Pregătiți ghetuțele, vine Moș Nicolae

Postat de carmenvlad in Cu de toate pe 5 Dec 2011, 19:16

Articol pe placul a 10 bucatarasi
comenteaza
Pregătiți ghetuțele, vine Moș Nicolae

În noaptea de 5 spre 6 decembrie, căruntul Moș Nicolae, ocrotitorul copiilor sosește cu daruri pentru copiii cuminți și cu un snop de nuielușe pentru cei care nu au fost cuminți. Copiii, își pregătesc ghetuțele de cu seară și le așează la ușă. Uneori copiii lasă în ghetuțe un bilețel sau o ceșcuță cu lapte alături  pentru moș. El merge din casă în casă, privește pe geam și acolo unde copii dorm  moșul citește bilețelul și bea ceșcuța cu lapte  lăsând  în ghetuțele curate jucării și dulciuri.  Este un moment încărcat de magie, de emoție și mulțumire sufletească. Este o sărbătoare a iubirii,  a iubirii creștine în adevăratul sens al cuvântului, este o sărbătoare a bucuriei.

Dar cine este Moș Nicolae?

Sfântul Nicolae din Mira s-a născut în secolul IV, în provincia Lichia, orașul Patara din Turcia și a trăit în perioada Imperiului Roman, pe vremea  împăraților Dioclețian și Maximilian. De o modestie, de o generozitate și o inteligență deosebite el a fost îndrumat spre cariera ecleziastică de unchiul său Nicolae, episcop din Mira. Se spune că după moartea părinților săi a împărțit toată averea săracilor și a plecat în pelerinaj în Palestina. După întoarcerea din pelerinaj locuitorii orașului l-au ales episcop de Mira. El s-a dovedit a fi un  bun păstrător al datinilor creștine ortodoxe, un ocrotitor al copiilor, al corăbierilor  și un înțelept plin de har și lumină.

În timpul vieții Sfântul Nicolae a săvârșit o mulțime de miracole, (a oprit prin post și rugăciune o furtună pe mare, a salvat de la moarte un corăbier care a căzut de pe catarg) a apărat dreptatea,  a luat apărarea celor mulți și năpăstuiți și a  intrat de multe ori în conflict cu autoritățile. În vremea  prigoanei împotriva creștinismului  a împăratului Dioclețian  el a fost întemnițat și eliberat la urcarea pe tron a împăratului Constantin.

Sfântul Nicolae s-a retras spre sfârșitul vieții  la mânăstirea Sionului ctitorită de el  unde a fost înmormântat pe 6 decembrie 352. Moaștele sale au fost furate în anul 1087 de către neguțători italieni și aduse la Bari, unde pe data de 22 iunie 1197 a fost ridicată o biserica  dedicată Sf. Nicolae. Aici se găsesc  Sfintele Moaște și în zilele noastre.

La biserica Sf. Gheorghe cel Nou din București  se află încă din secolul al XIX-lea mâna dreaptă a Sf. Nicolae, acolo unde se găsește și mormântul lui Constantin Brâncoveanu și al celor patru fii ai săi.

Iată câteva din legendele care se spun despre Sfântul Nicolae.

El a aflat că fiicele unui om bogat, ce-și pierduse averea nu se puteau căsători din cauza sărăciei. Sfântul Nicole le-a lăsat pe furiș o sumă de bani iar fetele au reușit să se căsătorească.  Sfântul a devenit  astfel protectorul mireselor și al fetelor de măritat.

Se spune că împăratul Constantin cel Mare l-a visat pe  Sfântul Nicolae, care l-a rugat să cruțe viețile a trei soldați ce erau condamnați la moarte. Împăratul a ascultat ruga sfântului și  a cruțat viețile celor trei  soldaților. Tot împăratul Constantin a stabilit data de 6 decembrie la care este omagiat Sfântul Nicolae și a ridicat la Constantinopol o biserică cu hramul Sf. Nicolae.  Din mormântul său a început să  izvorasă mir și astfel a devenit loc de pelerinaj pentru creștini, mulți vindecându-se de boli incurabile.

Mai este puțin și ziua de 6 decembrie sosește.  Moș Nicolae se îndreaptă către noi. Are o barbă mare, albă și când o scutură cade zăpada. Începe iarna. Ați pregătit ghetuțele?  

 

Comentarii (10)

06.12.2011, 00:02

eu cand eram mai mica si mai foarte lacoma pregateam cele mai inalte ghetute, chiar daca nu le purtam in perioada respectiva, ca ma gandeam eu cu cat e mai inalta cizma, cu atat imi pune mai multe si daca pun botine mai joase, primesc mai putin

08.12.2011, 22:09

Pai trebuia sa -ti faci rost de acelea lungi de pescar !!!

09.12.2011, 05:37

Eu recunosc il asteptam cu putina teama pe Mos Nicole. Eram cam nazdravana si tot timpul avea o nuielusa pregatita pentru mine. Dar treceam repede peste acest moment. Cei mai buni pestisori din zahar ii primeam atunci.

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Sărățele cu telemea - Rețeta perfectă pentru o gustare crocantă și delicioasă

ieri la 09:33

Plăcinte rapide cu mere - Desert delicios și aromat

pe 25.11 la 10:37

Prajitura cu mere si afine - Desertul dulce-acrisor care te cucereste

de oanapl 7

pe 24.11 la 20:44

Plăcintă grecească cu oregano și mentă  - Rețeta savuroasă și ușor de pregătit

pe 22.11 la 16:33

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]