Pentru ca e vara, cu miros de copilarie si de vacanta, am vrut sa le facem o mica surpriza micilor bucatarasi, asa ca i-am invititat la o sesiune de gatit "pe bune" impreuna cu chef Alex Cirtu. Am zis ca daca bucatarasii sunt asa de harnici, minibucatarasii nu pot fi mai prejos.
Mesele erau frumos pregatite cu mult inainte de sosirea minibucatarasilor. Tocatoarele, legumele, farfallele tricolore, instrumentele de gatit, dar si sortuletele si bonetele cele haioase isi asteptau nerabdatoare stapanii. De cum au sosit, muschetarii s-au inarmat cu spatule, linguri si multa voie buna.
Daca va imaginati ca chef Alex i-a rasfatat si i-a menajat, va inselati. Le-a spus din capul locului care sunt regulile in bucatarie (un fel de armata mai blanda) si toata lumea a inteles cum sta treaba, asa ca au pornit la lucru. Minibucatarasii cei voinici au facut totul, cu minim de ajutor si indrumare: tocat, curatat, cotrobait dupa oale, spalat vase, pus ulei, pus ingrediente, amestecat, curatat la "locul de munca" dupa incheierea gatitului, indesat chestii in masina de vase. Si, ghiciti ce! Au fost incatati de responsabilitatile alocate cu atata incredere. Concentrati si seriosi, nu au protestat niciun pic, indiferent de sarcina primita :). Alex parea asa, un pic un jurat de la Masterchef, dar mult mai de treaba si mai simpatic ;). Iar ei niste concurenti preocupati :)). Ce mai, domn' profesor se pricepe bine de tot la mobilizat pustimea!
Ce-au facut, ce n-au facut, ce secrete le-o fi spus chef Alex, ca a iesit o mancare grozava (imi pare rau ca nu am stat mereu pe-acolo sa fur reteta, dar poate ne-o scrie Alex pe aici). Farfallele tricolore cele ochioase au fost fierte si amestecate cu un sos supergustos si cu masline, asa incat insusi maestrul indrumator s-a lins pe degete la final. Si asa a ajuns Alex Teacher sa fie hranit de copii..., alaturi de parinti sau alti adulti de prin preajma. (Cine a mai auzit de parinti hraniti de copii de 7-8 ani? :) Nu mai zic de copii, care au infulecat cu pofta rezultatul muncii lor, spre uimirea parintilor celor mai mofturosi dintre ei, care ziceau ca asa n-ar fi mancat vreodata acasa :).
Oana, ajutorul de bucatar, a fost de fapt o mamica grijulie cu multi copii si, cu ajutorul ei pretios, totul a mers struna. Dupa farfalle a urmat gatirea biscuitilor cu ovaz ;). La un moment dat, "mamica" a devenit putin ingrijorata de soarta aluatului de biscuiti, care risca sa nu mai ajunga, pentru ca degetelele dibace au dat navala in vasul mixerului pentru o mica "degustare" si cu greu s-au dat duse.
Aceleasi degetele care in timpul gatitului mai ajungeau si prin nasucuri sau gurite, motiv pentru care Alex ii trimitea pe faptasi de fiecare data la spalat pe maini. In felul asta fiecare s-a spalat pe maini de cel putin trei ori :). Nu va ganditi ca a deranjat pe cineva, balaceala facea parte din distractie.
In sfarsit, pana la urma a ramas destul aluat pentru doua tavi de biscuiti cu ovaz, pe care minibucatarasii i-au garnisit cu dulceata. Mmmm, buuuun! :)
Ei, dar asta nu a fost tot, pentru ca a intrat in scena Adi Caradeanu, expertul cel vestit al bauturilor, care, pe langa ca i-a hidratat bine pe copilasi in timpul "muncii" din bucatarie cu bauturi parfumate si pline de vitamine, le-a aratat cum isi pot face sucurile gustoase din fructe si legume chiar cu manutele lor. Cat de mult s-au distrat puteti vedea din fotografii mai bine decat v-as putea povesti eu :).
Fericiti de importanta ispravii lor, minibucatarasii au parasit bucataria dar au promis sa revina. Asa ca ne gandim deja la a doua editie a cursului de gatit cu pici, incurajati de succesul si frumusetea primei sesiuni.
La final vi-i prezint si pe eroii secundari, simpaticii "animatori ai manutelor harnice", Alex, Oana si Adi, dar si pe autoarea fotografiilor, Anca, pe care am fotografiat-o eu, chiar daca nu mi-a iesit la fel de bine, dar am zis sa fie dezvaluiti toti spiridusii din dotare :).