Vi se întâmplă uneori să doriţi o pauză în care să scăpaţi de constrângerea timpului limitat pentru săvârşirea unor lucruri, fie ele şi lucruri binecuvântate? După o destul de lungă perioadă, ieri am avut o zi mai uşoară, una banală în care neavând ceva obligatoriu de făcut, am lălăit prin casă şi prin curte în speranţa că vine seara mai repede. Nu am stat chiar degeaba, dar după ce în timpul ce taman se scursese abia reuşeam să respir cum trebuie, pauza de o zi a fost foarte obositoare.
Iar după această introducere plictisitoare aş dori să vă dumiresc la o chestiune pe care la care eu am aflat răspunsul acum aproape 20 de ani. E obligatoriu să te gândeşti la Dumnezeu tot timpul?
E o întrebare legitimă pe care eu mi-am pus-o în momentele în care am simţit că îl trădez pe Dumnezeu într-un anumit fel, în anumite momente. Drept pentru care am purces la cercetare pentru a afla răspunsul. Şi am zis la început că nu e obligatoriu, că nu e musai să mă gândesc la Dumnezeu când mă uit la film, la meci, când sunt la mare pe plajă, când repar maşina ori când sunt la cumpărături. Aşa am zis, că de aia mi-a lăsat Dumnezeu voie liberă, ca să mai fac şi lucruri omeneşti fireşti, lucruri care nu sunt păcate şi care trebuie făcute. Că nu e păcat să te uiţi la meci, să faci cumpărături ori să repari maşina. Adică în acele momente poţi lua o pauză de Dumnezeu şi când termini, dacă îţi aduci aminte te recompensezi. Problema este că noi avem mereu câte ceva de făcut, avem chiar prea multe de făcut şi nu ne mai rămâne timp pentru Dumnezeu deloc, dar deloc.
Ori nu cred eu că omul, câtă multă treabă ar avea, nu aude clopotul în ziua de sărbătoare, nu cred că într-o zi nu priveşte măcar odată cerul pentru a-şi aduce aminte de Dumnezeu ori pământul pentru a-şi aduce aminte de moarte. Nu cred că trebuie să treacă o zi în care omul să nu-şi aducă aminte măcar odată de mântuire şi de ce trebuie să facă pentru a se mântui. Ori dacă nu facem asta nu înţeleg la ce ne mai numim creştini. Microbiştii cunosc toată istoria echipei preferate şi jucătorii, fanii trupelor muzicale cunosc amănunţit totul despre trupă şi le poartă tricourile, pasionaţii serialelor tv cunosc personajele şi intriga mai abitir ca pe propriile neamuri, numai creştinii nu cunosc pe Hristos, nu-i cunosc pe cei 12 apostoli, habar nu au de câte epistole sunt, se ruşinează să-şi facă semnul sfintei cruci în public şi când vine vorba de post spun că trebuie să-l ţină preoţii şi călugării.
Într-o exprimare plastică a momentului pot să spun că sunt fan al lui Iisus Hristos. Nu e o exprimare creştinească dar vreau să spun că se poate să cunoşti şi despre Dumnezeu o grămadă de lucruri fără să te deranjeze să înveţi şi matematică, engleză, să cânţi ori să lucrezi. Drept pentru care spun că nu se cade, nu e corect să luăm vreodată pauză de Dumnezeu. Trebuie să ştim să ne lucrăm mântuirea săvârşind cele omeneşti şi lucrând cu Dumnezeu lângă noi. Ora et labora, roagă-te şi munceşte aşa cum spune dictonul latin ori cum spune apostolul Pavel la 1 Corinteni 10-31: „De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.”
Şi pentru că timpul se scurge nemilos, iar pauza e mereu scurtă, pentru că mergem încet, încet spre Paști, trebuie să cugetăm adânc la cât de mult lucrăm cu Dumnezeu în timpul săptămânii şi măcar duminica să-i acordăm 2-3 ore la slujbă, în sfânta biserică. Asta înseamnă că dacă în timpul săptămânii muncim continuu şi suntem în pauză de Dumnezeu, luăm o pauză de muncă şi lucrăm cu Dumnezeu.
