Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 4 Sep 2014 | 7647 vizualizari
Păi da, dar unde e interviul?
E in constructie Padre
Puteti admira calitatea deosebita a pozei.Si mie mi se pare ca lui Cleme , ca Adele are o infatisare renascentista.
gata, s-a reparat! am avut de furca cu niste ganganii (bug-uri)
Da, la început nu apăruse interviul, dar acum, după ce l-am citit, pot comenta obiectiv la subiect.
Ei, Adelina, ţi-am citit interviul şi mă gândesc că tu, asemenea multor tineri plecaţi din ţară pentru împlinirea unor vise, pentru un trai mai bun, ai rămas cu gustul românesc în suflet şi cu traiul pe meleaguri străine, unde, firesc, înveţi încet-încet să de acomodezi.
E firesc să ai astfel de dorinţe (ca cele exprimate în interviu) la 24 de ani, mai ales când ai şi doi copii, comoara voastră din acest ceas. M-aş bucura să ştiu că şi ei vor vorbi limba noastră, m-aş bucura să ştiu (şi am să văd în timp) cum tu îţi vei materializa visele dorite, trecând peste inerentele probleme ale vieţii cu funtea sus, scriind când te simţi copleşită pentru cei ce-ţi urmăresc gândurile. Altfel, să ştii că brânza cu mucegai nu-i aşa de rea, iar fructele de mare nici pe departe.
Zi binecuvântată la casa voastră!
Esti o fata atat de dulce si linistita . Imi place sa-mi imaginez armonia care invaluie caminul si familia ta . Cat despre pasiune : persevereaza si exerseaza Sa gustam si noi din specialitatile preparate de tine
Si nu uita ,, Bucataras '' , pe ploaie , pe soare , este aici pentru tine
Costel multumesc!!
Dya
Padre iti multumesc pentru cuvintele frumoase !! Cu siguranta voi incerca sa le ofer piticilor mei si o parte romaneasca si Romania este si tara lor.. Visul meu cel mai frumos s-a implinit ,acela fiind familia pe care mi-am dorti-o enorm de mult .Cat despre branza cu mucegai si fructele de mare nu am zis ca sunt bune dar mie nu-mi plac ..
Mihaela multumesc frumos ..incerc sa fac cat pot eu mai bine si cu siguranta am multe de invatat ...
Esti o fata tanara dar in acelasi timp cu o gandire matura, careia nu ii plac fructele de mare . Te pup Adele si iti doresc sa ai parte numai de bucurii in viata. Asa cum ti-am mai spus, copii tai sa te faca cea mai fericita si mandra mamica din lume, ca cea mai frumoasa esti
ne bucuram ca am aflat mai multe despre tine . M-ai facut curioasa cu desertul Mont Blanc
ma bucur sa te cunosc putin Adele!!! multa fericire in viata iti doresc...
Ildi veverita/fata draga multumesc frumos
Ela si eu ma bucur sa va cunosc cat despre acest desert ce pot spune : il ador pentru mine e divin (exagerez asa un pic) , e un desert cu crema de castane,ciocolata ,cu o baza subtire de aluat fraged ,si deasupra frisca .. decor castane caramelizate sau confiate
Cristeena multumesc frumos ,la fel si tie
Ti-am citit interviul pe nerasuflate!
Esti exact cum mi te-am imaginat si imi placi tare mult!
Sper sa ramai la fel de sincera si naturala si pe mai departe si sa ti se implineasca visul!
Frumos interviu!
Sa ti se implineasca toate visele ca esti tanara si ai timp sa perseverezi.
Meri multumesc
Motan
Esti o dulceata de fata...incantata sa te cunosc draga mea! Sa ramai mereu asa suflet inocent in viata! Te imbratisez scumpo!
Ruxy draga multumesc frumos ..
Din toata inima fata frumoasa!