Clătitele sunt un desert ușor de preparat și foarte apreciat, atât de copii, cât și de adulți. Ele pot fi umplute cu gem, cu dulceață, cu brânză, cu fructe, cu nutella...
În ultimul timp, au apărut și "torturile" de clătite, puse una peste alta și unse cu nutella, cu frișcă, cu mascarpone sau cu gem, dar eu prefer varianta clasică a clătitei.
Tocmai această diversitate a realizării și prezentării clătitelor, le face de nerefuzat.
De obicei, eu umplu clătitele cu gem de caise/prune sau cu dulceață de vișine, pentru că-mi place gustul acrișor, combinat cu textura moale a clătitei.
Se amestecă făina, zahărul, sarea, bicarbonatul, ouăle, vanilia, coaja de lămâie rasă și laptele, cu mare grijă, ca să nu facem cocoloașe, până ce rezultă o compoziție cu densitatea smântânii.
Se unge tigaia pentru clătite, cu un strat subțire de ulei și, când s-a încins, se toarnă compoziția cu un polonic mic sau cu o ceșcuță. Se prăjește clătita pe ambele fețe, se răstoarnă pe o farfurie mai mare, se unge cu gem, sau cu dulceață, după care se rulează.
Această operațiune se repetă, până la terminarea compoziției.
Clătitele se pot servi și împăturite în patru, ca niște șervețele și decorate cu frișcă, sau cu sirop.
Există și rețete de clătite cu drojdie, dar eu le prefer pe cele cu bicarbonat, așa cum am scris aici, pentru că drojdia provoacă arsuri la stomac, pe când bicarbonatul se folosește tocmai pentru a elimina arsurile. Iată de ce unii nu suportă aluaturile dospite și de ce s-a "inventat" pasca fără aluat. Bicarbonatul este utilizat în foarte multe scopuri, este benefic pentru organism, iar rolul său în mâncare este de a o face mai pufoasă și mai fragedă.
1
Compoziția pentru clătite se toarnă în tigaie, doar când uleiul s-a încins, ca să nu se lipească.
2
Uleiul se întinde în tigaie cu o pană, într-un strat foarte subțire.