Pelin
(Arthemisia absinthium L., fam. Compositae)
,,Pelinul roşu”, pomenit mai sus, este un vin roşu căreia, încă din butoi, i s-a adăugat pelin (pelinul intră şi în compoziţia vermutului). Mai poate fi folosit şi pelinul de munte (Artemisia rupestris L.), care posedă aceleaşi însuşiri, dar mai accentuate; acesta mai este folosit la prepararea multor băuturi.
Planta puternic mirositoare şi de un gust foarte amar, pelinul nu este însă folosit numai la obţinerea acestui vin amărui şi foarte răcoritor; el are multiple virtuţi terapeutice. În primul rând, este un tonic excelent şi un stimulant digestive, el măreşte pofta de mâncare şi uşurează digestia ; reglează activitatea ficatului şi a vezicii biliare. Este, de asemenea, un bun diuretic şi conţine substanţe cu rol antidiareic, iar în ultima vreme i s-au depistat şi proprietăţi anticancerigene.
Pelinul se poate administra ca infuzie, decocţie, maceraţie sau sub forma vinului pelin. Infuzia se face din 10-30 de grame de palntă (frunzele şi vârfurile înflorite) la un litru de apă în clocot. Se bea neîndulcită, câte o ceşcuţă înainte de fiecare masă. În cazul decocţiei, dozele sunt ceva mai mici.
Vinul se prepară prin macerare, timp de 8-10 zile a 10 până la 40 de grame de plantă la un litru de vin.
Trei Fraţi Pătaţi
(Viola tricolor L., Viola Arvensis Murr., fam. Violaceae)
Din această plantă, care se întâlneşte prin locurile pietroase, pe pajişti sau pe coastele dealurilor, este folosită în scop medical partea aeriană, recoltată de preferinţă la începutul înfloririi şi uscată la un loc cu mult aer.Are efect tonic, antiinflamator, expectorant, diuretic. Este recomandată în reumatism, hidropizie, în afecţiunile căilor respiratorii, precum şi în cura de detoxificare practicată primăvara.
Cel mai eficient este sucul plantei proaspăt zdrobită; se administrează 30-70 de grame zilnic, în mai multe reprize. Sub această formă, i-a fost dovedită şi eficienţa în cazul bolilor vezicii urinare.
În cadrul curei de dezintoxicare, se recomandă maceraţia din 10 grame plantă mărunţită, într-o jumătate litru de apă; se lasă 12 ore şi apoi se fierbe cinci minute.
Infuzia se face din 20-50 de grame planta proaspăt culeasă, iar decocţia, din 30-50 grame plantă uscată, la un litru de apă. Se beau două ceşti pe zi, ambele pe nemâncate.
În doze mai mari, planta are efect vomitiv. Nu se dă copiilor mici.
Mierea Ursului
(Plamanarica, Pulmonaria officinalis L., fam. Boraginaceae)
Această plantă ierboasă creşte în special în pădurile de foioase; frunza sa, de formă ovală, este pătată cu mici suprafeţe albe, ceea ce o face să semene cu un plămân, de unde şi unul dintre numele sale.
Este folosită partea aeriană a plantei, culeasă în perioada înfloririi (sfârsitul lui martie-mijlocul lui mai).
Uscarea se face numai la umbră şi, în urma ei, frunzele se înegresc.
În afară de faptul că are acţiune benefică în afecţiunile căilor respiratorii, în bronşitele cronice şi în catarul pulmonary, Mierea Ursului conţine vitamina C în cantitate apreciabilă, precum şi o serie de substanţe minerale de mare importanţă (săruri de calciu şi de potasiu, acid silicic…); aceste substanţe fac din plantă un element important în curele de detoxificare. Este recomandată decocţia (30-60 de grame la litru de apă), fiartă cinci minute. Se poate consuma trei căni de ceai pe zi.
Năpraznic
(Geranium robertianum L., fam. Rosaceae)
Una dintre virtuţile acestei plante este anticancerigen, în special în cazul cancerului uterin şi în prevenirea acestei maladii.
Cel mai des se foloseşte infuzia (30-50 de grame de plantă, din partea aeriana, la un litru de apă, lăsate la infuzat timp de un sfert de oră). Se beau patru ceşti de ceai pe zi.
