Ni s-a spus mereu că dacă vrem să înaintăm, trebuie mai întâi să facem un pas. Sfat total greşit, care ne-a dus în Zona Crepusculară, zona mlăştinoasă în care se trăieşte clipa, pentru care nu contează decât prezentul, toate celelalte norme şi reguli fiind suspendate sau funcţionând fără nicio noimă. Rămaşi fără repere, nu am mai fost capabili decât de lupta pentru supravieţuire şi asta doar cu condiţia încălcării oricăror norme morale.
Nu este doar o problemă a zilelor noastre. Toţi cei care au vrut să pună lucrurile în mişcare şi-au dat seama mai întâi cine sunt şi pe ce lume trăiau. Doar aşa au putut ajunge la concluzia că trăiau în minciună şi au intuit schimbările ce trebuiau făcute.
Spre deosebire de noi, cei de altădată au avut o sarcină mai uşoară. Au trăit printre oameni la care bunul simţ era regula şi nu excepţia. Şi cu toate astea, nici lor nu le-a fost uşor şi ei au suferit, au fost calomniaţi, şicanaţi, duşi în pragul nebuniei, morţii, au plătit cu sănătatea sau chiar cu viaţa pentru că niciodată mediocrii, submediocrii şi vicioşii, adică cei mereu dispuşi să facă orice compromis în numele “luptei pentru existenţă” , nu au acceptat să stea la locul pe care îl merită.
Marea noastră problemă, cu care nu s-au confruntat înaintaşii noştri, constă în faptul că astăzi nesimţirea, hoţia, minciuna, impostura, trădarea, sunt reguli şi nu excepţii. Dacă vrem să-i recunoaştem pe cei în stare să schimbe lucrurile în bine, nu trebuie să ne uităm la aşa zisele noastre elite (care” se lupta din interiorul sistemului, pentru a-l zdrobi mai uşor”).
Cei care ies din tipare, cei care au în gene nesupunerea faţă de lucrurile absurde, cei care caută soluţii chiar şi când marii specialişti declară că nu mai este nimic de făcut, aceia sunt cei destinaţi să taie nodul gordian al existenţei noastre.
Lumea va face ce ştie mai bine. Îi va şicana, calomnia, le va pune tot felul de piedici, făcându-le viaţa imposibilă. Cei mai periculoşi, cei mai sadici, nu sunt prostii, cum poate că aţi crede, ci mediocrii şi mai ales vicioşii,cei ce sunt conştienţi că ei pot trăi mai bine decât merită doar în Zona Crepusculară.
A.D.N.-ul nostru nu este ceva imuabil, el evoluează sau involuează, se schimbă în funcţie de factorii de mediu. Aşa am ajuns noi, un popor altădată nobil şi mult mai inteligent, în starea crepusculară de astăzi.
Deci, întâi trebuie să ieşim din starea crepusculară, apoi să refuzăm rătăcirile în această Zonă Crepusculară pentru că nu vom ajunge niciodată să trăim mai bine într-un loc în care cei mai capabili şi mai virtuoşi dintre noi nu pot face regulile. Nimeni nu poate trage concluzii corecte într-o lume a semiumbrelor în care binele este atât de amestecat cu răul încât nu mai pot fi deosebite.
Oricât de mult ar evolua societatea noastră, tot am avea mici portaluri şi mici zone greu de definit. Important nu este să le interzicem ci să reglementăm accesul la ele în funcţie de interesul general.
În tinereţe, Brâncuşi nu a reuşit în România să îşi câştige nici măcar hrana zilnică, aşa că a fost nevoit să plece pe jos până a ajuns la Paris, locul unde marile lui calităţi au fost recunoscute.
Când a ajuns la maturitate şi la o recunoaştere internaţională, a fost rugat de prieteni să vină în ţară, pentru a forma în jurul său o şcoală naţională de sculptură, căci fiind unanim recunoscut, putea şi în România să creeze opere pe care să le vândă oriunde în lume.
Răspunsul lui Brâncuşi a demonstrat maturitatea la care ajunsese, refuzând să-şi piardă timpul preţios în luptele de culise specifice mediului artistic de atunci.
Cel ce trăia singuratic, ca un ascet, în rugăciune şi post atunci când dorea să-şi limpezească mintea pentru a intra într-o stare favorabilă creaţiei, avea perioade în care ducea o viaţă mondenă. Doamne generoase din protipendada Parisului făceau cunoştinţă cu peizanul sălbatic şi viril, pentru ca apoi să-i cumpere la preţuri exorbitante operele şi să le popularizeze aşa cum nimeni altcineva nu ar fi reuşit, căci pe vremea aceea muzeele nu aveau forţa financiară de astăzi.
Acest compromis cu frivolitatea l-a propulsat în prim planul vieţii artistice mondiale.
Exemplul meu este pentru cei ce pot să gândească şi să adapteze experienţa de viaţă a lui Brâncuşi la timpurile pe care le trăim pentru a-şi pune în valoare calităţile ce vor schimba din temelii lumea de astăzi.
Pentru cei ce se impiedică de sensul strict gramatical al cuvintelor mele , nu am decat o rugaminte:
Nu vă mai pierdeţi timpul cu mine, singuri nu veţi putea ieşi din Zona Crepusculară, veţi afla doar cine sunteţi!
)
. 
