Cura cu leurda

Postat de Sidy in Legume pe 15 Mar 2012, 15:44

Articol pe placul a 3 bucatarasi
comenteaza

Cura cu leurdă este un panaceu pentru întregul aparat cardiovascular. Are frunzele de un verde închis şi un miros ca de usturoi, motiv pentru care se mai numeşte şi usturoiţă. 

Desfăşurarea curei

Sucul de leurdă se obţine astfel: o mână de frunze proaspete se taie foarte fin, ca zarzavatul pentru ciorbe. Se pun într-un vas de sticlă şi se toarnă deasupra un pahar de apă călduţă, după care se lasă să se macereze la temperatura camerei, vreme de patru ore, apoi se filtrează prin tifon. Se obţine ceva mai mult de un pahar de suc, doză care va fi consumată pe stomacul gol, imediat după preparare, o dată pe zi. Tratamentul durează 12 zile, pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare şi minimum 30 de zile, pentru bolnavii cardiaci cronici. 

Dacă nu puteţi avea în fiecare zi acest suc proaspăt de leurdă, atunci recurgeţi la o cură cu tinctură de leurdă, care se prepară în următorul mod: frunzele proaspete de leurdă se taie cât mai fin şi se pun într-un borcan de sticlă cu filet, până acesta se umple pe trei sferturi. Deasupra se adaugă alcool alimentar de şaptezeci de grade, cât să le pătrundă şi să le acopere, după care borcanul se închide ermetic. Se lasă să se macereze vreme de zece zile, la temperatura camerei, timp în care se agită conţinutul borcanului de 2-3 ori pe zi, pentru o mai bună extragere a principiilor active. După trecerea acestui interval de timp, se filtrează preparatul obţinut. Se administrează câte o linguriţă de tinctură, diluată în jumătate de pahar de apă, de 4 ori pe zi, în cure de minimum 30 de zile.

Efectele curei cu leurdă

Studii făcute în Germania şi Austria au pus în evidenţă efectele excepţionale ale acestei plante, pentru anihilarea radicalilor liberi din sânge, pentru împiedicarea formării cheagurilor de sânge (trombe), pentru menţinerea elasticităţii vaselor de sânge şi reglarea tensiunii arteriale. Are efecte regulatoare asupra ritmului cardiac şi este un tonic bun pentru muşchiul inimii, fiind considerat de către comunitatea ştiinţifică una din cele mai bune plante din lume pentru afecţiunile cardiovasculare, aşa cum o arată şi indicaţiile medicale care vor urma. 

Câteva recomandări terapeutice

Flebita, tromboflebita şi trombozele sunt prompt eliminate cu ajutorul acestei plante, care are puternice efecte antiinflamatoare vasculare, fluidifiante sanguine şi anti-agregante plachetare. Hipertensiunea, ateroscleroza şi ischemia cardiacă, asociate cu valori ridicate ale colesterolului, sunt puternic combătute de această cură, pentru că leurda conţine adenozină, o substanţă care conform unor studii recente efectuate în Germania, are un rol esenţial în reducerea colesterolului, în împiedicarea formării trombelor, în scăderea tensiunii arteriale. Leurda este pe termen lung adjuvantul ideal şi pentru aritmia cardiacă sau tahicardie, fiind administrată în cure de câte 2-3 luni. 

 

Precauţii: La persoanele cu stomac sau colon extrem de sensibil, leurda poate provoca stări de jenă sau uşoare crampe.

Comentarii (4)

15.03.2012, 16:05

Si mie imi place!

15.03.2012, 18:31

Si eu folosesc leurda, mai ales la spanac sau urzici!

15.03.2012, 18:33

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

Chiftele de porc - Rețeta simplă și savuroasă

pe 11.11 la 10:30

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]