Zilele acestea am vazut multi oameni cu convingeri ferme. Sunt plini de evlavie si capabili de jertfe pe care eu nu le-as face nici in ruptul capului .
Aflat fiind intr-o cautare viforoasa si neincetata a linistii mele sufletesti , am ajuns sa cunosc mai multe mall-uri sau buticuri religioase, unele de o frumusete nespusa .
Manastirea Cozia, fiind situata pe un drum european , mi s-a parut mai animata decat Gara de Nord. Oameni grabiti, aflati in tranzit , trec rapid in revista mormantul lui Mircea cel Batran iar unii afla cu uimire ca Mihai Viteazu a avut o mama. Adevarul este ca, dupa cum s-a luptat cu dusmanii acestei tari , parea a nu fi avut nici mama si nici tata . Indiferent ca sunt in cautarea unui veceu sau a unui loc de fumat romantic situat pe malul Oltului, tot aprind o lumanare , ba chiar arunca un leu in fantana din apropierea bisericii. Cei dotati cu simt artistic , constienti de caracterul trecator al vietii lor pe pamant, pun mana pe un spray si isi eternizeaza prezenta pe zidurile exterioare ale manastirii . Credinciosii stiu insa ca numai numele scrise in cartea bisericii vor fi strigate in Ziua Invierii, asa ca si le scrijelesc peste picturile bisericesti .
Calugarii, renuntand la zbuciumul iluzoriu al lumii noastre, au intrat intr-o stare de intelepciune si liniste, intretinute de tabietul adunarii cu miscari feline de crupier a banilor din fantana fermecata, ce pare a fi sponsorul numarul unu al cladirilor apte sa primeasca oaspeti cu standarde inalte. Doar taraitul enervant al telefoanelor mobile, unele de ultima generatie, le mai disturba sfanta meditatie ce-i impiedica sa observe starea de plans a bisericii abuzate de numarul enorm de vizitatori lipsiti de un minim respect fata de valorile ce-i inconjoara si dupa ce au trecut cinci decenii de la ultima restaurare.
Am stat in apropierea mormintelor unor personalitati gigantice dar mi s-a parut ca nu as putea rezista la forfota neincetata si sunt convins ca sufletele adormitilor au fugit de multa vreme in alte locuri mai linistite. In cautarea linistii fiind si eu , am dat o fuga la celelalte doua buticuri religioase aflate in adminstrarea Coziei : Schitul Sfantului Ioan la Piatra sau Cozia Veche si Schitul Cornetu. Primul butic religios vinde cu mare succes spovedanii si sfaturi de viata, avand in echipa de vanzari un calugar dotat cu o adanca cunoastere a sufletului omenesc ce poate astfel oferi fiecarui pelerin tot ce isi doreste sa auda. Mi-am dat seama ca m-a citit intr-o fractiune de secunda dupa cum m-a salutat , in ciuda faptului ca se afla la volanul unei masini germane de ultima generatie, semn ca reprezentantii Bisericii Ortodoxe Romane sunt departe de criticile rautacioase referitoare la inapoierea lor. Doar mirenii se afla la nivelul intunecatului Ev Mediu, lucru cu care slujitorii Domnului par sa se fi impacat .
Schitul Cornetu este primul popas al excursionistilor porniti sa bifeze manastirile din zona Olteniei si locul unde cafeaua isi face efectul laxativ .
Le adresez pe aceasta cale discretelor maicute ce s-au refugiat intr-un mod de inteles din calea turistilor navalitori multumiri pentru faptul ca au modernizat si inmultit locurile unde m-am putut elibera de deseurile vietii mele materialiste . Acest schit are parte de cea mai neobisnuita si romantica locatie : calea ferata trece pe sub el iar vegetatia se uneste deasupra liniei ferate ce leaga Ramnicu Valcea de Sibiu si numai o toaletare ne impiedica sa ramanem cu impresia ca acestor locuri le lipsesc doar oamenii potriviti pentru a arata la fel ca imaginile din cele mai cunoscute pps-uri .
Aceeasi fuga din calea navalirilor externe am observat-o si la Manastirea Turnu. La urma-urmei din acest motiv au si aparut manastirile. La Turnu , cine are ochi de vazut poate observa cat de mult au evoluat actualele manastiri fata de gradul de confort mai mult decat arhaic al chiliilor sapate in piatra. Aceasta manastire , fiind un pic mai retrasa , mi-a oferit atat de mult cautatele clipe de liniste, dar tinuta mea vestimentara mai putin ortodoxa a starnit mania habotnicilor veniti in pelerinaj cu autocarele si nu ca trogloditul de mine, pe jos, cale de cativa kilometri , asa ca a trebuit sa fac aidoma calugarilor si sa fug din calea fervorii religioase , deoarece simteam ca-i impiedicam sa fie mai aproape de Dumnezeul lor , altul decat cel in care cred eu .
Biserica manastirii Stanisoasa este superba dar calugarii de acolo sunt stapaniti de un duh de cearta , asa ca eu nu le voi mai strica obiceiurile .
Cele mai frumoase clipe de liniste sufleteasca mi-au fost oferite de manastirea Ostrov . In ciuda convingerilor mele cum ca femeile sunt facute sa fie casatorite si sa aiba copii , acest loc minunat mi s-a parut a fi singurul din periplul meu religios unde rugaciunile sunt rostite cu ochii deschisi , reusind astfel sa vada ca in multe reprezentari Iisus si apostolii nu au decat o carpa in jurul mijlocului , iar maicutele mi-au dat in mod clar de inteles ca nu sunt tulburate sau afectate in vreun fel de imaginea neortodoxa a turloaielor mele . De aceea, aici imi voi petrece prima parte a zilei mele de nastere . Nefiind o zi importanta pentru ceilalti sper sa nu am parte de imagini live ale fervorii religioase la romani , ce a dus la pictarea in stilul manastirilor din nordul Moldovei a foisorului de lemn sau la mai stiu eu ce alte inalte manifestari spirituale . Ziua mea de nastere se va incheia cu slujba de la manastirea Cozia . Nu ma intrebati de ce , pentru ca eu sunt ca militianul caruia profesorul exasperat de neputinta elevului i-a predat tabla inmultirii cu ajutorul muzicii. Asa si eu , dupa primele trei slujbe din viata mea la care am asistat de la inceput si pana la sfarsit , pot spune cu mana pe inima ca mi-a placut muzica dar nu am retinut versurile .
Ziua petrecuta la manastirea Prislop va fi greu de sters din memoria mea. S-a anuntat a fi o zi deosebita cu cativa kilometri inainte de a ajunge in acel loc izolat. Numarul foarte mare al standurilor cu flori m-a facut sa renunt la ideea de a mai depune astfel de ofrande la mormantul Parintelui Arsenie Boca si bine am facut. Doar pe timpul Ceausestilor am mai avut ocazia sa vad o procesiune cu atat de multe ofrande florale, asa ca mica mea contributie ar fi fost mai mult decat inutila.
Pentru prima oara am vazut la poarta unei manastiri forte de ordine ce vegheau ca pelerinii sa indeplineasca standardele morale ale acestui lacas. Femeile si barbatii imbracati necorespunzator primeau pistelci si lucrul acesta mi-a placut desi nu sunt de acord cu motivele invocate.
Cei care au lucrat in tarile conduse de musulmanii fundamentalisti mi-au spus ca dupa cateva luni in care nu au avut parte decat de imaginile femeilor imbracate precum niste aratari din dorinta de a nu dezvalui niciun petec de piele vreunui alt barbat in afara sotului , in prezenta diformelor creaturi - si nu numai - au inceput sa aiba vise erotice si alte manifestari mai putin de crezut intr-o tara in care femeia are dreptul sa-si arate nurii. Deci, tot raul si tot razboiul sunt in mintea noastra. Ispitele , frumusetea si uratenia sunt in ochii celor ce privesc si nicaieri in alta parte !
Daca doriti sa va faceti o idee despre cum a fost pe timpul lui Petrache Lupu de la Maglavit, veniti la Prislop . Dupa ce am intrat in curtea manastirii si m-am lovit de prima coada uriasa , cea de la mormantul parintelui Arsenie Boca , am avut un acut sentiment ca sunt intr-un loc care nu mi se potriveste , caci daca Sfantul Ardealului atrage in preajma sa astfel de oameni , atunci el nu poate fi si Sfantul meu .
Am iesit tulburat din multimea aflata in transa religioasa sau cuprinsa de febra apropierii de clipa cand putea primi un dar de la Mos Craciun Arsenie Boca si mi-am adus aminte de vorbele lui Einstein - „Doua lucruri sunt infinite : universul si prostia, insa de primul lucru nu sunt inca sigur.”
