care acuză, să demonstreze prin fapte cum e bine să faci. „Nu  te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă?”  Să ştiţi că mulţi se află în osândă cu Dumnezeu pe nedrept şi ferice de cel care poate răbda până la sfârşit, că acela se va mântui. Umilinţele întâlnite la tot pasul, care unele chipurile sunt în numele dreptăţii, sunt semnele osândirii lui Dumnezeu. El şi le-a însuşit fără cârtire, cum spune Isaia proorocul „Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune?” cap.53

Este Dumnezeu tâlhar? Poate că e, dacă ne gândim că El s-a întrupat să tâlhărească iadul, sfărâmând încuietorile morţii ca să elibereze pe cei din închisoare. Este Dumnezeu tâlhar? Cu siguranţă nu. El este Creatorul, Mântuitorul, Judecătorul celor care, tâlhari fiind pe drumul vieţii strigă „pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta”. 

Comentarii (24)

13.09.2013, 10:08

Ela, într-adevăr, foarte mulţi oameni folosesc aceste formule care nu aduc cinste unei fiinţe umane. Doar că nu-ţi pot da o soluţie unanim valabilă pentru fiecare caz, asta pentru că astfel de lucruri se discută doar la scaunul de spovedanie ori măcar în particular.

13.09.2013, 10:16

Dumnezeu sa ne lumineze sa traim in armonie si pace , nu se stie cat mai calatorim pe acest pamant si vine ziua judecatii pentru fiecare ...

14.09.2013, 20:57

Cine crede asa ceva despre Dumnezeu inseamna ca nu stie absolut nimic despre credinta si cum a luat viata!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

ieri la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs