Anul trecut, din motive de sanatate nu mi-am permis sa prepar bobul asa cum il facea bunica, insa acum vi-l prezint exact asa. De aici am aflat lucruri interesante despre bob (Vicia faba), pe care nu le stiam. Ma bucur ca le-am aflat, insa este pacat ca o planta cu atat de multe proprietati este aproape pe cale de disparitie.
Eu una cand ma gandesc la bob, ma gandesc la copilarie, la cum abia asteptam postul Pastelui ca sa ma duc la tara sa mananc bob pregatit de bunica. Era atat de bun. Poate va intrebati de ce nu il pregatea si in restul anului...ei bine, pentru ca productia era mica si probabil si din cauza ca se decojeste anevoie.
Bobul uscat se pune in apa rece si se lasa sa se umfle peste noapte.
A doua zi, se indeparteaza coaja bobului cu ajutorul unui cutit mic si, eventual, gargaritele sau alte stricaciuni. Se spala, se scurge de apa si se pune la fiert in apa curata cu putina sare. Se completeaza cu apa daca este necesar, pana cand bobul fierbe de tot si incepe sa se zobeasca. (Eu am folosit oala sub presiune si am pus apa cat sa acopere bobul plus inca vreo 4-5 cm deasupra lui. L-am fiert circa o ora si jumatate.) Trebuie sa ramana scazut, apoi se paseaza, capatand consistenta unui piure. Se pune intr-o strachina.
Ceapa se curata de foi, se spala si se toaca. Se prajeste in 6 linguri de ulei pana cand devine aurie, apoi se adauga bulionul si se mai tine la foc 1-2 minute si cu acesta, mestecand continuu. Aceasta compozitie se toarna peste bobul din strachina.
Daca doriti, cu ajutorul unui cutit se taie bobul pentru ca prajeala sa patrunda si in interior.
Se serveste rece, intins pe paine.