Ziua de abia incepuse asa ca nu se terminasera surprizele . Daca la manastirea Cozia intr-o micuta fantana fervoarea religioasa baltea sub forma banilor aruncati in ea , la Prislop mi-a fost dat sa vad un elesteu in care necontenit multimea numeroasa facea dintr-un obicei pagan o dovada de solida educatie crestina .
Partea buna a prostiei este ca mereu se gaseste cineva in stare sa profite de pe urma ei. Banii aruncati ajung intotdeauna la cei care stiu sa-i pretuiasca si de altfel ar fi mult prea neproductiv sa opresti un obicei izvorat dintr-o fantana infinita, cea a obscurantismului. Imaginea multimii ce arunca bani in elesteu mi-a intunecat gandurile si m-a facut sa exclam : „ Nu te mai suport !”
M-am refugiat la tarabele cu carti si, ascultand de sfatul maicutei ce vandea lumanari , am rasfoit cartea scrisa de parintele Arsenie Boca : Cararea Imparatiei . Am scos cu gesturi tremurande banii si i-am intins vanzatoarei spunandu-i ca, desi nu mi-o permit, nu pot sa nu o cumpar. O femeie patrunsa de spiritul credintei mi-a verificat fulgerator portmoneul si i-a soptit vanzatoarei – „Are portofelul plin !’’ Asa m-am convins ca nu este suficient sa crezi, pentru ca si Diavolul crede in Dumnezeu , nu numai prea cucernicii intalniti de mine .
M-am refugiat pe niste trepte si mi-am inceput ritualul de luare in posesie a cartii , ritual care in copilarie sfarsea cu un sarut. Dupa ce am mangaiat-o ca pe o iubita , mi-am adus aminte de cele cinci biblioteci de acasa (dintre care una troneaza la loc de cinste si acoperita cu o folie de plastic in garajul din care iese mereu nevasta-mea suspinand dupa masina pe care nu ne-o permitem ) si ca nu m-au ajutat catusi de putin sa ma adaptez la lumea reala, iar siguranta mea financiara mai mult decat incerta nu imi permite o asemenea achizitie .
M-am dus cu miscari de somnambul la vanzatoare si mi-am cerut banii inapoi, sub pretextul ca astfel evit un scandal acasa .
M-am dus din nou la coada frematanda de la mormantul parintelui Arsenie Boca , ocolind-o pentru a putea sa ajung la pestera sfantului Ioan , dar m-a intors din drum coada formata acolo .
Dupa ce am vazut imprejurimile de balci ale manastirii , m-am intors la coada de la mormantul parintelui doar pentru a le oferi apa celor din grupul meu care urcau patrunsi de importanta momentului dealul plin de oameni .
Mai erau doar cativa metri pana la mormantul laudat , asa ca mi-am incalcat pentru a treia oara in acea zi ferma hotarare de a nu mai ramane intr-un astfel de loc . Ultimii metri au fost demni de cele mai inapoiate epoci din istoria omenirii. Oamenii disperati erau tot mai patrunsi de frenezia momentului si cand ajungeau langa mormantul fermecat se frecau de cruce doar-doar li se va implini dorinta de a gasi un drum mai scurt catre Dumnezeu sau spre fericire.
O maicuta dura ca otelul potolea frenezia religioasa sau certa aspru pe cei imbracati nepotrivit si-i obliga sa se conformeze preceptelor severe .
Cand Maicuta Politist mi-a dat ordin sa-mi pun o dorinta , am privit-o incruntat , m-am rupt de multime si in loc sa ma lipesc de crucea facatoare de minuni, m-am departat de mormant si am impreunat a ruga mainile. Desi era ziua Sfantului Pantelimon, dupa tot ce vazusem, nu am cerut sa aud mai bine deoarece m-am temut ca nu mi-ar fi folosit la nimic. Maicuta a atras atentia multimii cu un nou ordin - „Domnul stie pentru ce a venit aici ! ”
Am privit-o din nou cateva secunde pentru a putea sa o judec mai bine dar mi-am dat seama ca maicuta de otel era un suflet mult prea complex pentru a fi citit doar in cateva clipe si am parasit locul intr-o stare de excitatie nervoasa ce m-a facut ca in urmatoarele patru ore sa vorbesc mai mult decat o fac eu intr-o luna de zile. Eram constient ca marea majoritate a cobailor mei nu primise harul de a intelege ce vroiam eu sa spun si aceasta neputinta a lor ma inversuna si mai tare .
Cand am ajuns in camera de hotel, m-am rastit la strainul ce ma privea din oglinda baii : „Nu te mai suport ! ! ! ”
