In vara anului 2006 ne-am petrecut concediul in statiunea Baile Olanesti, jud. Valcea. Auzisem de multe ori de „raiul” de la schitul Pahomie, situat pe teritoriul localitatii Baile Olanesti, sub crestele muntelui Buila, asa ca ne-am hotarat sa facem tot posibilul sa ajungem si noi acolo. In primele zile am pornit din statiune, pe traseul turistic catre Schitul Iezer, unde am ajuns in cca 1,5 ore ( la pas, ca noi nu avem masina :P ). Dupa aproximativ 30 minute de stat la schit, am pornit pe un drum forestier care duce la Shitul Pahomie. Am mers doi km, dupa care am intalnit un calugar care ne-a spus ca pana la schit sunt 9 km... L Tot entuziasmul nostru disparuse....ne uitam la ceas, apoi la drum... Descumpaniti, am hotarat sa renuntam la drum. Parcursesem deja vreo 9 km. pe jos si ne asteptau alti 9 inapoi, spre Olanesti.
Am revenit in statiune in anul 2008, cu speranta ca de data asta am sa ajung la Schit. Vreo 10 zile am „tratat” cu unul din organizatorii de excursii din statiune pentru a face o incursiune pe muntele Buila, numit si „Athosul nostru romanesc”, in varful caruia se afla Schitul Pahomie. Am trebuit sa vin cu alti posibili clienti, 10 la numar :)) , ca excursia sa poata fi facuta. In sfarsit, l-am convins!!!. A pus afisul cu excursia si a avut surpriza constate ca va trebui sa mai aduca o masina pentru a face fata cererilor :D .
Calatoria catre asezarea monahala s-a facut pe DN 64A, Ramnicu Valcea - Baile Olanesti, trecand prin Pausesti-Maglasi, dupa care am virat stanga spre satul Cheia, apoi pe Valea Cheii, pe un drum forestier de cca 9 km, greu practicabil pe atunci, cu mijloace auto. Dupa excursie, soferul mi-a zis ca e ultimul lui drum pe acolo, ca mai avea putin si ramanea fara masina =)) .
Ajunsi la poarta schitului, deodata ni s-a taiat rasuflarea. Pe o stanca napadita de muschi, se pravale in siroiri nervoase cea mai spectaculoasa cascada pe care am vazut-o. I se spune "Izvorul frumos" si se insoteste minunat cu troita unui Christos rastignit si fara de prihana.
Deasupra, in stanga cascadei, imaginea bisericii cu tampla sprijinita de umarul nemiscat al muntelui, iti taie rasuflarea. E un capat de lume.
Bisericuta are hramul ”Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”.
„Din pisania actuala a schitului rezultă că întemeietorii sunt Pahomie monahul şi Sava Haiducul, în anul 1520, justificându-se numele de Schitul Pahomie de la Izvorul Frumos.
După o altă pisanie, acest Pahomie nu ar fi altul decât marele ban Barbu Craiovescu, ctitorul Mânăstirii Bistriţa, care în anii 1519-1520, când reclădeşte Bistriţa, dărâmată de tunul lui Mihnea cel Rău în anul 1509, zideşte şi Schitul Pahomie, în amintirea faptului că la Izvorul Frumos, în pustietatea masivului Buila, în drumul pe care-l caută prin pădure ca sa ajungă la Sibiu, spre a scăpa de urgia lui Mihnea, îşi găseşte salvarea vieţii sale şi a celor care îl însoţeau în pribegie. Printre prietenii săi se afla căpitanul de oaste Sava, devenit Sava Haiducul, pentru faptul că, zăbovind stăpânul său de mai multă vreme aici, deseori a făcut incursiuni prin localităţile învecinate, pentru a face rost de hrană.”
Intreaga manastire e o icoana, un altar de biserica. E cu neputinta sa nu te impresioneze.
De aici in sus nu mai urmeaza nimic, decat cerul si stelele, Dumnezeu si sfintii.
Daca pozele mele nu-s destul de elocvente, pe vremea aceea neavand aparat foto :(( , va invit sa urmariti mai multe aici.