Focaccia, pâinea italiană, origini și variante

Postat de RODIMUR in Alimente pe 1 Sep 2018, 20:40

Focaccia, pâinea italiană, origini și variante

De câtva timp, în restaurante putem mânca focaccia și unele gospodine fac acasă această pâine italiană specială, înrudită cu pizza, apărută destul de târziu la noi.

Foccacia a apărut încă din antichitate, când se numea „panis focacius” (aceasta este etimologia cuvântului cunoscut astăzi) și era o pâine plată, coaptă în cuptor/pe vatră, asezonată, în general, cu ulei de măsline, apă, sare și ierburi (rozmarin, oregano...) și uneori presărată/umplută cu ceapă, brânză, carne sau legume. Ea poate fi rotundă, sau dreptunghiulară.

La început, focaccia era legată de unele sărbători religioase (Ajunul Crăciunului, Bunavestire...) când această pâine italiană se găsea pe mesele festive, dar cu timpul, ea s-a răspândit și nu a mai constituit un preparat special și rar.

Aluatul focacciei este identic cu acela al pizzei, iar uneori focaccia este bază pentru pizza. Pentru a păstra umiditatea pâinii, aluatul se unge cu ulei de măsline, uneori chiar se stropește cu apă. În nordul Italiei, chiar se adaugă untură, pentru ca focaccia să fie mai moale.

În funcție de gusturi și de regiunea în care este făcută focaccia poate fi mai groasă, moale și pufoasă, constituind o bază pentru sandvișuri, sau subțire, uneori crocantă și servită ca atare, sau folosită ca bază pentru pizza.

Focaccia este originară din Etruria (provincie a Italiei), sau poate din Grecia antică, dar actualmente ea este asociată mai ales cu niște regiuni anume din Italia, Liguria, sau Toscana. De-a lungul coastei ligure, există o mare varietate de focaccia, în funcție de orașul, sau satul în care este preparată. În Camogli, focaccia este tare, ca biscuiții, în Voltri, este dulce, pe când în Recco este specifică focaccia cu brânză, care nu seamănă cu alte variante, fiind un sandviș din două felii foarte subțiri, umplute cu brânză și lapte prins. În nord-vestul Italiei este foarte populară focaccia dulce, pudrată cu zahăr și conținând stafide, miere, sau ingrediente similare.

Există de asemenea focaccia specifică anumitor zone și care le poartă numele: focaccia genoveză (din Genova), bareză (renumită în Bari, Brindisi, Lecce și Tarente) sau messineză (din Messina).

În principal, există trei tipuri curente de focaccia: cea clasică, ce conține ulei de măsline și roșii proaspete, focaccia de cartofi (care conține felii subțiri din această legumă) și focaccia albă, cu sare grunjoasă și rozmarin, aceasta din urmă fiind cea mai populară.

Există, de asemenea și variante care conțin: ardei, vinete, ceapă și alte legume, uneori chiar și carne, sau șuncă.

În Franța, focaccia se numește „fougasse”, în Argentina, „fugazza”, iar în Spania, „hogaza”. În România, dată fiind originea noastră latină, s-a păstrat termenul italian original.

 

Pentru redactarea acestui articol, m-am documentat de pe internet, dintre care:

 

http://www.bistromargot.ro/focaccia/

 

https://www.rotalianul.com/fie-painea-cat-de-rea-e-buna-si-in-italia-brutarii-italieni-mesteri-traditionalisti-in-domeniul-panificatiei/

 

http://foodstory.stirileprotv.ro/cum-sa-guides/lectia-de-gatit-focaccia

 

https://fr.wikipedia.org/wiki/Focaccia

 

Am ilustrat articolul cu imagini preluate de pe www.google.com

Comentarii (5)

01.09.2018, 22:17

02.09.2018, 11:10

02.09.2018, 22:40

Buna!

Adauga comentariu
  • zambet
    • :))
    • :)
    • :D
    • =D>
    • >:D<
    • :x
    • :-*
    • :S
    • >:)
    • :">
    • :((
    • :(
    • ;)
    • :P
    • =))
    • :-h
    • :-q
    • :-bd
    • <:-P
    • :-??
    • \:D/
    • ;;)
    • @};-
    • ~O)
Cele mai

Locul unde vezi ce e nou, ce e hot si ce merita citit!

Ouă umplute - Aperitivul delicios și ușor de preparat

ieri la 11:20

Fursecuri ștampilate - Desertul delicios și rapid

pe 23.12 la 18:14

Sărățele fragede și gustoase - Gustarea delicioasă și rapidă

pe 23.12 la 12:28

Fursecuri Arici - Deliciul fraged și aromat cu nucă

pe 23.12 la 10:52

TOP
utilizatori

oanapl

1117 puncte

 Merisor

1100 puncte

MotanLaOale

1042 puncte

Mitinita

1000 puncte

Rocsi

321 puncte

CONTACT

Contact

Bucataras.ro
[email protected]

DEGRESANT UNIVERSAL
PENTRU CASA TA
îți prezintă:
Rețete de Sărbători
Premii
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru cei care înscriu rețete
10X
Coșuri cu produse
Chanteclair
pentru autorii rețetelor
Mecanism concurs
1
Adaugă linkul rețetei favorite de Sărbători din bucataras.ro sau gustos.ro sau culinar.ro sau reteteculinare.ro
2
Lasă adresa de email să te contactăm în caz că ai câștigat
3
Intră în concurs pentru unul dintre premiile Chanteclair
Înscrie-te în concurs