Să mă nasc sau să nu mă nasc

Postat de portiadelumina in Bucataras hai hui pe 18 Ian 2013 | 2527 vizualizari

Comentarii (83)

18.01.2013, 09:30

Mulţumesc frumos Diana pentru gândul şi sinceritatea ta. Evident că această întrebare a blogului meu face referire la o situaţi pur ipotetică. Dar tu ştii foarte bine ce simţi, cum ai trăit şi ce vrei de la viaţă. O zi minunată să ai

18.01.2013, 09:35

Neaţa bună Dia Atât îţi trebuia , să nu te naşti, că altfel nu mai comentam eu pe aici, că n-avea cine să mă aducă
Mai serios vorbind, sunt convins că ai încercat să le faci bune toate, că acele neajunsuri ori neîmpliniri sunt rodul unor neputinţe omeneşti (suntem oameni totuşi)care s-au coroborat (independent de voinţa ta) cu alte acţiuni ale altor oameni, mai mult sau mai puţin inteţionaţi.
Şi apoi, cât suntem vii, vem acest drept, poatea această bucurie, de a lupta pentru împlinirea gândurilor ce de azi înainte mai pot fi împlinite

18.01.2013, 09:38

Neaţa bună Ela Ce categorică eşti , adică ce clară eşti în dimineaţa asta. Mă bucur să aud că dincolo de încercările inerente ale vieţii ai ştiut şi ai putut merge mai departe. Ai spus bine că trebuie să fim oameni, căci într-un om sunt înglobate informaţii cât într-un univers, fiecare din noi putând fi o piesă dintr-un puzzle uriaş, o piesă fără de care întreaga lucrare nu ar avea sens.

Lau

Lau
18.01.2013, 09:42

buna dimineata padre eu una cred ca fiecare om are rostul lui pe lume,cu bune si rele viata este frumoasa si trebuie sa multumim lui Dumnezeu pentru fiecare zi

18.01.2013, 09:44

Buna dimineata!

Mai ca as plange cu lacrimi amare cand realizez ca viata-mi nu e chiar usoara, dar nici grea comparativ cu a altora. Poate ca mi-ar fi mai usor daca nu m-as gandi la altii inainte de a ma gandi la mine, daca as fi in stare sa iau niste decizii pe care numai eu le pot lua...Dar inca mai cred ca Dumnezeu le-a randuit bine pentru fiecare.

Mai ca as plange cu lacrimi de bucurie stiind ca am langa mine o avere considerabila, 2 copii care-mi umplu sufletul de bucurie in fiecare zi... Mi-as putea dori mai mult? As avea voie sa cer mai mult? Nu stiu... toate la timpul lor...

Bune si rele, toate fac parte din viata, viata pe care as lua-o de la capat daca s-ar putea. Dar nu se poate, nu-i asa?

18.01.2013, 09:49

Neaţa bună Miha Bogăţia primită, cea câştigată (materială şi spirituală) este o stare a vieţii tale de care trebuie să te bucuri, pentru care trebuie să trudeşti şi să lupţi. Ieri spuneam într-un comentariu undeva, preluând o vorbă a unui părinte al Bisericii, că viaţa, pentru cel ce a ştiut să iubească totul (nu vorbesc de erotism ori alte plăceri trupeşti)este doar de-o zi. Când arzi pentru fiecare lucru pe care-l săvârşeşti, timpul se comprimă iar viaţa devine doar clipirea unei treceri în care am încercat să ne facem datoria, să fim oameni.

18.01.2013, 09:55

Buna dimineata Padre!
Iubesc viata si tot ce mi-a oferit pana acum! Daca ma uit in jur, imi dau seama ca sunt o fericita.. Nu am avut o viata grea, chiar daca ptr tot ceea ce am acum am muncit, iar parintii au facut destule sacrificii ptr mine si sora mea! Stii totusi ce nu-mi place la viata asta? Faptul ca la un moment dat trebuie sa ne luam ramas bun de la cei dragi, sau sa le vedem suferinta.. Cu asta nu ma prea impac eu..
In rest.. astept implinirea suprema: nasterea unui copil, sau mai multi!

