Cu siguranţă în viaţa fiecăruia dintre noi apare la un moment dat rutina, care dă o anume stare de saturaţie atunci când faci un lucru…chiar şi plăcut. În ultima perioada s-a întâmplat destul de des să spun:
Gata! Vreau concediu, vreau vacanţă, vreau liber la libertateJ)…Şi tot în fiecare toamnă, spun ,,abia aştept să încep şcoala ” . Probabil ca acolo îmi este locul, poate ca pregătirea din timp nu mă poate duce în alt loc decât acolo ….şi, pe lângă numeroasele momente de mulţumire şi bucurie pe care le avem cu toţii legate de slujba noastră…… aştept…emoţia toamnei pe care o avem cu toţii, indiferent daca avem sau nu învăţăcei la porţile afirmării. Toamna, care, în perioada asta are un miros aparte…un miros care mă duce cu gândul la perioada când eram copil şi tind sa cred ca acel miros nu s-a schimbat, dovada că natura este aceeaşi, doar noi oamenii suntem schimbători. Gânditori la Doamna, la întâlnirea cu colegii, zgribuliţi de răcoarea dimineţii, atenţi sa nu murdărim pantofii sau să şifonam uniforma, cu ghiozdan în spate, salutând vecinii care ne urau ,, Succes!” ( copil crescut la tară, deh! :), mergeam spre un drum ce urma să ne construiască o viaţă. Mai auzeam cate o vorba:,, mă, e mai mare ghizdanul ca tine..:)) ) …dar cine îi auzea.
Noi aveam ceva de făcut. Mergeam la şcoala. Timpul a trecut si se pare că, cel puţin cu mine a avut o socoteală… Ca si dascal, în fiecare an, la careul care se organizează la fiecare început de an şcolar, cum bine ştiţi, încerc sa vad in fiecare copil, copilul de atunci….
Este adevărat că în alte vremuri, dar toamna şi începutul de an, există, sunt aceleaşi ….şi emoţia.