Am sa vorbesc aici despre iubire în toate formele ei,pentru ca nu ma refer doar la iubirea fizica,aceea dintre un barbat si o femeie.
Inca din copilarie simţim instinctiv nevoia de a fi protejati,iubiti,alintati.
Suntem programati genetic sa iubim,sa primim si sa oferim iubire.
E în ADN-ul nostru. In functie de etapa vietii noastre ori de starea sufleteasca din acel moment,ne dorim afectiune,sentimente,tandrete si atunci gesturi,atingeri,cuvinte,o mângâiere ori o îmbraţisare toate conteaza.
Cred ca nu exista persoana care sa nu-si aminteasca mângâierea mamei,iubirea calda din ochii ei.Dragostea mamei e necondiţionata si unica. Nevoile noastre afective se maturizeaza odata cu noi .
Când iubim mereu învaţăm ceva nou,simţim si traim ceva deosebit,devenim mai buni,realizam ca si ceilalti au la fel de multa nevoie de iubire ca si noi. Michelangelo spunea: „ Iubirea este aripa daruita de Dumnezeu sufletului ca sa urce pâna la El.” Corect,dar pâna a ajunge la El,e bine sa împartaşim aceasta iubire cu semenii nostri.Sa oferim întotdeauna înainte de a aştepta iubirea. Nu exista reţeta de iubire,fiecare o face în modul sau unic,mai mult sau mai puţin.Uneori ne risipim fara sa ştim ca suntem iubiţi,ori fără a oferi iubire.Poate pentru ca suntem prea răniţi ori cu sufletul pustiit.
Cred ca mereu am oscilat între confortul iubirii materne,iubirea pasionala a unui barbat si afecţiunea oamenilor dragi.Ele nu se exclud doar se completeaza.
Nu ştiu câta iubire am reuşit sa ofer,dar ştiu că am primit multa iubire şi am nevoie de aceasta iubire mereu.