Observ că tot mai multă lume relatează în bloguri frânturi din viața proprie și îmi zic și eu „Păi, hai și io!”
Ce aș putea relata mai frumos și mai plin de activitate decât o zi din viața alături de familia mea?
Împreună, cu toții, de la prima oră și până în miez de noapte, doar Duminica.
Ora 6:30.
Dănuț:
- „Mama, vreau tabla!” (o tablă magnetică cu litere lipite pe ea).
Eu: - „Culcă-te, mei, că e noapte.”
Ora 8.
Auzeam, între somn și realitate:
- „Eu tunt alata pe tine.”
Monica îi comunica lui taică-su că e supărată pe el.
Mă trezesc, direcția bucătărie. Un ochi de aragaz adăpostește calduros o oală cu lapte, un altul apă pentru cafea.
Înspre dormitor… tata și fiica stăteau îmbrățișați uitându-se la TV. Fiica îmi comunică: - „Mama, veau papa.”
Aduc două cești de cafea aburindă, două biberoane cu lapte, le repatizez pe categorii și eu… direcția PC, aci.
Eiiii, o gură de cafea, o postare, o olită pentru pisu, alta gură de cafea, alt comentariu, un desen animat la DVD, a treia gură de cafea, apoi Mona îmi reamintește: - „Veau papa.”
Deh, ce amăgire era aia cu biberonul?
Fata știe ce vrea.
Fac paturile, pregătesc micul dejun, piticii îi așez la masă, soțului îi duc în pat. Ioi, ce soție mi-s io!
Revin la NL, o scurtă bucată chiar îmi tihnește binisor (a se observa activitatea bogată, semn că n-am fost deranjată).
Pe la 10:30, piticii îmi spun că vor afară.
Ok, cererea aprobată.
Aproape la ora 12, ieșim cu toții la cumpărături.
Ne oprim întâi la un barulet liniștit, unde nu se fumează, și comandăm: un coniac mic (tata), o cafea (mama), un ceai (fiul), un suc cu pai (micuța).
Ei, ceaiul fierbinte, fiul cica îl răcește cu mâna și pleosc cu palma în cească cu ceai, care împrăștie instant masa, ochișorii, geaca și ce mai era în apropiere.
Eu, ca o mamă model (acu’ pe bune), fără să mă enervez, colectez servetele de pe mesele din apropiere și, din câteva mișcări, rezolv problema.
Continuăm liniștiți să savurăm fiecare ce-a cerut.
Terminăm, apoi plecăm la un magazin din apropiere căutând din priviri ceva pentru tati, ceva ce din păcate nu am găsit.
No problem, au găsit copiii, nu înainte de a-mi comunica:
- „Mamaa, uite mot câtun, mama, uite o mata pentru copii, mama, uite un pudle, mamaaa, uite Ben 10, mamaaa, uite un calut” etc.
Îi amăgesc rapid: pe el cu un set de cuburi de construcție, pe ea cu un telefon roz cu baterii.
Continuăm...
Cu o listă negru pe alb, intrăm la market, unde nu mai existau voci cu excepția celor ale copiilor mei. - „Mama, uite globuri, mama, uite atâta (ciocolată), mamaaa, uite o vacă (una gonflabilă și mare, mascotă MILKA), mama, uite brânză…” etc.
Dar a culminat cu exclamația mirată și cu voce încântată a Monei: - „Mamaaa, uite chebuti (cremvurști).”
Exclamație lăsată cu hohote în rândul cumpărătorilor din magazin.
Bietul copil nemâncat!
Căutam să iau în grabă ce mai aveam pe listă. Toată lumea era cu privirea asupra lor (deh, sunt și frumusei).
Țipau cât de tare puteau, îmi umpleau coșul cu ce vedeau pe rafturi, unele le lăsam, altele le așezam tacticos înapoi (că doar nu iau prostii, gen chipsuri).
Dar, la un moment dat, n-am mai rezistat. Am rugat pe tati să îi ia și să îi ducă în mașină, nu le mai făceam față.
Am rămas singură și un glas din spate îmi șoptește:
- „Gata, mami, ai scăpat?”
Am auzit de nenumărate ori „Mamaaa”, dar culmea, niciodată „Tataaa”…
Aham, deci remarcase lumea!
Am dus cumpărăturile în mașină, dăm să plecăm și zăresc pe drum o veche prietenă, mai în etate, cu două sacoșe grele.
O invit în mașină, o ducem acasă. Nu cred că trecuseră 10 minute și copiii deja adormiseră.
Cred și eu.
Ne oprim la soacra, mâncăm și piticul vrea să rămână acolo.
Bucuria mea! (mama denaturată).
Oh, ce liniște e.
Glumesc.
E grozavă viața alături de ei, sunt minunati, te încarcă vrând-nevrând.
Și totuși… „Mamaaa, uite chebuti” rămâne faza zilei.
Încă nu e gata ziua, e abia ora 18.
