Ne-am propus ca in prima zi de Paste sa mergem la Manastirea Ciorogarla..................si am fost.................a fost o dupa -amiaza de liniste, frumusete si rugaciune.
Manastirea Samurcasesti sau Manastirea Ciorogarla se afla langa raul cu acelasi nume din localitatea Ciorogarla. Biserica manastirii, cu hramul ”Sfanta Treime”, a fost ridicata de marele vornic Constantin Samurcas in anul 1808, fiind sfintita in anul 1870, dupa ce pictorul Gh. Tatarascu terminase pictura.
Biserica are forma de nava, cu o turla pe naos, iar altarul este incadrat de alte doua abside, avand fiecare un nume. Altarul propriu-zis „Sf. Treime”, absida din dreapta „Nasterea Maicii Domnului” iar cea din stanga „Adormirea Maicii Domnului”. Pe la 1848 la intrarea in manastire a fost construita o bisericuta cu hramul „Sf. Nicolae” care a fost demolata in timpul regimului comunist.In 1876 a fost ridicata in spatele bisericii mari o capela cu hramul Sf. Imparati Constantin si Elena, care, de asemenea nu mai este.In timpul primului razboi mondial germanii au topit clopotele pentru a face piese de artilerie.
La 28 septembrie 1914, un incendiu a distrus aproape in intregime manastirea, iar dupa cutremurul din 1940, fiind deja intr-o stare deplorabila, generalul Th. Ciurea reface totul.
Biserica noua, pictata in stil neobizantin de Gheorghe Popescu, are tot o turla, este mult mai impunatoare, avand elemente specifice stilului muntenesc. Catapeteasma din lemn de tei este cea originala din anul 1808, flacarile incendiului de la 1914 ocolind-o.
De Manastirea Samurcasesti este legat si numele lui Tudor Vladimirescu care in drumul sau spre Bucuresti, in 1821 a poposit aici unde primeste delegatia boierilor, condusa de Dinicu Golescu, venita sa trateze cu comandantul pandurilor. Tot aici este vizitat si de episcopul Ilarion al Argesului, in noaptea de 15 martie 1821, cu scopul de a tempera situatia, iar dupa uciderea lui Tudor, episcopul va fi cel care va face slujba pentru odihna sufletului sau.
La manastirea Samurcasesti a functionat intre anii 1864 – 1875 o scoala primara in spiritul traditiei dar si ca urmare a legii instructiunii promulgata de A.I. Cuza.
Pe aici a trecut in septembrie 1866 si regele Carol I inainte de plecarea la Constantinopol.In 1944, osemintele domnitorului Cuza, in drum spre Curtea de Arges, unde au fost mutate temporar de la Ruginoasa, de teama ocupatiei rusesti, au fost depuse pentru scurta vreme la manastirea Ciorogarla – Samurcasesti. In muzeul manastirii sunt exponate de mare valoare: icoane de Gheorghe Tatarescu, un epitaf lucrat de Zoe Samurcas, o icoana cu trei registre lucrata in argint, o pictura pe cap de somn a pictorului Alexandru Baldovin, metanii din chilimbar, o cruce lucrata in filigran, daruita de Stanciu Jianu, tatal boierului haiduc Iancu Jianu, o cruce donata de Tudor Vladimirescu, din lemn acoperit cu argint aurit si pietre de topaz, vesminte preotesti si diaconesti, lucrate in fir de aur si alte lucruri de pret.In cimitirul manastirii se afla monumentele funerare ale familiei Alexandru Beldiman (fondatorul ziarului “Adevarul”, la 1888) si un cenotaf al capitanului Valter Maracineanu eroul de la Grivita.
Langa biserica se afla morminte ale unor membri ai familiei ctitorilor dintre care amintim poetul Sandu Tzigara-Samurcas (1903-1987). Ctitorul nu si-a aflat locul de veci la manastirea construita de el, insa mormintele familiei si rudelor sale, precum si ale altor nume de rezonanta din istoria noastra, se afla aici.