Interviurile noi Bucataras: Cristina (Panacris)

Postat de Bucataras in Bucatarasii pe 8 Mai 2020, 16:23

Articol pe placul a 19 bucatarasi
comenteaza

Harnica, plina de energie, optimista, Cristina, alias Panacris, alias Mama Zmeilor cum ii spun prietenii de aici, este unul dintre bucatarasii veterani ai comunitatii noastre frumoase.

Cand nu porneste butoanele, le desface pe cele artistice si picteaza tablouri minunate.

Bucataras cu rang Suprem, vesela si carismatica, Cristina ne-a impartasit de-a lungul celor 9 ani, peste 1300 de retete. 

Pe Cristina o puteti gasi si in casuta ei culinara Retete Panacris, asa ca s-ar bucura cu siguranta sa o vizitati.

Ne-a raspuns cu drag noilor intrebari ale interviului cu traditie pe Bucataras.ro, asa va invit pe toti sa o (re)descoperim in cele ce urmeaza:

  

1. Te rugam sa ne spui cand si cum ai facut cunostinta cu Bucataras.ro, cea mai frumoasa comunitate culinara si ce anume te leaga de ea!

Păi cum am spus și în primul interviu, prin 2011, în prisma unei idei de a scrie o carte cu rețete virtuale pentru colegele mele, am început prin a realiza un blog cu rețete, astfel tot navigând pe net, am descoperit Bucataras.ro.

Dragoste la prima vedere, am început timid să postez câte o rețetă, dar nu eram la mine acasă :D, așa că trebuia să am grijă, ce scriu, de unde scriu, ce pozez. Acum văd diferența și experiența acumultată, pot să spun că și prin competiție, mărog, dorința de a realiza totul cât se poate de bine.

 

2. Ce faci in viata de zi cu zi si ce pasiuni ai?

Eeeee, ce nu fac, asta ar fi întrebarea??? Glumesc. Zi, de zi, sunt Mama de Zmei, cu normă întreagă deocamdată. De luni până vineri, altă normă întreagă într-o instituție de învățământ superior. Printre cele două norme întregi, sunt Bucătăraș Suprem activ, pictez, confecționez decorațiuni ornamentale din materiale reciclabile (borcane, lemne, cochilii de scoici, cutii de conserve, pietre, flori uscate ș.a.m.d), croitoresc, mai un pic revin și la tricotat :D Și să nu uit , rally-urile de mașini și motociclete, gen Enduro:D.

 

3. Cate retete ai postat de cand te-ai alaturat comunitatii Bucataras.ro?

Pfff, chiar așa, peste 1300 de rețete. Nu a fost simplu, mai ales, după ce am trecut prima sută :D

4. Ce amintiri frumoase ai legate de Bucataras.ro?

Prima mea întâlnire față în față, cu un Bucătăraș, cu cine altcineva decât Bunica Bucătăraș. Pfff tremuram de emoții, ea credea că mi-e frig! :-* Apoi a urmat o perioadă în care m-am tot întâlnit cu Bucătărași, în carne și oase, chiar și în biroul meu.

 

5. Ai participat cu siguranta la intalnirile pline de veselie ale bucatarasilor, care sunt impresiile tale adunate cu aceste ocazii?

Chiar sunt supărată că am ratat prima Întălneală a Bucătărașilor, la Sibiu. Sincer, mi-a fost teamă, n-am avut curaj suficient să-l pornesc la drum pe Tata Zmeu. Dar după ce fost printre câștigătorii concursului Delaco, am reușit să-l acomodez cu familia Bucătărașilor. Acum, mai degrabă el așteaptă cu mare nerăbdare întâlnirile.

 

6. Care este motivul care te-a determinat sa scrii si sa postezi retetele pe care le pregatesti la tine acasa?

Motivul principal, a fost cum spuneam, să împărtășesc preparatele gătite în bucătăria mea, celor ca și mine, oameni simpli, mame cu normă întreagă, acasă și la birou.

 

7. Cand si cum ti-ai descoperit talentul in bucatarie? Iti amintesti ce ai gatit prima data?

Talentul nu l-am descoperit, cred că l-am moștenit și apoi l-am cizelat.

