Asa as incepe sa-i vorbesc unuia care se apropie de 50 de ani , nu mai are copiii acasa , dar se teme sa faca oficiala o ruptura care exista in fapt de o viata.
Nu vreau sa va vorbesc despre cum ne-au timorat parintii si societatea in mai tot ce am facut sau nu am facut , prefer sa ma rezum la a va vorbi despre un fenomen important numeric in ciuda faptului ca “societatea” , adica anturajul , “isi face datoria” si pune tot felul de etichete celor care au curajul sa recunoasca esecul casniciei lor si sa o ia pe un alt drum la o varsta cand generatiile anterioare se gandeau doar la nepoti , pensie si locul din cimitir.
Totul a pornit de la felul in care am fost educati intr-o societate guvernata de o suma de absurditati gen “mie nu imi aduci o suta la usa , primul pe care mi-l aduci in casa , ala sa iti fie sot !“, sau ”baiete , casca bine ochii inainte pentru ca o sa defilezi cu ea toata viata!”. Asa au aparut familiile-inchisoare in care sotii au in comun doar copiii , datoriile la banci si multe alte neplaceri care nu se pot spune in gura mare, cum ar fi frigiditatea , alcoolismul , problemele psihice si acreala sau rautatea cu care strica bucuria de a trai celor care au avut mai mult noroc in viata.
Cel mai tare ma doare neincrederea in faptul ca le va fi mai bine. Cei mai multi se considera neinteresanti sau chiar urati: “Nimeni altcineva nu m-a vrut!”,”Cine se mai uita la mine la varsta pe care o am?”-Pai tocmai de la aceasta neincredere(sadita si de parinti sau cei apropiati , unii chiar din rautate) ca vei gasi pe cineva care sa ti se potriveasca ti se trage! Si cum sa-ti fi dat seama ca ti se potriveste sau nu cineva daca ai fost dus pe repede-inainte la altar si nu ai fost lasat sa iti faci o experienta de viata?
Oare o casatorie ca o pedeapsa e mai buna decat singuratea? Multi “stau resemnati in banca lor” , timorati de gura lumii care huleste “nu s-a mai intamplat la noi asa ceva” desi mereu a fost plina lumea de ipocriti mai rai decat cei judecati.
Oare sa aiba dreptul sa judece pacatul celor care divorteaza cei aflati intr-o casnicie in care care avortul a fost solutia la teama ca sotul care pleaca des de acasa va uita la un moment dat drumul inapoi?
Pentru ca eu am o experienta maritala fericita ma simt jenat de permisiunea pe care mi-am luat-o sa vorbesc despre cei cu o altfel de soarta , dar cred ca nimeni nu trebuie sa asculte de gura lumii.
