Ce e nou de anul nou

Postat de portiadelumina in Bucataras hai hui pe 1 Ian 2013, 00:44

Articol pe placul a 16 bucatarasi
comenteaza
Ce e nou de anul nou

 Ce e nou de anul nou? O întrebare la care eu  nu prea am găsit un răspuns, şi asta deoarece nu cred că am văzut ceva nou la început de an. Ce e drept nici nu trecu prea mult de când a început, dar bag seamă că nu e cu nimic diferit faţă de începutul celui ce abia se sfârşi, nici faţă de cel de acum 2 sau 3 sau 10 ani.

Aşa că iată cum stau lucrurile. De bună seamă că nu sunt preot de la nastere. Fără dar şi poate că şi eu am făcut o mare parte din acele lucruri care sunt făcute de oameni la început de an, atunci când nu eram preot. Adică aşteptam cu nerăbdare Revelionul, cu preocupare mare pentru locul unde trebuia să petrec, cu ce să mă îmbrac, ce să-i duc gazdei şi tot aşa. Apoi la miez de noapte toţi urlam, că aşa trebuia să urli, ciocneam câte un pahar de băutură spumoasă, urlam iar şi iar mâncam într-o muzică infernală. Nu erau plante etnobotanice atunci şi nici telefonie mobilă. Mai bine. Urma să merg la biserică dimineaţa cu ochii roşii, şi fără nici o tragere de inimă pentru o rugăciune curată.

Azi oamenii fac la fel. Ba în plus au mai apărut petardele, artificiile, telefonia mobilă şi internetul. Şi dacă nu credeţi că e la fel, mergeţi dimineaţă şi vedeţi sticle goale pe stradă, vedeţi petarde şi bombe, vedeţi oameni buhăiţi sau chiar ameţiţi. Românii sunt maeştri în a termina un an în beţie şi în al începe pe celălalt în mahmureală.

Cred că aş pune sare pe rană dacă aş spune că pe 1 ianuarie este slujbă în toate bisericile si ca oamenii stau acasa pentru a se drege. Sărbătorim tăierea împrejur a lui Hristos la 8 zile de la naştere, moment în care i se pune numele, sărbătorim pe marele ierarh Vasile, mărturisitor al dreptei credinţe prin predici, prin cuvânt şi prin faptă.

Aşadar nu e nimic nou de anul nou. Sau poate mă înşel şi câte cineva şi-a luat ceva nou în garderobă sau altcineva a experimentat trecerea anului într-un loc nou, cum ar fi Dubai.

Acum să vă dau un sfat, chiar dacă poate că nu-s cel mai în măsură să-l dau. Şi eu mă bucur de trecerea unui an, deşi îmbătrânesc, alături de familie, fără mare tam-tam. Aş fi bucuros dacă la un început de an puteţi renunţa la un păcat, viciu sau nărav.  În acest fel, va mai fi şi ceva nou de anul nou. Eu am reuşit.

La mulţi, fericiţi şi binecuvântaţi ani!

Comentarii (45)

02.01.2013, 17:47

Padre,avem o noua Dia pe site si cum toata lumea vorbea de tine,se intreba cine esti.I-am explicat eu cum stau trebile ))))))noroc ca-i receptiva la glumele mele,dar nu stiu cum ai sa rezisti tu la ce a postat ea azi))))))))

02.01.2013, 18:03

Să vedem Dia, să vedem. Ştii doar că eu sunt un om liniştit la vorbă

30.12.2014, 01:57

Foarte frumos articolul! Bine ar fi să putem să renuntăm la cel putin un viciu!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

oanapl

1103 puncte

Panacris

1014 puncte

RODIMUR

165 puncte

Rocsi

133 puncte

vasimur

126 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]