Prima data și prima dată, prin clasa a V-a, mama era în spital cu probleme, am vrut să o surprind cu ce credeți, ciorbă de fasole boabe cu afumătură :D ). Sincer am pus și un piron în ea să fiarbă, dar n-a fost chip, așa că am dat-o la porci :D ))

 

8. Care sunt retetele preferate si unde iti gasesti inspiratia? Ai vreun bucatar preferat?

Nu pot să spun că am rețete preferate, dar în general îmi place să gătesc fel-uri principale, cu carneee! ;) Insiprația vine de peste tot, internet, poze, reviste, cutii de ambalaje, televizor sau chiar când deschid frigiderul. La începuturile mele din arta culinară, îl urmăream pe Jamie Oliver, dar după atâția ani și atâtea opțiuni, e greu să am doar un bucătar preferat.

 

9. Care sunt 3 ingrediente care nu iti lipsesc niciodata din bucatarie?

O întrebare foarte greaaaa! Internetul, aparatul foto și slugoaileee! :D 

Să revin, așa sunt eu mai glumeață, carnea, legumele și făina.

 

10. Daca ai avea posibilitatea sa ajungi intr-o tara anume, care ar fi aceea si ce bucatarie ti-ar placea sa explorezi, sa experimentezi?

Eu n-aș vrea doar într-o țară anume, cred că dacă aș avea posibilitatea unei croaziere timp de un an, hai doi, în jurul lumii, aș fi foarte fericită să explorez, experimentez multe bucate culinare.

 

11. Care este placerea ta vinovata in materie culinara? La ce preparat nu ai putea renunta sau refuza?

La sarmale, dar neapărat să fie și smântâna lângă.

 

12. Ce parere ai despre retetele romanesti reinterpretate?

A încercat și eu, dar până la urmă am revenit cu picioarele pe pământ.

 

13. Ai vreun truc preferat pe care il folosesti in bucatarie?

Daaa, o am pe Maricica bis, de data asta, mașina de frămânat și copt pâine. Mi se pare cel tare truc, deoarece în timp ce o pun la treabă, mai pot face și altele.

 

14. Ce sfat/sfaturi ai da novicilor in bucatarie?

Întotdeauna să aibă răbdare, să citească, vizualizeze, mai nou, de mai multe ori rețeta ce vor să pregătească, apoi să aducă toate ingredientele pe blatul de lucru și doar după aceea să pornească rețeta. Asta vă spun din experiență proprie, mai mereu pe la mijlocul preparării, constatam că-mi lipsește un ingredient, și ……

 

15. Exista vreo reteta care ti-a dat batai de cap sau care nu ti-a reusit niciodata?

Daaaa, culmea, și nu e vreun fonfleu, ci doar o banală salata de icre, așa ca a lui Bunica. Am tot încercat, dar mă depășește! Mai am timp până la pensie, să fac încercări. ))

 

16. Exista ceva ce gasesti deranjant la anumite retete sau preparate? Ce ai schimba la o reteta?

Hmm, da chiar și la propriile rețete, gramajul acela, exemplu: zahăr 213 g, sau făină 126 g…..

 

17. Exista vreun ingredient sau preparat pe care nu il suporti si nu l-ai manca niciodata?

Nu știu acum, dar da există preparate, care chiar clasice, dacă nu îmi plac cum arată, textură, culoare, prefer să nu gust.

 

18. Ai vreun bucataras preferat? Cu care bucataras te-ai vedea facand echipa la un mare concurs de gatit?

Toți Bucătărașii sunt preferații mei.

