Constantin Radulescu–Motru, un timid care a indraznit sa mearga pe drumuri neumblate : Psihologia poporului roman.
Desi cvasi-necunoscut, este una din marile personalitati ale istoriei noastre contemporane, cel care spunea ca “lipsa de prevedere, care caracterizeaza opera noastra legislativa, se intinde peste tot, pana la cele mai insemnate masuri administrative.”
Deplangea spiritul mimetic al poporului : “nu apare ceva pe lume de natura usoara, idei metafizice , speculatii mistice , scoli literare sau artistice de originalitate dubioasa, care sa nu aiba numaidecat admiratori si imitatori in Romania. “Categorisea aceasta imitatie ca gregarism si considera ca este pacatul popoarelor tinere .
“Romanului nu-i place tovarasia. El vrea sa fie de capul lui. Stapan absolut la el in casa. Cu o particica de proprietate cat de mica, dar care sa fie a lui. Din aceasta cauza el inclina putin spre anarhie. Acest individualism romanesc insa nu implica spiritul de initiativa in viata economica si prea putin spiritul de independenta in viata politica si sociala, cele doua insusiri prin care se caracterizeaza individualismul popoarelor culte apusene si care constituie sufletul burghez. Marea majoritate a populatiei satelor romanesti, n-are intr-ansa nicio asemanare cu sufletul burhez. Din mijlocul ei nu ies indivizi intreprinzatori, care sa-si riste odihna si avutul pentru a se imbogati prin mijloace neincercate . (Nota mea: Cum ar spune intelectuala familiei, o cumnata, ”ce face lumea, facem si noi “). Populatia satelor romanesti , dimpotriva, sta sub traditia muncii colective. Fiecare satean face ceea ce crede ca va face toata lumea. N-are curajul sa inceapa o munca, decat la termenele fixate prin obicei. A iesi din randul lumii este, pentru sateanul roman, nu un simplu risc, ci o nebunie .(...) Daca , cu vremea, acest individualism romanesc poate fi educat si transformat intr-un individualism creator de institutii , este o alta chestiune. Educatia si transformarea nu se pot opera decat sub influenta factorului spiritual. Trebuie mai intai realizata o vointa unitara a sufletului romanesc, care sa-si faca un ideal din sufletul burghez, si sub conducerea careia sa se faca educatia si transformarea individualismului subiectiv intr-un individualism institutional. Nimeni nu poate prevedea daca aceasta vointa se va realiza prea curand ; ceva mai mult: daca aceasta vointa se va realiza vreodata. Caci nu este numaidecat un postulat al istoriei omenesti ca toate popoarele de pe pamant sa ajunga la individualism comercial burghez. Pot fi si alte idealuri (Nota mea: noi am luat-o pe aratura socialismului-national si am ajuns sa ne predam vechilor adversari. S-a gandit vreuna din mintile, cica luminate, care ne-au condus, ca ar fi cazul sa cream o societate dupa tiparul nostru mental, care sa ne stimuleze capacitatile creative si sa ne inhibe defectele si care poate fi absolut nemaintalnita nicaieri in lumea asta ? ) .
O caracteristica a sufletului romanesc, care se poate constata iarasi de la o prima privire comparativa, este neperseverenta la lucrul inceput. Romanul este greu pana se apuca de ceva, ca de lasat se lasa usor, zice un scriitor popular. Activitatea romanului o compara multi cu un foc de paie. In Apus, omul se infige adanc cu munca sa in natura ; romanul ramane la suprafata. Omul din Apus face opere durabile, pe cand romanul improvizeaza .
S-a spus (despre roman) ca este nedisciplinat in ceea ce priveste munca pe terenul economic. Pe cand celelalte popoare din Apus pastreaza muncii un ritm regulat, ca de ceasornic, poporul roman cunoaste munca dezordonata, sub forma mai mult de joc. Romanul nu munceste metodic, ci in salturi; are lungi perioade de odihna iar la nevoie da pe branci si face munca de sclav. Apoi ca de o alta caracteristica a sufletului romanesc, s-a vorbit de lipsa spiritului comercial. Marea majoritate a populatiei de sat, in Romania, nu stie valora lucrurile dupa valoarea lor de schimb, ci numai dupa valoarea lor subiectiva de uz. Un taran roman vinde aproape pe nimic produsele pe care le are in cantitate mare si da un pret disproportionat de mare pentru marfa de care are absoluta nevoie. (Nota mea : mai tineti minte, cei mai in varsta, cati bani ati dat pe primele televizoare sau aparate video aduse in tara dupa revolutie ? Cei tineri, va rog sa va interesati cat platesc pentru gadgeturile dupa care va dati in vant, cei ca voi din occident si sa nu dati vina pe cheltuielile de transport ). De asemenea este cheltuitor cu timpul , intr-o masura cum nu sunt popoarele din Apus. Timpul este pentru roman orice, numai moneda nu .(…)
Dar absolut fara pereche este curajul romanului in exprimarea opiniilor, daca exprimarea el o face in numele grupului, ca redactor de jurnal bunaoara! Esti din acelasi grup cu dansul, atunci lauda lui pentru tine nu mai are margini; esti din celalalt grup, atunci ocara lui nu mai are margini ! Iata un redactor curajos in tot cazul, iti zici ! Ei bine, te inseli. E curajos numai ca mandatar al grupului. Vorbeste cu el intre patru ochi si vei constata ca nu-si aduce bine aminte de ce a scris .
Dar si religios este romanul. De ochii satului insa; cam tot din aceeasi cauza este si nationalist. Cu religia merge pana la evlavie. Se poate ca el sa uite pe Dumnezeul parintilor sai, pe Atotputernicul si Izbavitorul? O asa uitare este cu neputinta, mai ales ca el nici n-a avut inca ocazia sa invete cine este acest Dumnezeu. Si ce n-ai invatat nu poti sa uiti. Romanul este religios; dar pe cata vreme vede pe toata lumea ca este religioasa. Rar exceptii la care religiozitatea sa fie pornita din fundul inimii, de acolo de unde porneste si sentimentul personalitatii ...
Tot asa se petrece si cu nationalismul lui. Tot romanul face parada cu sentimentele sale nationaliste. Dar numai pana la fapta .
Tipul finalitatii spirituale este hotarat de majoritate.(...) Numai poporul care gaseste in finalitatea sa spirituala conditii prielnice pentru munca si dezvoltarea sufleteasca a majoritatii membrilor sai, numai acela este sigur de viitor. Poporul cu o finalitate spirituala corcita din diferite tipuri este un popor pierdut pentru istoria omenirii.” La care tip de cultura spirituala apartine sufletul poporului roman? (…) Problema tipului caruia ii apartine sufletul romanesc nu trebuie apoi sa fie complicata cu intrebarea: care tip de cultura este superior sau inferior? Nu este vorba sa alegem ce este de preferat, ci sa stabilim ce este real si adevarat. De altminteri, un tip de cultura, sau cum s-ar zice mai precis, un tip de finalitate spirituala nu este, prin structura sa proprie , superior sau inferior, ci este prin potrivirea pe care el o are cu natura sufleteasca a poporului. Acelasi tip de cultura ridica sau prabuseste un popor, dupa acordul sau dezacordul in care el sta cu sufletul sau.”
Se pare ca sufletul marelui filosof nu a stat in acord cu oranduirea comunista , pentru ca a ajuns sa lesine de foame pe strada, dar, pana la urma, desigur prea tarziu, a ajuns sa fie gazduit de Institutul de Geriatrie, unde a si murit ca orice batran fara locuinta. A fost ingropat in prezenta unei mari multimi, instiintata de inmormantare impotriva legislatiei de atunci. In februarie s-au implinit 112 ani de cand si-a publicat pentru prima data concluziile sale referitoare la ”Sufletul neamului nostru, calitati bune si defecte“. Nicio schimbare in bine, in schimb se mai pot adauga cateva noi defecte, sau se poate observa agravarea celor deja constatate de dansul.
