Comentarii (40)
Padre,eu n-as concluziona asa.Sa stii ca exista randuri pe care le citim cu foarte mare placere dar nu simtim nevoia sa si spunem ceva,ne e bine asa.
Alterori cuvintele sunt putine pentru frumusetea mesajului.
Eu nu vroiam sa scriu pe-aici,dar nu m-am putut abtine,cred ca se vede si dupa lungimea comentariului 
Vrand sa fim in trend,asimilam si chestii total nefolositoare,gandind ca suntem mai simpatizati asa.
De jumari stiu eu ca's bune dar poate la siluate dumitale,nu la a mea. 
Dia' are dreptate, Parinte 
Citesc cu drag cam tot ce scrii, dar nu simt mereu nevoia sa comentez. Uneori uit sa dau like, desi poate am parcurs textul. Ma simt bine citind ce scrii si atat
Seara buna! 
Scrierea ta mi-a adus aminte de o intamplare din copilatia tatalui meu - Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace! :
Inainte treceau multe carute cu coviltir prin sate, iar intr-una din zile au oprit tiganii la tataia la poarta si-au cerut niste... ceapa. Copil fiind, tatal meu se plimba pe langa carute si a surprins unul dintre tigani cum sfarma o ceapa intre palme , iar ceilalti se intindeau sa ia bucati din ea si mancau cu paine si branza. Tiganii au plecat , dar in cateva ore tatal meu a inceput sa ceara ceapa, sa planga chiar si sa faca febra... Tataia i-a adus ceapa dar nu era buna pentru pofticios... vroia "d'aia sparta, ca la tigani" Degeaba i s-a explicat ca ceapa tiganilor era la fel ca cea adusa sa stiga pofta... asa ca in toiul noptii, tataia s-a dus la marginea satului dupa tigani si a adus acasa ceapa sparta-n palmele tiganilor, ca sa-si potoleasca copilul pofta...
Padre, cred ca, majoritatea celor care au vizualizat articolul, nu pot face comentarii, deoarece nu sunt inregistrati pe site!
înca o lectie adevarata de viata 
Frumos articol.Sincer putini sunt cei care iti ofera o vorba buna, o bucata de paine la nevoie.Bine ca mai sunt si putini decat deloc.Insa eu zic sa aoferi aceste lucruri celor care au cu adevarat nevoie si nu unor farsanti.Sincer mie una imi e frica sa dau drumul la usa unui om nevoias la cate se intampla in ziua de astazi si mai ales ca stiu ca nu ma pot apara.Mama unde lucreaza ae foarte multi oameni destul de necajiti si cu o situatie grea.De aceea preferam sa dam acelora care ii stim cu adevarat in nevoie decat unuia care vine la usa si poate imi da si in cap, sau poate nu.Insa e bine sa fim precauti in aceste timpuri grele si sa facem si fapte bune persoanelor care se bucura cu adevarat.
Uneori imi dau seama ca sunt locuri unde-s mult mai multe persoane cu suflet bun, decat in alte locuri.
Prin 2004 ne aflam la Sangiorz Bai, in concediu. Ne propusesem sa ajungem pe jos in varful muntelui si-am luat-o pe o cararuie care parea ca duce pe munte, numai ca , la un moment dat, cararea s-a infundat , de acolo incepand curtile oamenilor. Eram tare dezamagiti si-am intrebat un domn daca este un alt drum spre varf. Ni s-a spus sa deschidem poarta si sa trecem din curte-n curte, ca doar asa putem ajunge-n varf. Vazandu-ne un pic derutati, neincrezatori, ne-a intrebat de unde suntem si afland ca suntem din sud ne-a replicat ca acolo, la munte, oamenii sunt altfel, ca el a fost in Baragan la lucru si a cerut la cineva o sticla cu apa , seara, si a fost gonit de la poarta...
Ne-am luat inima-n dintit si-am trecut din curte-n curte sperand sa nu ne vada cineva ( inca eram neincrezatori , ne gandeam sa nu ne puna cineva pe fuga 
) Treceam prin gradinile oamenilor, prin livezi ... ne gandeam ca la noi ar fi ramas totul pradat , daca ar fi fost trecerea libera 
. Si-am ajuns la ultima casa , destul de izolata de celelalte ,o baraca ce parea parasita, dar in pridvorul careia a aparut o batranica a carei fata s-a inseninat cand ne-a vazut . Ne-a intrebat de unde suntem si ne-a invitat la o cana cu lapte cald ( avea ceaunul cu lapte pe plita incinsa 
). I-am lasat doar o ciocolata, atat aveam la noi. I-am vazut bucuria de pe chip ... si asta nu la primirea ciocolatei, cat la faptul ca o mai vizitase si pe ea cineva ...
Frumos articolul si mi-a placut foarte tare incheierea lui
La scrierea asta iar ai reusit sa faci sa-mi sclipeasca lacrimile pe le colturile ochilor.Am avut si eu o experienta cu 3 tineri din aceasta etnie, pe care n-o voi uita niciodata.
Scriere de suflet..
De-ai stii Padre ce dor imi este de o jumara cu mamaliga facute de bunicul meu la foc cu lemne?! Ala-i mirosul copilariei mele.. si cand si cand, cand trec prin zone cu case, mai simt acel miros.. si-mi vine sa bat la poarta! Si eu am avut in copilariei prieteni nomanzi faceau copai.. si am primit cadou o copaita ptr papusa ) Ce mandra mai eram..
Cat despre morala postarii... o mana intinsa la vremea ei face cat toti banii din lume!
Da intradevar aceste randuri ne aduc aminte de copilarie aveam pana in 6 ani.Venea pa la noi o tziganca batrana aproximativ 90 de ani.Tatal meu o invita de fiecare data sa manance cu noi.Era un mare scandal ca eu voiam sa mananc cu aceasta batranica din aceasi farfurie.Si ma lasau ca nu aveau ce-mi face.Eu consider ca nu conteaza culoarea pielii ci sufletul omului.Spun asta deoarece aceasta batranica imi aducea de fiecara data cateva nuci si eu eram tare bucuroasa
Fiecare articol eu il citesc seara inainte de culcare;asa uit de toate starile negative prin care trec pe parcursul zilei, apoi urmeaza rugaciunea de seara!
mie padre chiar nu imi plac jumariile
)))frumos articol
Fiecare scriere pe care o citesc imi merge la suflet...unele, cum e aceasta de exemplu ma impresioneaza pana la lacrimi. Multumesc!
Cat de frumos povestiti Parinte!!! De foarte multe ori m-ati hranit cand am avut nevoie de un sfat!
ULTIMELE COMENTARII
La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi
TOP
utilizatori
1266 puncte
1181 puncte
1000 puncte
1000 puncte
227 puncte
CONTACT
Bucataras.ro
[email protected]