Năpraznicul are şi un rol antidiareic, iar prin prezenţa vitaminei C, este recomandat şi în curele de primăvară.
Năsturel
(Creson, Nasturtium officinale R.B., fam. Cruciferae)
Este o plantă acvatică, des întâlnită în apele curgătoare de până la 2000 de metri altitudine; poate fi şi cultivată, dar cea sălbatică are caracteristici mai pronunţate.
Trebuie folosit crud, prin uscare pierzindu-şi cea mai mare parte din proprietăţi; conţine, printre altele, vitaminele A, C, B2, PP şi săruri de fier, calciu, fosfor şi iod. Graţie acestora, are un deosebit rol diuretic, regenerator şi intăritor – remineralizează organismele slăbite, cu metabolism dereglat.
Năsturelul se poate administra sub forma sucului obţinut din zdrobirea plantei proăspăt (se poate îndulci cu miere şi se consumă până la 150 de grame pe zi). Salata de năsturel este, de asemenea, recomandată, fiindcă păstrează toate substanţele plantei şi, în plus, este excelent la gust.
Sucul îndulcit cu miere este excelent într-o cură severă de detoxificare.
Limba Mielului
(Borrago offcinalis L., fam. Borraginaceae)
Din această plantă se foloseşte partea aeriană, în special vârfurile înflorite şi frunzele. Foarte bogată in substanţe minerale, inclusive in elemente esenţiale, precum magneziul, ea nu are numai rol întăritor, ci se recomandă şi în afecţiunile pulmonare, căci are rolul de a stimula activitatea plămânului.
Se poate face infuzie (20-60 de grame flori proaspete la litru, consumându-se 3-4 ceşti de ceai pe zi), dar virtuţile plantei sunt mult mai bine exprimate în cazul în care este consumată crudă, în primul rând, ca salată din frunze proaspete (cu vinegreta, de pildă), gustul fiind asemănator castravetelui.
Se mai prepară şi o băutură excelentă, punându-se planta proaspată zdrobită în vin alb (30 de grame de plantă la un litru de vin) şi lăsându-se la macerat timp de 8-10 zile.
Lingurea
(Cochlearia officinalis L.)
Foarte bogată în vitamina C, în iod sşi în săruri minerale, lingureaua este frecvent recomandată în curele de primăvară, având efect regenerator asemănator năsturelului. Ca şi acesta din urmă, se poate consuma ca salată, sub această formă stimulând funcţiile renale şi hepatice.
Ca infuzie (25 de grame frunze crude la un litru de apă, putandu-se bea 3-4 căni de ceai pe zi), este indicată în inflamaţiile bronşice şi pulmonare – în edemul pulmonary – precum şi în bolile cronice de ficat.
Păducel
(Gherghina, Crataegus monogyna Jacq. Si Crataegus oxyacanta L., fam Rosaceae)
Păducelul este un mic arbore care creşte la marginea pădurilor sau prin poieni; în ciuda dimensinulor sale reduse, poate atinge 500 de ani! O altă trăsătura interesantă este că furnizează un lemn de o duritate incredibilă.
În scop medicinal se poate folosi coaja ramurilor tinere, care are un efect antifebril, dar cea mai importantă parte sunt florile, culese la începutul înfloririi, în mai. Acestea, ca şi frunzele, au un efect deosebit de benefic asupra circulaţiei sanguine (regularizează tensiunea arterială). De aceea, se recomandă în cazul hipertensiunii şi hipotensiunii arteriale, obezităţii, anginei pectorale, afecţiunilor cardiace, precum şi pentru prevenirea accidentelor cerebrale. Mai este indicat in tulburările pubertăţii sau menopauzei, deoarece combate majoritatea tulburărilor neurovegetative.
Se pot folosi infuziile şi tinctura. Infuzia se face din 10-50 de grame de flori la un litru de apă clocotită, lăsată timp de 10 minute. Se iau două, trei ceşti pe zi, nu mai mult de două săptămâni. Tinctura se prepară dintr-o parte flori şi două părţi alcool de 40-60 de grade, lăsându-se la macerat timp de 14 zile. Se ia o linguriţă – în puţină apă – înainte de prânz şi de cină; tratamentul nu va depăşi două săptămaâni. Dozele nu trebuie depăşite.