18.01.2013, 10:04

Asa-i Padre)) atata imi trebuia sa nu ma nasc.
Bucurosi le-om duce toate iar daca pentru unele nu mai e speranta,tragem nadejde ca ni se vor implini altele ,chiar si neasteptate.

18.01.2013, 10:19

viata e un dar si trebuie sa o acceptam si cu bune si cu rele

18.01.2013, 10:30

Simo, tu grăbeşte-te cu partea ultimă a comentariului, că restul sunt istorie Mă bucur să aud că ai avut şi ai mulţumire pentru toate cele din viaţa ta. Şi nu te întrista de plecările celor dragi, pentru că merg tot spre cei dragi plecaţi dinainte şi ne aşteaptă şi pe noi la timpul cuvenit. Neaţa bună

18.01.2013, 10:31

Aşa Dia, vezi, iar ai zis ca un om mare

18.01.2013, 10:31

Aşa este Gabytza, e un dar pe care-l desfacem zi de zi spre a ne bucura de al. Neaţa bună

18.01.2013, 10:49

"Ca un om mare" trag nadejde ca am mai crescut un pic nu numai la kilograme

18.01.2013, 11:15

Buna dimineata! N-am zis niciodata"luam-ar moarte si nici mai bine nu ma nasteam"!Viata e un dar divin.Am cautat sa ma bucur de ea cand mi-a fost bine si cand mi-a fost greu.Si pot spune ca am trecut prin greutati mari,dar Dumnezeu m-a intarit si am putut trece mai departe.

18.01.2013, 11:16

nici eu n-am gândit că mai bine nu mă nasteam că mă gandeam că nah...cine v-ar mai fi enervat pe voi dacă io nu eram

18.01.2013, 11:18

Gaby,daca nu te nasteai tu,nu ma cunosteai si nu ma aduceai pe site si eu nu-l aduceam pe Padre si ce trista ar fi fost lumea ))))

18.01.2013, 11:22

Wow,wow!))))

18.01.2013, 11:30

Cum se leaga toatele!

18.01.2013, 11:32

Motanel,ne-am imbarligat rau

18.01.2013, 12:13

Buni, sunt convins că ai trecut prin multe în viaţă, iar faptul că ai învins greutăţile este vizibil acum, că eşti cu noi aici.

18.01.2013, 12:15

Gaby, Dia, Vladimir, aţi uitat de Gusti, că dacă nu era el cu siteul, nu ne cunoaşteam. Şi dacă mă gândesc bine, tot Buni e "vinovată" şi pentru Gusti.
Chiar că-s încurcate treburile rău

18.01.2013, 12:18

wow, ete cum se naste alt blog - geneza siteului bucataras.ro

18.01.2013, 12:20

Da Gaby, dar să se găsească unul priceput să scrie, că pe mine mă bufneşte râsul şi apoi, sunt mai târziu apărut pe-aci
Dar dacă îl scrie cineva, vin eu şi comentez câteva (zeci) de rânduri

18.01.2013, 12:32

Nici eu nu ma las mai prejos ...

18.01.2013, 12:33

Aşa Delia

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Clătite Dubai - Răsfățul delicios cu savoare orientală

pe 13.11 la 09:37

Chifteluțe marinate - Rețeta bună ca la mama acasă

pe 12.11 la 10:23

Mancare de fasole cu afumatura - Reteta traditionala gustoasa

de laura_n 7

pe 11.11 la 18:32

La Multi Ani,
Sărbătoriților de astăzi

TOP
utilizatori

Rocsi

1266 puncte

vasimur

1181 puncte

oanapl

1000 puncte

mirela0911

1000 puncte

Panacris

227 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]