Problema mea este, că nu mă văd la niciun mare concurs de gătit, sunt foarte emotive și n-aș trece nici de calificări! ;) La partea asta mai trebuie să lucrez:D emoțiile în fața audienței generale :D ))

 

19. Ai facut vreo boacana in bucatarie? Daca da, care a fost aceasta?

Păi cine nu face boacăne în bucătărie, înseamnă că nu gătește! :D Am făcut multe și mărunte. Acum îmi vine în minte una, din 1997. Toate prăjiturile ce le-am pregătit pentru masa de botez a Zmeului mic, au fost sărate, inclusic cremele. Vă întrebați de ce? Ei, mama mi-a cumpărat un sac de făină și mi-a sugerat ca să nu facă fluturași, gonghițe, să pun sare grunjoasă în recipientul în care am depozitat-o. Asta fusese cu vreo 2 luni în urmă, ei, și când am folosit făina, n-am cernut-o și totul a fost potroacă )) S-a dus TataZmeu și a cumpărat repede un tort, astfel s-a

remediat greșeala.

 

20. Sa presupunem ca participi la un concurs cu premiu 1 milion de dolari si ai avea de ales sa mananci intre oua de soparla, melci si scorpioni. Ai refuza sau ai alege sa mananci pentru a castiga marele premiu?

Dacă ei spun că sunt comestibile, de ce nu, daaa, așa poate intru și eu la pensie anticipat! )))

 

21. Daca ai fi Bucataras pentru o zi, ai schimba ceva si daca da, ce anume ai schimba in aceasta comunitate?

Schimbarea se face din mers, schimbarea o fac vremurile, ce a fost, numai poate fi. Dar îmi doresc să rămână la fel de veselă, unită și harnică Comunitatea Bucătăraș.

 

In incheiere, ai libertatea sa ne impartasesti gandurile sau urarile tale, ce crezi tu ca simti si ai vrea sa exprimi pentru Bucataras.ro, pentru toti bucatarasii de pretudindeni si tuturor celor pasionati de gatit!

Mă bucur că fac parte din minunata familie Bucătăraș.ro și mai ales că am fost acceptată și adoptată cu brațele deschise.

În toți acești ani am crescut împreună și alături de voi. Am cunoscut o mare parte dintre Bucătărași, în carne și oase, ba chiar am asistat la nașteri în direct :D, cununii și multe evenimente frumoase. De cele urâte, să nu ne aducem aminte!

Minunatele Întâlneli, de vară sau de iarnă, picnic-urile, invitațiile la film și toate provocările din ultimii 9 ani de Bucătăraș, m-au încarcat cu energie pozitivă, cu dorința de a ne revedea din nou, la bine și la greu, de ce nu.

Băieții mei au crescut împreună cu Bucătăraș, ceea ce îmi dă bătăi de cap acum, au devenit mult mai atenți cu ce și cum mânăncă ))

Dependența de Bucătăraș.ro nu se poate vindeca. Să fiți sănătoși și să ne revedem cu bine.

Recomandari pentru tine si casa ta

Barista Max Espresso Machine

- 600 lei
2799.99 lei
2199.99 lei

Comentarii (39)

16.05.2020, 19:39

Inaaaa Aaaaa, da și încă nu am dat totul din CasaZmeilor! Aștept interviul cu nr. 3 )) Mulțumim, vă îmbrățișăm cu drag și abia așteptăm să ne revedem sănătoși și voioși!

16.05.2020, 19:40

P.S. Zilele trecute am văzut un nou tips ptr făină, foi de dafin, puse în butoiul cu făină

27.05.2020, 12:57

Cristina te apreciez pentru ceea ce faci, esti atat de energica si de dedicata incat de multe ori ma intreb cum reusesti , de unde ai atat de multa putere. De la Oradea te imbratiosam cu drag .

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Salată de ciuperci cu maioneză - Rețeta rapidă și gustoasă

pe 19.12 la 09:41

Cozonac Babka cu cremă de ciocolată - Rețeta gustoasă și aromată

pe 19.12 la 09:30

Pâine cu rozmarin și fulgi de sare - Rețeta festivă pentru sărbători

pe 18.12 la 09:53

Brăduț cu ciocolată - Desertul rapid și festiv pentru sărbători

pe 16.12 la 11:18

Cozonac cu cremă de fistic - Desertul perfect pentru sărbători

pe 13.12 la 15:25

TOP
utilizatori

Rocsi

1176 puncte

RODIMUR

1161 puncte

MotanLaOale

1145 puncte

mihaelar63

1103 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs